Monday, November 2, 2026
9.3 C
Bucharest

“NOI, ROMANII, SUNTEM MARI CU CEI MICI SI MICI CU CEI MARI”!

Ioan Mircea Pascu, vicepresedinte al Parlamentului European, a postat un mesaj important pe Facebook :

In legatura cu pierderea re-localizarii Agentiei Europene a Medicamentului la Bucuresti, asa cum aratam intr-o postare de acum cateva luni bune – si cum afirma EVZ astazi – nu aveam nicio sansa!
Trebuia insa incercat, lucru pe care l-am facut, cu rezultatul ca, (a cata oara?), in ciuda mentionarii publice a principiului “sanselor egale”, in realitate nu am avut nicio sansa!
In primul rand, era costul mutarii: una este o mutare la Amsterdam (oras legat de Londra prin reteaua Eurostar) si alta la Bucuresti.
In plus, imi spunea cineva ca, daca ar fi avut loc mutarea, salariile angajatilor ar fi trebuit reduse cu 40%, deoarece cu atat ar fi mai mic costul vietii la Bucuresti, decat la Londra (sau Amsterdam)!?
Iar faptul ca reprezentantul nostru a votat pentru Milano – in afara zvonurilor despre nu stiu ce aranjament ca Italia sa ne sprijine pentru Scengen (cand, de fapt, altii sunt cei care se opun) – cred ca, pana la urma, poate fi vorba de simplul fapt ca Bucurestiul nu a ajuns niciodata la vot …
Cand ne referim insa la consecinte, vedem din nou policianismul dambovitean de doi bani, manifestat astazi prin criticile “vehemente” ale opozitiei, care o acuza pe dna Firea de … pierderea competitiei!
Ma intreb daca nu cumva regretatul Gusti Buzura are din nou dreptate cand spunea:
“NOI, ROMANII, SUNTEM MARI CU CEI MICI SI MICI CU CEI MARI”!

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img