Meteorologii britanici au numit valul de frig polar care loveste Europa “Bestia din Est” – “Beast from the East”. Mai multe tari europene se confrunta cu masive caderi de zapada, ger extrem si viscol de peste 100 km/h. Curentul masiv de aer artic vine din Siberia.
Un val de frig siberian s-a instalat asupra continentului european, de la Moscova la Paris, unde acest fenomen extrem a provocat deja cel puţin nouă decese în ultimele trei zile, a relatat luni AFP.
Franţa
Două persoane fără adăpost au fost găsite decedate – unul duminică, în oraşul Valence, iar celălalt vineri în Regiunea Pariziană.
Temperaturile glaciale, accentuate de un vânt puternic care bate dinspre nord-est, sunt prognozate să coboare până la -10 grade Celsius (valoarea resimţită va fi de aproximativ -18 grade Celsius). Marţi şi miercuri urmează să fie cele mai geroase zile prognozate de meteorologi.
Autorităţile au deschis peste 3.100 de locuri temporare în spaţii de cazare, suplimentare faţă de cele existente deja, pentru persoanele fără adăpost.
Un astfel de ger întârziat, la sfârşitul iernii calendaristice, nu a mai fost înregistrat în Franţa din anul 2005.
Belgia
Cu temperaturi prevăzute de la -10 grade Celsius până la -15 grade Celsius în noaptea de miercuri spre joi, primarul din Etterbeek, una dintre cele 19 comune din regiunea Bruxelles, a ordonat arestarea administrativă şi plasarea în centre de primire a persoanelor fără adăpost care nu acceptă din proprie voinţă să părăsească străzile pe timp de noapte, deoarece ‘riscul vital este major’.
Elveţia
Temperatura cea mai scăzută, de -28,3 grade Celsius, a fost înregistrată în pasul Ofen, la altitudinea de 1.970 de metri, în cantonul Grisunilor. La altitudini mai mici de 1.000 de metri, recordul a fost de -15,6 grade Celsius, înregistrat la Brusilau, în cantonul Appenzell (nord-estul ţării). Luni, la Geneva s-au înregistrat -4 grade Celsius, iar la Berna -8,2 grade Celsius.
Italia
La Roma, zăpada a revenit pentru prima dată după februarie 2012, acumulându-se într-un strat de 3-4 centimetri pe sol şi perturbând transporturile. Şcolile au fost închise. Municipalitatea a deschis duminică seară trei staţii de metrou şi o staţie feroviară în beneficiul persoanelor fără adăpost.
În nordul ţării, un meci de fotbal a fost amânat duminică seară din cauza condiţiilor meteorologie. Partida ar fi trebuit să se dispute între echipele Juventus Torino şi Atalanta Bergamo.
Germania
Meteorologii au prognozat o scădere a temperaturilor până la -20 de grade Celsius. Pe vârful Zugspitze (2.962 de metri), cel mai înalt pisc montan din Germania, a fost înregistrată în noaptea de duminică spre luni o temperatură de -27 grade Celsius, cea mai scăzută valoare de la debutul acestei ierni, potrivit serviciilor meteorologice.
La Berlin, unde numărul persoanelor fără adăpost este de peste 3.000, refugiile riscă să fie copleşite de numărul solicitărilor de cazare pe timpul nopţii, potrivit postului local de radio RBB.
Austria
Temperaturile au scăzut până la -23 de grade Celsius la Tamsweg, în apropiere de Salzburg, în vestul ţării.
Dunărea a îngheţat complet pe anumite tronsoane, însă autorităţile au emis un avertisment public, cerând rezidenţilor să nu patineze pe gheaţa fluviului.
Bulgaria
La Sofia au fost înregistrate -7 grade Celsius, iar serviciile meteorologice au emis o alertă generală portocalie şi roşie – nivelul maximal – pentru Smolyan şi Kardzhali, două regiuni din sud, învecinate cu Grecia.
Pasurile montane au fost închise pentru camioane, iar traficul a fost perturbat pe aeroportul din Sofia.
Croaţia
Croaţia a fost cel mai afectată din cauza – fapt rar – căderilor de zăpadă, duminică, pe coasta Mării Adriatice şi în anumite insule, iar temperaturile au coborât luni până la -20 de grade Celsius pe muntele Velebit. La Zagreb s-au înregistrat -10 grade Celsius.
Multe şcoli au fost închise, iar circulaţia a fost îngreunată în centrul capitalei croate.
Olanda
Acest val de frig, denumit ‘Ursul Siberian’, cu temperaturi negative în timpul zilei, urmează să culmineze joi, când temperaturile resimţite vor fi de -17 grade Celsius, potrivit Institutului meteorologic.
Marea Britanie
Zăpada a afectat deja estul Angliei şi serviciile meteorologice au emis alerte până miercuri, inclusiv.
Această săptămână ar putea fi ‘cea mai rece’ din ultimii ani în această ţară.
Suedia
Temperaturile variază de la -5 grade Celsius la Stockholm la -20 de grade Celsius la Ostersund, unde mulţi suedezi merg să schieze în timpul liber.
Zăpada a perturbat luni traficul de pe aeroportul Arlanda din Stockholm, iar mai multe trenuri au rămas blocate în vestul ţării.
Polonia
Patru persoane au murit începând de vineri seară, ducând la 48 numărul deceselor provocate de temperaturile scăzute începând din luna noiembrie şi până la ora transmiterii acestor informaţii, potrivit autorităţilor poloneze.
Temperaturile au coborât în timpul nopţii de duminică spre luni până la -26 de grade Celsius în Goldap, o localitate din nord-estul Poloniei.
Lituania
Trei persoane au murit în ultimele trei zile, potrivit agenţiei de presă Baltic News Service (BNS). Temperaturile au coborât până la -24 de grade Celsius pe parcursul weekendului recent încheiat.
Rusia
Temperaturi ‘anormal de reci’ sunt înregistrate din weekendul trecut în centrul Rusiei şi la Moscova, oscilând de la -14 grade Celsius în timpul zilei la -24 de grade Celsius pe timpul nopţii. ‘Vârful de ger’ prognozat încă nu a fost atins, au avertizat meteorologii ruşi.
Are si chip bestia, il vedem si simtim mai des. Dar alegoria ramane la fel de sugestiva. Ce bestie, don care zare, l-o fi pus pe Cameron sa daca referendum in 2016????
Serios! Cum e din est daca la noi a intrat pe sud-vest? Si chiar daca e din est,asta nu inseamna ca rusia e vinovata! Unde se fac cele mai periculoase experimente,nu cumva in occident?! In plus,sunt 4 puncte cardinale,daca erau ei in est,trebuia ca rusia sa arunce cu invinovatiri?!
:-)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) cea mai reusita gluma a zilei
Păi în 1989 tot prin sud-vest a intrat.
Daca o muta doua zile pe olguta la meteo sigur o sa mareasca si temperaturile :))
Asta e mâna rușilor, fără dubii.