Wednesday, May 13, 2026
17.2 C
Bucharest

Lovitura grea pentru brandul auto Porsche-Volkswagen

Un oficial al producătorului auto Porsche, parte a grupului Volkswagen, a fost arestat de poliţia germană în cadrul anchetei privind scandalul emisiilor poluante, a anunţat vineri compania, potrivit presei locale.

În urmă cu două zile, procurorii au descins la zece adrese din sudul Germaniei în cadrul unei anchetei ce vizează mai mulţi foşti sau actuali lideri ai Porsche suspectaţi de implicare în scandalul privind manipularea emisiilor poluante.

Ancheta vizează un membru al consiliului de administraţie al Porsche, un alt membru din conducerea companiei şi o a treia persoană care nu mai este angajată la Porsche, au precizat autorităţile.

Potrivit agenţiei de ştiri Reuters, care citează o sursă familiară cu situaţia, autorităţile germane l-au arestat pe şeful departamentului pentru sisteme de propulsie din cadrul Porsche, motivând că există riscul ca acesta să fugă.

Cotidianul Bild am Sonntag a relatat că directorul general al Porsche, Oliver Blume, a anunţat angajaţii companiei în legătură cu arestarea unui oficial, prin intermediul unui memoriu intern.

Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze cazul.

Grupul auto german Volkswagen trebuie să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Autorităţile germane au extins ancheta privind manipularea testelor de emisii poluante şi asupra altor divizii ale Volkswagen, inclusiv Porsche, scrie Mediafax.

 

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img