Tuesday, July 28, 2026
21.7 C
Bucharest

Miscare spectaculoasa a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a declarat că a solicitat avizele necesare pentru declasificarea protocolului secret dintre SRI și ICCJ.

”Am cerut aviz pentru declasificare şi Parchetului General şi SRI. Nu se poate declasifica fără aceste avize. Nu ştiu care este istoria încheierii lui, eu însămi am aflat relativ recent de existenţa lui, dar am încercat să găsesc un argument logic care să-l justifice. E o interpretare greşită că avizele de interceptare date de Curte nu au avut un temei legal. Temeiul legal era decizia CEDO, care face parte din dreptul intern şi care interzicea ca avizele să fie date de procurori, aşa cum prevedea Legea 51. Problema era că, în lipsa unei norme interne, nu există o procedură. Dar repet, asta e interpretarea mea, în care chiar cred”, a declarat Cristina Tarcea, potrivit Mediafax.

Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ÎCCJ ar avea două protocoale cu SRI, judecătorul a precizat: “Nu este adevărat. Este doar unul. Încheiat între ÎCCJ, PG şi SRI în 2009. Nu am găsit un al doilea. Dacă există, nu este arhivat la Curte”.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, i-a trimis marţi o scrisoare deschisă lui Claudiu Manda, preşedintele Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în care solicită să-i trimită un al doilea protocol clasificat de cooperare, despre care senatorul afirmase că a ajuns în posesia Comisiei, dar care nu se află în arhiva instanţei.

‘Ca o consecinţă a măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost efectuate verificări cu privire la existenţa unor protocoale clasificate de cooperare. Rezultatul verificărilor s-a concretizat în identificarea unui singur protocol cu caracter clasificat încheiat în anul 2009 între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, protocol ale cărui efecte au încetat prin intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală la data de 1 februarie 2014. Protocolul a fost transmis Consiliului Superior al Magistraturii şi, în vederea declasificării acestuia, au fost solicitate avizele celorlalte instituţii semnatare, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciului Român de Informaţii’, spune Tarcea în scrisoarea adresată senatorului Claudiu Manda.

Protocoale încheiate de Înalta Curte

Şefa ÎCCJ precizează că marţi au apărut informaţii în spaţiul public referitoare la o declaraţie a lui Manda, potrivit căreia ar exista două protocoale încheiate de Înalta Curte, cel din anul 2009, semnat de reprezentanţi ai celor trei instituţii şi un alt protocol, pentru care nu se menţionează cu claritate anul încheierii şi instituţiile semnatare.

‘Potrivit informaţiilor din spaţiul public, dumneavoastră aţi fi susţinut că acest din urmă protocol, care ar fi ajuns în posesia Comisiei, este încă în vigoare. Având în vedere faptul că, aşa cum am arătat, în arhivele instanţei supreme nu este evidenţiată existenţa unui al doilea protocol, vă adresez rugămintea să aveţi amabilitatea să-mi trimiteţi instituţional cel de al doilea protocol la care aţi făcut referire, despre care se susţine că ar fi încă în vigoare, pentru a putea dispune măsurile care se impun în urma analizării acestuia. Demersul meu este justificat de atitudinea mea consecventă de afla adevărul şi de a înlătura orice eventuale suspiciuni ori acuzaţii nefondate ce ar putea plana asupra corpului de judecători din care fac parte’, se mai arată în scrisoare.

Hot this week

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Topics

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img