Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Din aprilie 2015, ziua de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor.
Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol porneşte spre România la sfârşitul lui aprilie 1866. Părăseşte castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf şi traversează Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în Bucureşti. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este perioada în care 10 Mai intră în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.
Unul din cele mai importante moment ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Totodată, Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman, scrie historia.ro
Există încă anumite confuzii referitoare la data când a fost proclamată independenţa României şi asta pentru că, în timpul regimului comunist, pentru a se disocia momentul proclamării Independenţei de 10 Mai, Ziua Dinastiei şi Ziua Naţională a României, oamenii erau învăţaţi, la şcoală, că, pe data de 9 mai a fost proclamată deplina independenţă a ţării. Istoricul Manuel Stănescu, blogger adevarul.ro, explică: „E foarte adevărat că celebrele cuvinte ale lui Kogălniceanu au rost rostite la 9 mai (stil vechi). În aceeaşi zi cele două camere au votat, în unanimitate în Senat şi cu două abţineri în Camera Deputaţilor, «independenţa absolută a României». Apoi, brusc, amnezie în istoriografie, timp de decenii.
În realitate, la 10 mai, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat,felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent. Domnitorul a proclamat solemn independenţa. Acestea sunt faptele, care nu lasă loc de interpretări“.
Ziua Regalităţii: 10 mai 1881, încoronarea Principelul Carol De altfel, proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai.
Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională. Şi asta pentru că, la 10 Mai 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României. Ca zi naţională, 10 Mai era sărbătorită de toţi românii, care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea.
Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.
dezbinati pentru ca asa vrea dragnea!
@neculai,ai un mare cosmar sau visezi urat cu dragnea! Nu a fost si nu e unicul care decide in defavoarea acestei tari si natiuni!
Chiar nu vedeti ca pesedeul De cate ori a venit la putere a instaurat dictatura? Cand veti recunoaste ca acest partid trebuie scos in afara legii? Fura, distrug, dezbina, te calca in picioare, te amendeaza, te sfideaza, iti pun pumnul in gura , totul pentru ei si nimic pentru oamenii cinstiti care muncesc care isi vad de treaba , HOTIA ESTE LA PUETERE! PENALII!
Ce nu vrea nimeni sa priceapă e faptul ca Johannis, ca și înaintașii lui post-decembristi, are el însuși o relație complicata cu regalitatea, atât cu ideea in sine, cât și cu reprezentanții in carne și oase ai instituției. Cât a fost regele Mihai in viața, profesorasul sas și-a făcut datoria la modul ancilar—salutând casa regală la instalarea sa la Cotroceni, de pilda—dar după dispariția Majestății Sale s-a eliberat de orice respect fata de monarhia “nemțească” care a dus efectiv, țara, in Europa—motiv pt care a și fost pusă la carma in sec XIX— și-a început sa-și construiască propria statuie, cea a neamtului “european” de la “natura” fără de care România ar cadea de pe harta Europei actuale. In consecință, Transformarea lui Johannis e, pe deoparte,la fel de caraghioasa ca cea a burghezului gentilom al lui Moliere, pe de alta, la fel de jenanta pt națiune ca și identificarea, pe vremuri, a lui Ceaușescu, cu Burebista, Mircea cel Mare (cel Bătrân nu-i convenea ca porecla), Mihai Viteazu, și alți “regi” ai neamului pe care și-i lua drept strămoși in funcție, exact, de rolul jucat de acestia in politica “Europei”(n-am ce face, trebuie sa pun ghilimele, termenii sunt anacronici). Nu știu cine-i cultiva lui Johannis fanteziile monarhice dar faptul ca s-a aflat de ele, si se acționează in sensul satisfacerii acestora, s-a vădit clar in organizarea evenimentului numit Ziua Europei la palatul Cotroceni—cineva, europarlamentarul Claudia Tapardel, mi se pare, a remarcat ieri la A3, faptul ca Recepția de 9 mai semăna mai degrabă a petrecere “privată” decât a eveniment oficial. Ei bine, așa și era: “Europeanul” președinte Johannis primea personalitățile “pro-europene” la Ziua Victoriei oficial stabilită pt tot “continentul” printre care, cu scrâșnet din dinti, fuseseră acceptați și reprezentanți ai “barbarilor” temporar aflați in posturi-cheie din administrație, toată Recepția fiind menită sa deplaseze, in plan simbolic, ceremoniile legate de 10 mai, Ziua Regelui, in curtea noului monarh. Din aceasta cauza tot ce era legat de armata, veterani de război, independenta Principatelor, s-a șters din discursul prezidențial și a fost neglijat in materie de protocol—noul monarh neavând in pedigree-ul lui altceva decât calitatea de etnic german care sa-l valideze ca urmaș al regilor României moderne și temându-se sa nu i se observe lipsa de eroism militar sau de inteligenta politica a “inaintasilor”. Deci, intr-un fel, pe 9 Mai 2018, la Cotroceni, s-a repetat cacealmaua reusita de comuniști in 47 (nu vorbesc de interdicția pusă de nemți in 1917, atunci era război, Hohenzollernii de România erau printre adversarii kaiserului, și o Interdicție nu echivalează cu o înlocuire, in nici un caz) cu o excepție notabila totuși, anume, pastrarea in cadrul ceremoniilor a mitului fondator: independenta din 78 la care, tot pe baza unei dispute tehnice—declarația a fost citită de Kogălniceanu la miezul nopții, deci putea fi pe 9 sau pe 10 mai, după câte secunde se scursesera de la prima bătaie a clopotelor pina la ultima—s-a lipit mitul eliberării din 45. Adică : nu sărbătorim Ziua Regelui dar sărbătorim, totuși, independenta, câștigată de soldații noștri țărani la Plevna, etc. unde am luptat cot la cot cu rușii și n-au ce sa ne facă dacă sărbătorim victoria comuna asupra turcilor. O mișcare deșteaptă in 47, când țara era plină de soldați abia lăsați la vatra, majoritatea tot țărani “prosti” ca și cei din războiul de Independenta, in “prostia” lor loiali dinastiei care i-a dus la victorie pentru a doua oară—citește, conștienți de faptul ca fără întoarcerea armelor ajungeau, toți, prizonieri in Siberia, dacă nu morți și-ngropati in vreun Katyn national, cu ofițerii lor in frunte—dar care, in 2018, se dovedește o simpla făcătura menită sa instaleze un nou cult al personalității și-o noua loialitate fatza de “Neamțul” eliberator-întregitor, Klaus Werner Johannis. Personal, cred ca madam Dancila și liderii PSD prezenți la Recepție chiar n-au realizat ce se întâmpla decât, poate, la locul faptei, ca madam Tapardel, și n-au mai avut ce face, mai ales ca Johannis a avut grija sa comita obișnuințele lui golanii cu primareasa capitalei—inițiate la 1 Decembrie 2016– deci, sa facă sa apara totul drept o manifestare a eternului sau conflict cu “Dragnea și ai lui”; dar oricare dintre ziaristii invitați ca simpli spectatori, fără dreptul de a face fotografii, de exemplu, ar fi trebuit sa-și dea seama ca asista la o petrecere privată, data de un ins care acaparează un eveniment istoric in folos personal. Nu știu care ar fi fost reacția potrivită din partea lor, a Ziariștilor, dar o reacție ar fi trebuit sa existe—singurul care a simțit făcătura rămânând, astfel, șeful senatului, Călin Popescu Tariceanu, câte va plăti, cu siguranța, absenta de la fondarea mitului lui Johannis tocmai pentru a fi fost singurul care i se va fi opus. Pacat, intr-adevăr, de veteranii de război aduși sa facă figurație la curtea “generalului” Johannis—mai mare insulta nu se putea aduce nici armatei care a asigurat victoria din 45, nici monarhului care a întors armata de la înfrângerea sigura spre care o îndrepta alianța cu Germania nazista. Restul, Dumnezeu cu mila.