Evolutiile foarte dubioase de la Bucuresti in legatura cu proiectele privind independenta energetica, exploatarea gazelor din Marea Neagra, evolutia lenta privind BRUA, sabotajele din Parlament si relatia sulfuroasa a conducerii PSD cu Viktor Orban (matrioska putinista din PPE, UE si NATO) au permis unui individ de la Budapesta sa-si expuna la Bucuresti jignirile si aberatiile. Cine-i invita pe acesti maimutoi sovietici in Romania? Cine risca viitorul marilor proiecte energetice romanesti si europene prin jocuri cu astfel de matriosti?! Cine cheama la Bucuresti pe seful diplomatiei maghiare fara ca Ministerul Afacerilor Externe sa stie despre ce este vorba si sa faca agenda, in mod legal?
Voi investiga serios, nu e prima oara cand trag un semnal de alarma in acest sens.

Relatare Hotnews :

O conferință de presă mai puțin obișnuită a avut loc miercuri la București, aceasta fiind organizată de FGSZ, compania de transport al gazelor din Ungaria. Important de menționat este că la această conferință nu a participat niciun oficial român, nici măcar din partea transportatorului român de gaze Transgaz, în condițiile în care acesta este partener cu FGSZ în proiectul BRUA. În acest context, șeful FGSZ, Kristof Terhes, a lansat mesaje provocatoare referitoare la producția de gaze din Marea Neagră, consumul din România și interconectarea prin conducta BRUA. Reamintim că anul trecut, Ungaria a decis unilateral să oprească BRUA pe teritoriul său, să nu mai investească pentru interconectarea cu Austria, așa cum prevedea proiectul inițial, și să redirecționeze gazele către alte state din jur.
  • (Nota: Potrivit informațiilor HotNews.ro, reprezentanții Transgaz ar fi aflat doar cu o zi înainte că partenerul său ungar ar urma să organizeze o conferință de presă la București. Către jurnaliști, invitația ar fi fost transmisă în urmă cu aproape o săptămână)

Mai amintim că în urma unei licitații organizate în decembrie, capacitatea de transport al gazelor prin BRUA a fost rezervată de către două companii din Ungaria, până în anul 2037.

Aceste declarații au fost făcute într-o perioadă în care sunt așteptate deciziile finale de investiție în proiectele de exploatare a gazelor din Marea Neagră.

Prima provocare: Șeful FGSZ spune că producția din Marea Neagră va ajunge în Ungaria, iar de acolo în Slovacia și indirect către Austria. Mai spune că transportul va fi disponibil și către Ucraina, Serbia sau Croația. Practic, mesajul este că centrul de distribuție al gazelor românești se află în Ungaria.

Însă, aceste declarații intră în contradicție cu intențiile din ultima perioadă ale operatorilor din Marea Neagră de a livra gazele către Ucraina și Bulgaria, nu și în Ungaria. Operatorii ar urma să utilizeze conductele de tranzit deja existente Isaccea (la granița cu Ucraina)- Negru Vodă (la granița cu Bulgaria). Sunt trei conducte de tranzit: una cu o capacitate de 8 miliarde de metri cubi pe an, iar celelalte două cu capacități de 10 miliarde metri cubi pe an. În Marea Neagră s-ar afla rezerve de circa 200 de miliarde metri cubi de gaze, putând fi extrase 6-7 miliarde metri cubi pe an sau chiar mai mult.

Conductele de tranzit ar reprezenta cea mai ușoară și mai ieftină rută pentru exportul gazelor naturale românești către Ucraina și în continuare spre piețele din Europa Centrală, deoarece se află foarte aproape de coasta Mării Negre, potrivit unei analize a ICIS.

Șeful FGSZ susține, în schimb, că livrarea gazelor prin conductele de tranzit către nord (Ucraina) și sud (Bulgaria) nu ar fi fezabilă.

A doua provocare: Kristof Terhes a afirmat pe un ton ironic că România nu are capacitatea de a consuma gazele din Marea Neagră, deoarece nu are industrie, nu are petrochimie, iar populația este racordată la rețea doar în proporție de 30-35%, spre deosebire de 95% din locuitorii Ungariei. “Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?“, a afirmat ironic șeful FGSZ.

România ar putea însă să folosească o parte din surplusul de gaze care va fi produs în România exact pentru relansarea industriei chimice și petrochimice. Recent, OMV chiar a anunțat că va relua producția petrochimică.

A treia provocare: Șeful FGSZ a spus că Ungaria a făcut “o mare” favoare României prin faptul că oprește BRUA pe teritoriul său și nu-l duce până în Austria. Întrebat de ce s-a răzgândit Ungaria în privința proiectului BRUA, Kristof Terhes a răspuns pe un ton iritat că de fapt are de câștigat “producătorul vostru”. “Ce înseamnă că ne-am răzgândit? Că am pus un dop între România şi Ungaria în conductă şi nu lăsăm gazul să treacă şi pierdeţi venituri? Ce am schimbat sunt beneficiile pentru voi, pentru că producătorul vostru ar urma să folosească mai puţini bani în România, pentru că nu trebuie să mai cheltuiască alt miliard de dolari pe o conductă nouă, din moment ce există infrastructură deja acolo. V-am făcut o mare favoare. V-am dat un miliard de dolari americani.(…)Se pare că nu înţelegeţi cum funcţionează aceste lucruri“, s-a adresat șeful FGSZ, pe un ton sfidător, jurnaliștilor.

Acesta susține că o conductă până în Austria ar fi fost o “infrastructură redundantă”, care ar fi însemnat investiții de 1 miliard de dolari. Practic, Ungaria ar fi trebuit să construiască o conductă de 300 de kilometri pe teritoriul său, ca BRUA să ajungă până în Austria. Reprezentanții FGSZ susțin că este de preferat să fie folosită infrastructura pe care o au deja și să se interconecteze cu Slovacia și alte state vecine, fără să construiască noi conducte. Ar fi necesare doar investiții mici pentru interconectarea cu Slovacia. Practic, să devieze traseul BRUA prin Slovacia către Austria. Șeful FGSZ mai susține că existând această variantă, Exxon va lua mai ușor decizia finală de a investi în Marea Neagră.

Însă, pentru producătorii din Marea Neagră nu este deloc o favoare, așa cum susține șeful FGSZ, ci dimpotrivă. Cu cât traseul unei conducte este mai lung, cu atât taxele de tranzit sunt mai mari. Pentru gazele care ar ajunge în Austria, ar trebui plătite taxe de tranzit suplimentare, fapt care s-ar reflecta în preț, iar acesta nu ar mai fi competitiv. Această idee a fost exprimată recent și de Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei. “De ce spun că nu mă bucură această opțiune? Această opțiune este una mai costisitoare, pentru că mai intri într-un alt sistem național de transport, nu are un impact direct pe România, dar are un impact asupra operatorilor care produc în România. Adică, dacă gazul la Baumgarten este 80 euro/mia de metri cubi, să zicem că direct prin Ungaria-Austria, costurile de transport să zicem că ar fi de 10 euro. Atunci, compania care produce în România o să-l vândă cu diferența între 80 euro și costurile de transport, la care să mai accepți un discount pentru traderul care cumpără. Să zicem că-l vinzi cu 69 euro, dai traderului un euro, mai dai zece euro costurile de transport. Dacă se duce prin Slovacia, probabil nu o să mai fie 10 euro, ci 11 euro, 11,5 euro și atunci nu o să-l mai poți vinde cu 69, ci cu 68 sau 67,5 euro mia de metri cubi“, a declarat Răzvan Nicolescu într-un interviu pentru HotNews.ro.

Fapte certe:
 Transgaz a demarat la începutul lunii iunie construcția conductei BRUA pe teritoriul României. Proiectul BRUA – Faza 1 presupune  construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km. La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecțional de gaze naturale spre: Bulgaria prin interconectorul Giurgiu – Ruse (1,5 miliarde metri cubi/an) și Ungaria prin interconectorul Horia – Csanadpalota (1,75 miliarde Smc/an). Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro, din care doar 180 milioane de euro reprezintă finanțare europeană nerambursabilă. Restul sumei trebuie acoperită din împrumuturi sau surse proprii. La o capacitate de 1,75 miliarde Smc/an, BRUA va fi o conductă de tranzit pentru gazele care vor proveni din Grecia și care vor traversa Bulgaria.

Relatare Adevarul :
Relatare Profit.ro
ADUS PE CAI DUBIOASE IN ROMANIA (NU PE CANALE OFICIALE), MINISTRUL UNGAR DE EXTERNE ATACA ROMANIA LA WASHINGTON
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a acuzat România de încălcarea angajamentelor internaționale în privința interconectării conductelor de gaze și asigurării reversibilității fluxurilor de gaz. Mai mult, Peter Szijjarto a precizat că a sosit timpul pentru se exercita presiuni internaţionale sporite asupra ţărilor din regiune care îşi încalcă astfel de angajament, menționând România și Croația, potrivit Agerpres care citează MTI. De asemenea, Peter Szijjarto a spus că este important să se menţină presiunea asupra României pentru a începe extragerea gazului din rezervele sale din Marea Neagră începând din 2022. Declarațiile au fost făcute cu ocazia unei vizite la Washington.

“În plus, trebuie să se exercite presiuni internaţionale pentru a se asigura construirea unor terminale LNG în Europa Centrală”, a mai spus ministrul de externe ungar.

Szijjarto se află în capitala SUA unde s-a întâlnit cu ministrul american al energiei Rick Perry şi cu reprezentanţi ai principalei companii de energie şi unde a avut un discurs la conferinţa World Gas.

Furnizarea energiei în Europa Centrală este o problemă de securitate şi ea va fi tratată în mod adecvat numai dacă dezvoltarea infrastructurilor necesare este realizată cu ajutorul finanţării de la Uniunea Europeană sau SUA, a mai declarat miercuri, la Washington, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI, potrivit Agerpres.

 

Potrivit oficialului ungar, securitatea energetică a Europei Centrale şi nevoia acestei regiuni de a se pune capăt unei dependenţe de un singur furnizor reprezintă probleme recurente în rândul principalilor actori politici globali, dar lipsesc investiţiile în infrastructură finanţate de UE sau Statele Unite care ar face posibil acest lucru, a spus şeful diplomaţiei ungare.

“Până când SUA sau Uniunea Europeană vor furniza finanţare pentru dezvoltarea infrastructurilor energetice majore central-europene, perspectivele ca ţările central-europene să importe gaz din SUA sau din altă parte a lumii vor rămâne un doar un vis. Iată de ce este important să se pună capăt folosirii dublului limbaj şi dublelor standarde”, a adăugat Szijjarto.

El a estimat că a sosit timpul pentru se exercita presiuni internaţionale sporite asupra ţărilor din regiune care îşi încalcă angajamentele, astfel încât să se asigure reversibilității fluxurilor de gaz prin interconectoarele lor, oficialul ungar dând ca exemple România şi Croaţia.

De asemenea, Peter Szijjarto a spus că este important să se menţină presiunea asupra României pentru a începe extragerea gazului din rezervele sale din Marea Neagră începând din 2022.
 
În acest context, reamintim că o conferință de presă mai puțin obișnuită a avut loc miercuri la București, aceasta fiind organizată de FGSZ, compania de transport al gazelor din Ungaria. Important de menționat este că la această conferință nu a participat niciun oficial român, nici măcar din partea transportatorului român de gaze Transgaz, în condițiile în care acesta este partener cu FGSZ în proiectul BRUA. În acest context, șeful FGSZ, Kristof Terhes, a lansat mesaje provocatoare referitoare la producția de gaze din Marea Neagră, consumul din România și interconectarea prin conducta BRUA. 
 
Anul trecut, Ungaria a decis unilateral să oprească BRUA pe teritoriul său, să nu mai investească pentru interconectarea cu Austria, așa cum prevedea proiectul inițial, și să redirecționeze gazele către alte state din jur.
Mai amintim că în urma unei licitații organizate în decembrie, capacitatea de transport al gazelor prin BRUA a fost rezervată de către două companii din Ungaria, până în anul 2037.
Aceste declarații au fost făcute într-o perioadă în care sunt așteptate deciziile finale de investiție în proiectele de exploatare a gazelor din Marea Neagră.

13 COMMENTS

  1. Cine face, in Romania, jocuri murdare cu matriostile sovietice de la Budapesta? nu iti trebuie multa minte sa afli: Tariceanu, Hunor si Dragnea. Adica PSD cu ALDE plus UDMR.

  2. sa vedem daca ai curaj sa publici si asta:
    Ungurii fac kk pe Romania cu acordul marelui carmaci dragnea!
    dragnea le ofera si hartie igienica din pozitia ospatarului…

  3. cel mai legitim este ca liderii PSD, ALDE să răspundă la întrebarea dvs. / nu este prima dată când auzim / vedem negocieri cu parteneri externi pro-ruși veniți pe o altă filieră.
    trist este că nu ascultăm declarația unui fost prim-ministru care spune cât se poate de clar că are informații concrete despre aceste înțelegeri/ unii le consideră “atacuri” dar nimeni nu-l cheamă la comisia SRI să ofere mai multe detalii.

  4. ticalosul asta de Kristof Terhes merita scos in suturi afara!
    chiar nu s-a gasit nimeni sa-l dea afara dupa aceste declaratii?
    chiar asa de prosti suntem?

  5. Păi întrebați-l pe domnul 2*Anton. Nu el se ocupă de energie? MAE e oricum pe dinafară, se chinuie să convingă Occidentul de existenta statului paralel, n-are timp de unguri

  6. Degeaba se iese in strada,degeaba se urla in scris,nimic nu se va schimba in bine sau in avantajul cetateanului majoritar! Principiul ganditorilor afaceristi care vor sa reduca numarul bipezilor de pe glob(doar cei care pupa sau executa ca prostii):”daca ies tipa si crapa,daca scriu isi imbolnavesc inima si crapa,daca sunt nemultumiti, crapa de ciuda”! Oricum,crapi tu lacomule occidental sau israelian ori european vestic, sa poata trai si rezista15-20 bipezi si nu ma refer la india!

  7. Pai, logica spune ca ‘jocurile murdare’ nu le pot face decat cei de la putere, care au acces la toate culoarele si vazute si nevazute. Al doilea si al treilea om in stat va spun ceva? Apropos, Codul Administrativ ca spune ceva? Ia verificati: limbi administrative in Romania, deci oficiale, alaturi de limba nationala: maghiara, romani, rusa? Pe mine ma tulbura. Rusa? Germana de ce nu? Ah, am ramas mult prea putini? Asa de multi rusi avem? Atunci, ce va mai intrebati cu matrioska?

  8. mie mi se pare simplu: ungurii nu vor sa putem livra si vinde noi direct, prin construirea a felurite conducte, vor sa le vindem lor si sa le trimita ei cui vor si sa fie si ai o veriga indispensabila pe lantul de distributie.
    Cu alte cuvinte, isi apara interesul; cum il apara, e alta discutie, dar vad ca la ei ministrul de externe se interesaza si de probleme economice importante.

    Decit sa ne ofuscam de tupeul si argumentele – probabil discutabile – lor, mai bine ne-am intreba de ce ministri si directorii nostri nu sunt la fel de inteligenti, de tupeisti si de, probabil, eficienti.
    Raspunsuri posibile:
    – nu avem o viziune si strategie clara, a noastra, tot timpul cautam binecuvintarea unora din afara;
    – sunt incompetenti;
    – asteapta sa faca totul la ordin (sef de partid, sef de guvern, alti sefi…., etc);
    – sunt preocupati de spagile si afacerile lor sau de alea pe care trebuie sa le protejeze si au grija/frica sa nu li se faca vreun dosar.
    Cu atitea Puteri Garante, niciodata nu se va schimba ceva, vom ramine looseri ocupati de chestiuni mici, alea de care se vorbeste al tv.

  9. Vine Exxon și le extrage. E mai bine așa, domnu’ Tudor?

    Oricum au fost vândute din 2007 companiei Sterling (ajunsă sub tutela Exxon), gazele fiind deja vândute ungurilor, după cum a spus premierul ungur Orban și ministrul său de economie cu 2 luni în urmă.

    4,5 m³/an, pe următorii 10 ani.

    Se vorbește de corupție & anticorupție când țara și românii n-au întreprinderi echivalente să le facă străinilor competiție directă, iar americanii se coboară la nivelul de anulare a vizelor (declarația lui
    Radu Cîțu de astăzi).

    Cu stimă.

Leave a Reply