Monday, December 23, 2024
-1.5 C
Bucharest

Guvernul Ungariei, gesturi mizerabile anti-romanesti si anti-europene

Ministerul de Externe a reacționat dur față de declarațiile unor politicieni maghiari, denunțând ”retorica” Budapestei, care ”pare” să pună la îndoială tratatele care au încheiat primul război mondial. Într-un răspuns pentru G4Media.ro, MAE salută declarațiile președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la Centenarul Marii Uniri, făcute în plenul Parlamentului European în data de 23 octombrie, după ce mai mulţi politicieni maghiari au spus că afirmaţiile lui demonstrează că este nepotrivit pentru funcţia pe care o deţine.

Potrivit răspunsului pentru G4Media.ro, MAE apreciază că mesajul lui Juncker reconfirmă încrederea și aprecierea, la nivel european, față de statul român, care a adoptat de-a lungul timpului măsuri substanțiale în beneficiul persoanelor aparținând minorităților naționale, corespunzând celor mai înalte standarde de protecție în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale.

“Ne exprimăm totodată solidaritatea cu afirmațiile înaltului oficial european care subliniază importanța respectării ordinii juridice clădită în Europa ulterior războaielor mondiale, garanție a stabilității și securității în plan regional și ne manifestăm îngrijorarea față de retorica autorităților de la Budapesta care lansează în spațiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării eforturile care au adus pace și înțelegere între popoarele Europei de astăzi. Ministerul Afacerilor Externe dezavuează ferm orice încercare de a critica acțiunile legitime și curajoase ale reprezentanților națiunii române care au condus la formarea, în 1918, a României Unite, pe baza celor 14 puncte prezentate de președintele Woodrow Willson în sesiunea camerelor reunite ale Congresului, Senatului și Camerei Reprezentaților SUA, din 8 ianuarie 1918”, se mai arată în răspunsul MAE.

Reacția MAE vizează afirmații făcute de purtătorului de cuvânt al Guvernului Orbán, Zoltán Kovács, și preşedintele Comisiei pentru politică externă a Legislativului din Budapesta, Zsolt Németh.

Politicienii maghiari, citaţi de cotidianul de limbă maghiară din Transilvania “Krónika”, au susținut că afirmaţiile lui Jean-Claude Juncker referitoare la ziua de 1 Decembrie demonstrează că politicianul luxemburghez este nepotrivit pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, transmite MTI. În discursul său ţinut marţi, in Parlamentul European, în prezenţa preşedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, şeful Comisiei Europene a declarat că ziua de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, nu este o sărbătoare doar a României, ci a întregii Europe.

“Aşadar, în această zi sărbătorim împreună un mare eveniment istoric, care este important atât pentru Romania, cât şi pentru Europa”, informează ziarul “Krónika”. La solicitarea redacţiei ziarului amintit, Biroul de Presă al Ministerului ungar de Externe a transmis, ca reacţie, declaraţia de miercuri a purtătorului de cuvânt al Guvernului Orbán. Zoltán Kovács a declarat la o conferinţă de presă, susţinută la Budapesta, că Guvernul ungar are chiar două opinii.

Opinia cea “veninoasă” se referă la faptul că Jean-Claude Juncker “a vorbit conform stării în care se afla”, iar cea mai reţinută evidenţiază lipsa cunoştinţelor istorice, ceea ce confirmă nepotrivirea lui Juncker la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Legislativului din Budapesta, Zsolt Németh, a menţionat ironic că “Juncker a dat dovadă din nou de agerime politică şi de o profundă empatie” faţă de sensibilitatea naţiunilor europene şi a minorităţilor naţionale autohtone.

“Noi, politicienii maghiari, nu trebuie să regretăm că din prima clipă am răspândit ideea că Juncker nu este potrivit pentru această funcţie şi am luptat cu toate mijloacele împotriva ideilor sale, pe care nu le puteam asuma! Este dreptul inimii sale ca el să sărbătorească împreună cu Romania centenarul unirii, cu condiţia să nu impună ca această sărbătoare să fie obligatorie (…) Mandatul de preşedinte al Comisiei Europene al domnului Juncker va expira în luna mai a anului viitor, iar noi, maghiarii, vom deschide atunci o sticlă de şampanie”, a declarat Zsolt Németh ziarului “Krónika.

Preşedintele grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, a precizat că “pomenirea sărbătoririi la nivel european al centenarului Marii Uniri dă dovadă de iresponsabilitate a preşedintelui Comisiei Europene”. “Evenimentele petrecute în urma cu 100 de ani, care au condus la reconfigurarea Europei, nu sunt momente fericite pentru Europa”, a precizat deputatul UDMR, potrivit căruia Juncker ar fi trebuit să fie mai reţinut cu această afirmaţie, “pană când Romania nu va ajunge cel puţin la situaţia in care să respecte prevederile referitoare la minorităţile naţionale din Declaraţia de la Alba Iulia”.

“În Romania centenarul este o sărbătoare, însă în Europa nu este”, a adăugat Attila Korodi.

Răspunsul complet al Ministerului Afacerilor Externe:

Ministerul Afacerilor Externe salută declarațiile Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitoare la Centenarul Marii Uniri și la semnificațiile zilei de 1 Decembrie pentru poporul român, făcute în plenul Parlamentului European în data de 23 octombrie, cu ocazia dezbaterii asupra viitorului Europei.

Ministerul Afacerilor Externe apreciază că acest mesaj reconfirmă încrederea și aprecierea, la nivel european, față de statul român, care a adoptat de-a lungul timpului măsuri substanțiale în beneficiul persoanelor aparținând minorităților naționale, corespunzând celor mai înalte standarde de protecție în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale.

Ne exprimăm totodată solidaritatea cu afirmațiile înaltului oficial european care subliniază importanța respectării ordinii juridice clădită în Europa ulterior războaielor mondiale, garanție a stabilității și securității în plan regional și ne manifestăm îngrijorarea față de retorica autorităților de la Budapesta care lansează în spațiul public mesaje care par a pune sub semnul întrebării eforturile care au adus pace și înțelegere între popoarele Europei de astăzi.

Ministerul Afacerilor Externe dezavuează ferm orice încercare de a critica acțiunile legitime și curajoase ale reprezentanților națiunii române care au condus la formarea, în 1918, a României Unite, pe baza celor 14 puncte prezentate de președintele Woodrow Willson în sesiunea camerelor reunite ale Congresului, Senatului și Camerei Reprezentaților SUA, din 8 ianuarie 1918.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că România înțelege să celebreze anul 2018 – anul Centenarului Marii Uniri – în spirit de unitate, toleranță și respect reciproc între toți cetățenii săi indiferent de etnia acestora și condamnă orice mesaje sau declarații de natură a incita la ură sau la conflicte interetnice.


PS : Cand ma gandesc la faptul ca sunt politicieni romani la putere care au dialog intensificat si netransparent cu Orban Viktor, prietenul lui Vladimir Putin, ma ingrijorez si mai tare. Si nu doar eu…

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img