Sunday, August 30, 2026
20.2 C
Bucharest

Ruşii şi-au avariat singurul portavion, vechitura Amiral Kuzneţov

Singurul portavion al Rusiei, Amiral Kuzneţov, a fost avariat, marţi dimineaţă, în urma scufundării unei doc plutitor în apropiere de Murmansk, în cursul incidentului o macara prăbuşindu-se peste puntea navei, informează agenţia de ştiri Reuters.

Nava era andocată în acest doc plutitor pentru reparaţii capitale şi urma să revină în serviciu în anul 2021.

Maria Kovtun, guvernatorul regiunii Murmansk, în zona arctică a Rusiei, a declarat că a fost demarată o operaţiune de salvare, fiind evacuate 71 de persoane.

Anchetatorii, care au deschis o investigaţie privind presupuse încălcări ale regulilor de siguranţă, au transmis că o persoană este dată dispărută, iar alte patru sunt tratate pentru hipotermie, după ce au căzut în apă.

Alexei Rakhmanov, şeful companiei United Shipbuilding Corporation, a declarat pentru agenţia Tass că puntea şi carena navei au fost avariate, precizând însă că zonele vitale ale navei nu au fost afectate.

Se pare că incidentul a fost provocat de o pană de curent care a cauzat umplerea a rapiditate a tancurilor cu apă ale docului, astfel că instalaţia s-a scufundat, au transmis reprezentanţii companiei.

În 2017, când nava Amiral Kuzneţov a trecut prin Marea Mânecii, Michael Fallon, ministrul britanic al Apărării de la acel moment, a declarat că singurul portavion al Rusiei este “dărăpănat”.

Oficialul a mai afirmat atunci că Amiral Kuzneţov este “o navă de ruşine a cărei misiune a extins suferinţa poporului sirian”.

Portavionul cu greutatea de 58.000 de tone şi lungimea de 304,5 metri a intrat în flotă în anul 1990. Nava dezvoltă 200.000 de cai putere şi atinge viteza de 30 de noduri. Portavionul Amiral Kuzneţov poate transporta 24-26 de avioane de vânătoare şi 12 elicoptere, fiind dotat cu sisteme antinavale şi antiaeriene. Nava are echipaj propriu format din 1.300 de membri şi echipaj aeronautic de 660 de persoane, scrie Mediafax.

 

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img