Tuesday, July 14, 2026
17.7 C
Bucharest

Atentie la Ungaria : al 2 lea gest riscant al axei Orban-Putin

Ungaria a respins cererea Washingtonului privind extrădarea către SUA a doi cetăţeni ruşi suspectaţi de trafic cu arme şi i-a trimis pe aceştia în Rusia, nefiind clar dacă acolo ei vor fi judecaţi, a anunţat marţi Departamentul american de Stat, transmite agenţia Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington, Heather Nauert, a declarat că SUA aveau un dosar solid în cazul celor doi ruşi, Vladimir Liubişin senior şi Vladimir Liubişin junior.

“SUA sunt dezamăgite de hotărârea guvernului ungar de a-i extrăda pe cei doi Liubişin în Rusia”, a menţionat într-o declaraţie Heather Nauert. “Ungaria este un partener şi un prieten al SUA, dar această decizie ridică întrebări despre angajamentul Ungariei privind cooperarea în aplicarea legii”, a indicat ea mai departe, adăugând că nu este clar dacă cei doi ruşi vor fi judecaţi în Rusia.

Ungaria, tara membra UE si NATO, recidiveaza in relatia sulfuroasa cu Moscova, dupa ce zilele trecute spionajul ungar a fost implicat in extragerea fostului premier al Macedoniei, un politician apropiat Rusiei. Acesta a fost adus in Ungaria cu masini diplomatice maghiare, prin Albania si Serbia.

https://adevarul.ro/international/europa/cum-l-a-ajutat-ungaria-fostul-premier-macedonean-scape-inchisoare-1_5bf1489adf52022f7593c686/index.html

Multe alte gesturi politice si afaceri intaresc dovada jocului dublu pe care-l face premierul Ungariei Viktor Orban, protejat insa de PPE si crestin-democratii europeni, in special cei germani.

Hot this week

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Topics

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img