Friday, June 5, 2026
17.7 C
Bucharest

“Nu există absolut niciun fel de rațiune pentru astfel de afirmatii !”

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi, la Antena 3, că România este o țară care are interese, care își dorește anumite perspective și care caută instrumentele necesare prin care să realizeze aceste obiective.

“În ceea ce privește funcționarea în România a unui sistem integrat al NATO de protejare a țărilor membre aliate împotriva oricăror atacuri cu rachete – este în sistem strict defensiv care în niciun caz nu aduce atingere prevederilor tratatului Forţele Nucleare Intermediare (INF) și tocmai de aceea declarațiile făcute de către Ministerul Apărării din Federația Rusă sunt lipsite de orice fel de consistență, pentru că sistemul de la Deveselu este unul care lansează rachete de pe sol în aer pentru interceptarea rachetelor balistice care pot la un moment dat să facă obiectul unei agresiuni”, a spus Meleşcanu, marţi, la emisiunea “Punctul de întâlnire.

Rachetele de la Deveselu nu pot face altceva decât să intercepteze rachete care s-ar putea îndrepta asupra teritoriilor care formează Alianța NATO, a adăugat Meleşcanu.

Potrivit lui, “nu există absolut niciun fel de rațiune, ci este vorba de folosirea unui pretext pentru a încerca să acopere problemele pe care le are Federația Rusă în legătură cu respectarea prevederilor Tratatului privind armele Nucleare Intermediare (INF)”.

Teodor Meleşcanu: “În Europa de astăzi nu au venit niciun fel de rachete noi din Statele Unite”

“În Federația Rusă a fost o sporire a numărului de rachete”, a mai spus Meleșcanu, adăugând că ceea ce face Ministerul Rus al Apărării e mai degrabă o dezinformare, o încercare de a găsi scuze pentru o politică determinată să încalce de fapt prevederile Tratatului INF.

Vă amintim că Ministerul rus al Apărării a propus SUA să distrugă lansatoarele de rachete Mk-41 din dispozitivul de apărare antirachetă din România, pe motiv că ar încălca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).

“Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse propune părţii americane ca în perioada dinainte de expirarea Tratatului INF să ia măsurile necesare pentru revenirea la respectarea strictă a Tratatului INF prin distrugerea lansatoarelor universale Mk-41 desfăşurate la sol, dezvoltate pentru lansarea rachetelor de croazieră Tomahawk, a rachetelor-ţintă, similare în privinţa caracteristicilor cu rachetele balistice cu raza medie şi scurtă de acţiune, distrugerea dronelor de atac care, după caracteristicile lor, cad sub incidenţa termenului de ‘rachetă de croazieră terestra’, conform INF”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul maior Igor Konaşenkov, citat de TASS.

“Ataşatul militar de la Ambasada SUA din Moscova a fost invitat la Ministerul rus al Apărării pentru a i se transmite o notă” în acest sens, conform sursei menţionate.

https://www.antena3.ro/politica/ministrul-afacerilor-externe-la-punctul-de-intalnire-la-deveselu-nu-exista-rachete-nucleare-507776.html

Hot this week

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

O dronă rusească plină cu explozibil a lovit un bloc din Galaţi

O dronă detectată de autoritățile române în timpul unui...

Şocant : Casa Albă elogiază o gorilă pe care o proclamă “adevărat patriot”

Şocant : Casa Albă elogiază o gorilă pe care...

Statul român e ameninţat de ambasadorul (încă ne-expulzat) al Rusiei

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o...

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene severe

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene...

Topics

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

O dronă rusească plină cu explozibil a lovit un bloc din Galaţi

O dronă detectată de autoritățile române în timpul unui...

Statul român e ameninţat de ambasadorul (încă ne-expulzat) al Rusiei

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o...

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene severe

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene...

Alertă SAFE : ultimele 72 de ore !

Începând de azi, mai sunt exact 72 de ore...

Armistițiul și pacea se îndepărtează : SUA au bombardat sudul Iranului

Încă un eșec al negocierilor pentru pace în Orientul...

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img