Thursday, June 11, 2026
23.3 C
Bucharest

Specialist SRI : Dragnea nu mai are viza de intrare in SUA!

Iulian Fota, fost consilier prezidential in mandatul lui Traian Basescu, actual profesor la Academia Nationala de Informatii a SRI, a facut o dezvaluire spectaculoasa intr-o emisiune televizata.

„Cât timp PSD-ul se va ține de această politică anti justiție, anti stat de drept și anti democrație șansele ca în UE să fie recredibilizați sunt foarte mici. Singura lor speranță este să dreagă relația cu Statele Unite. Și aici e o chestiune foarte interesantă. Domnul Dragnea este într-o situație disperată. El nu are viză de Statele Unite. Sunt voci foarte importante, grele care spun, aici și noi ne-am putea lămuri în zilele următoare, că domnului Liviu Dragnea i s-a ridicat viza de Statele Unite. Asta mi se pare un lucru foarte interesant. Mai ales că avem o antiteză cu acea fotografie faimoasă în care dl. Dragnea dădea mâna cu dl. Trump și ridicarea vizei de către Statele Unite. Asta îți arată o schimbare de 180 de grade. Probabil că este un gest disperat, dar disperarea a dus la costuri pentru România de câștigare a unei relații cu SUA pentru a contrabalansa izolarea asta internațională în care PSD se află pe linia cu UE și Bruxellesul, inclusiv cu Partidul Socialist”, a spus specialistul SRI Iulian Fota la Digi24.

PS : Afirmatia lui Iulian Fota trebuie confirmata sau dezmintita oficial. Presedintele Camerei Deputatilor Liviu Dragnea a fost in 2017 in SUA impreuna cu premierul de atunci, Sorin Grindeanu. Ei au participat la un dineu inaugural al presedintiei lui Donald Trump. Asta inseamna ca acum 2 ani, liderul PSD avea o viza valabila de intrare in SUA. Date fiind relatiile bune cu administratia Trump, e greu de crezut ca politicianului roman i-a fost refuzata o noua viza, in cazul in care cea veche a expirat. Dupa cum spuneam, chestiunea trebuie lamurita intr-un cadru oficial. SUA reprezinta cel mai important partener strategic al Romaniei, iar o astfel de alegatie despre cel de-al 3 lea om in stat poate avea consecinte.

Hot this week

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Consiliul Concurenței : Banca Transilvania, cea mai mare amendă în cartelul bancar de manipulare a ROBOR

"Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în...

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Topics

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Georgios Stassis : “Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili”

Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img