Monday, December 23, 2024
-0.7 C
Bucharest

Justitia il repune in functie pe Seful Statului Major al Apararii

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, solicitarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) de anulare a decretului prin care mandatul lui Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării a fost prelungit, decizia nefiind definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, să respingă ca inadmisibilă acţiunea formulată de Ministerul Apărării Naţionale, prin ministrul Apărării Naţionale, în contradictoriu cu Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Nicolae Ciucă, având ca obiect anularea decretului nr.1331/28.12.2018.

Instanţa a mai decis obligarea MApN la plata către Nicolae Ciucă a sumei de 900 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul avocatului.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

MApN a înregistrat, în 11 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti, acţiunea având ca obiect “anulare act administrativ +suspendare dec. nr. 1331/28.12.2018”, pârâţi fiind preşedintele Klaus Iohannis şi Administraţia Prezidenţială.

Primul termen a fost stabilit în data de 29 ianuarie.

Ministerul Apărării Naţionale a depus în 8 ianuarie, în temeiul articolului 7 din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ, o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea Decretului nr. 1331 emis în data de 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărări.

În motivaţia documentului, M.Ap.N. susţinea faptul că decretul încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346 / 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, articolul 32, alineatul 5, conform căruia „Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an”.

“Concret, în document se arată că pentru prelungirea mandatului şefului SMAp ar fi trebuit să fie parcursă aceeaşi procedură ca şi în cazul numirii, mai exact la propunerea ministrului apărării naţionale şi cu avizul Prim-Ministrului. În acest caz, nu există nici propunerea ministerului, nici avizul premierului”, explica ministerul.

În document a fost evidenţiat precedentul juridic, prin faptul că Preşedintele României a prelungit mandatul Şefului Statului Major General în anul 2010, prin Decretul nr. 882, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi avizul prim-ministrului.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat acţiunea ministrului Apărării, Gabriel Leş, de a ataca decretul de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Armatei.

”Ce va gândi un înalt responsabil din armata unei ţări aliate, dacă află că ministrul Apărării merge în contencios să-şi conteste propriul şef al Armatei? Nişte acţiuni prost gândite, de tip pesedist”, a spus preşedintele.

Iohannis a anunţat,  în 28 decembrie, că CSAT nu a aprobat propunerea ministrului Apărării pentru şeful Armatei, situaţie care a fost generată de incompetenţa PSD. Preşedintele a anunţat că a semnat decretul de prelungire a mandatului de şef al Statului Major General al Armatei pentru generalul Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat apoi că preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că propunerea pentru postul de şef al Statului Major al Armatei este nelegală, însă nu şi de ce. Leş a mai declarat că nu ştie care a fost argumentul legal pentru prelungirea mandatului generalului Ciucă, atât timp cât legea spune că aceasta se face la propunerea ministrului Apărării, cu avizul premierului. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a declarat în aceeaşi zi, la începutul şedinţei de Guvern, că decretul semnat de către preşedintele Klaus Iohannis pentru prelungirea mandatului şefului Statului Major al Armatei este nelegal şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională, scrie news.ro

Decretul a fost publicat o zi mai târziu în Monitorul Oficial. Decretul nu este contrasemnat de către premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit decretului, se prelungeşte cu un an mandatul şefului Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă. În decret se menţionează că prelungirea mandatului s-a făcut ”luând act de lipsa unei propuneri de numire, potrivit legii, în funcţia de şef al Statului Major al Apărării, reţinând necesitatea asigurării continuităţii conducerii Armatei, în condiţiile în care mediul regional şi internaţional de securitate se află în continuă schimbare, având în vedere rezultatul dezbaterilor din cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 28 decembrie 2018”h

https://www.antena3.ro/actualitate/radu-tudor-dupa-decizia-instantei-in-cazul-disputei-mapn-iohannis-cea-mai-buna-veste-e-ca-statul-514479.html

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img