Un designer din Satu Mare va crea veşmântul liturgic pe care Papa Francisc îl va purta la ceremonia de la Şumuleu Ciuc, din 1 iunie, din timpul vizitei sale apostolice în România.
‘Este un prilej pentru noi să facem veşmântul liturgic pe care îl va purta Sanctitatea Sa Papa Francisc, special pentru această ocazie, lucru pe care Arhidieceza şi părinţii franciscani şi l-au asumat. E conceput şi va fi realizat personal de doamna designer de veşminte liturgice, din Satu Mare, Sabău-Trifu Cristina. Pe cazula (veşmântul liturgic) Sfântului Părinte va fi Fecioara Maria de la Şumuleu Ciuc, biserica Mânăstirii Franciscane şi pe spate, logoul acestei vizite papale ‘Să mergem împreună!’. Cazula Sfântului Părinte este unicat’, a declarat miercuri, la Miercurea Ciuc, părintele Urbán Erik, directorul Bisericii Franciscane, membru în comisia liturgică de organizare a vizitei papei.
La rândul său, Cristina Sabău, care miercuri a inaugurat o expoziţie la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, a declarat că atunci când a auzit de vizita Papei în România a simţit că ar trebui să facă ceva special, ea fiind creatoare de asemenea veşminte de zeci de ani.
‘În timp ce, de câteva zile, eu mă gândeam în ce fel, pe cine să contactez ca să mă implic, spre suprinderea mea, m-a sunat la telefon părintele franciscan să mă roage să accept această răspundere şi i-am spus că este o onoare deosebită şi că sufleteşte mă simt pregătită’, a spus Cristina Sabău-Trifu citata de Agerpres.
Ea a explicat că există câteva cerinţe liturgice clare, cum ar fi faptul că haina dedicată acestor ocazii are culoarea albă, dar că în rest are o mare libertate de creaţie. Ea a ales imaginea statuii Fecioarei Maria de la Şumuleu, pe care s-a gândit să o ‘aşeze’ pe partea dreaptă a cazulei. Procesul de creaţie a hainei va începe zilele viitoare, după o fotografie a statuii, care are dimensiuni relativ mici şi multe detalii, haină pe care creatoarea o va decora cu elementele sale specifice – desen pe pânză, broderii, cusături cu fir auriu sau aţă colorată.
‘Sunt desene făcute de mine, eu sunt artist plastic şi am făcut şi picturi de icoane. O parte din aceste desene sunt fotografii după acele lucrări şi imprimate pe pânză. Voi apela la această tehnică, probabil că voi folosi o fotografie a statuii Fecioarei Maria, pentru că, fiind de dimensiune mică, are şi foarte, foarte multe amănunte, este foarte greu să o lucrezi de mână. Însă acea fotografie va fi compusă într-o combinaţie de linii şi culori care va reprezenta aportul creativ. (…) Vestimentaţia liturgică se compune din mai multe piese. Este o haină albă care se îmbracă dedesubt, peste ea vine această cazulă şi Sfântul Părinte va purta aşa-numitul palium, care este şi simbol papal. Episcopii mai au această piesă vestimentară. Este ca o eşarfă care atârnă puţin şi în faţă, pe mijloc şi în spate pe mijloc şi asta a fost o mare problemă pentru mine, pentru că a trebuit să rezolv compoziţia hainei în aşa fel încât acest obiect vestimentar să nu acopere decoraţiile’, a spus c
reatoarea.
Cristina Sabău-Trifu a comandat deja materialul necesar pentru cazulă, în Germania şi a spus că, dat fiind că ştia că Sfântul Părinte este o persoană care preferă simplitatea, a ales un material fără fir de aur, din fibre naturale.
În ceea ce priveşte măsurile Sfântului Părinte, Cristiana Sabău-Trifu a spus că le-a ghicit, dar apoi le-a şi primit de la Vatican. De asemenea, ea a povestit că nu i s-a cerut să arate neapărat haina Sfântului Părinte spre aprobare, însă aceasta trebuie să fie gata cu câteva zile înainte de eveniment.
Potrivit lui Stelian Vereş, care face parte din comitetul de organizare al evenimentului de la Şumuleu Ciuc, după ceremonie, cazula, care reprezintă un cadou, fie va fi luată de Sfântul Părinte, fie este posibil să o lase la muzeul de la Şumuleu Ciuc, deoarece, fiind purtată de Papă, ea devine un fel de relicvă.
‘Este un veşmânt liturgic în care sunt prezente toate simbolurile noastre din Transilvania, Sfânta Fecioară de la Şumuleu Ciuc şi această biserică minunată. (…) Aceste lucrări sunt unice, deci nu este ceva realizat de o maşină, industrial şi ne fac liturghia să fie mai frumoasă’, a spus Vereş, care o cunoaşte pe Cristina Sabău-Trifu de foarte mulţi ani şi are peste 15 veşminte făcute de ea.
Aceeaşi artistă va realiza şi infula – simbolul episcopiei – pe care Sfântul Părinte o va purta pe cap, precum şi dalmatica (veşmânt liturgic catolic, cu mâneci scurte) pe care o vor purta cei patru diaconi.
De asemenea, şi pentru episcopi (60) şi cardinali (4) se va face câte o cazulă. Ele diferă de cea a Papei, dar se vor recunoaşte ca făcând parte din aceeaşi compoziţie. În faţă va fi un simbol euharistic iar pe spate, logoul vizitei papale. Totodată, preoţii concelebranţi vor primi o stolă (corespondentul patrafirului ortodox), care face parte din aceeaşi compoziţie.
Cristina Sabău-Trifu a participat miercuri, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, la vernisajul unei expoziţii de veşminte bisericeşti pe care le-a creat de-a lungul anilor.
Auzi la el… “este un prilej”…! Credeam ca “e o onoare” sau “e o bucurie”!…
Prilej a avut el sa arate cat de trufas si nepotrivit pt meserie este!