Saturday, October 3, 2026
10.9 C
Bucharest

Escrocherie pe tema tragediei Notre Dame

O anchetă pentru “escrocherie în bandă organizată”, ce vizează persoane care au lansat “fraudulos” apeluri la donaţii sub pretextul reconstrucţiei catedralei Notre-Dame, a fost deschisă vineri, potrivit Parchetului din Paris, care a făcut apel la “vigilenţă”, relatează AFP.

Ancheta a fost iniţiată ca urmare a unei plângeri din partea Fundaţiei pentru Patrimoniu referitoare la persoane care încearcă să solicite fraudulos donaţii în numele său, în plină mobilizare pentru reconstruirea emblematicei catedrale pariziene, devastată de un incendiu luni seara.

Potrivit Parchetului, persoanele respective acţionau prin intermediul apelurilor telefonice sau al email-lor în care îi invitau pe destinatari să le trimită donaţii prin virament bancar.

Ancheta, încredinţată brigăzii antifraudă BRDA (Brigade de répression de la délinquance astucieuse) a Prefecturii Poliţiei din Paris, ar urma să permită identificarea autorilor acestei escrocherii şi să pună capăt unor astfel de acţiuni, potrivit Parchetului.

Într-un comunicat publicat vineri, Fundaţia pentru patrimoniu a indicat la rândul său că a denunţat la Parchet şi pe Google un site fraudulos care preia termenii principali ai adresei sale de internet.

Miercuri, Fundaţia a anunţat că i-au fost semnalate numeroase escrocherii în Franţa şi în străinătate. Ea a subliniat că, în ceea ce o priveşte, nu recurge la nici un apel prin telefon, email sau prin poştă. “Toate aceste demersuri sunt frauduloase”, a insistat Fundaţia.

Ministrul francez al culturii Franck Riester şi-a exprimat şi el îngrijorarea în legătură cu proliferarea de site-uri care propun finanţarea reconstrucţiei catedralei Notre-Dame

Hot this week

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Preţul energiei : se anunţă o iarnă de coşmar în toată Europa

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

Topics

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere Pentru...

Dispare AnimaWings?

Compania aeriană AnimaWings a anunțat joi că a suspendat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img