Politologul Alina Mungiu Pippidi, editorial pe www.romaniacurata.ro. Iata un fragment esential :
Ar fi bine ca PSD și opoziția să agreeze de comun acord un calendar de alegeri. Opoziția nu o să devină mai competentă și nici PSD mai iubit de popor dacă o mai lungim și ținem zece rînduri de alegeri. Ne trebuie alegeri anticipate, mare păcat că nu au fost duminica asta ca să terminăm. Ideal ar fi să fie și sincronizate cu prezidențialele, e constituțional complicat, dar cine vrea, poate, și unele, și altele, se pot deplasa ca să scurtăm instabilitatea.
Al doilea obiectiv privește recrearea unui stat care nu e nici pesedist, nici penelist, nici paralel. Nu peste tot, că nu se poate, dar măcar pe ici, pe colo, prin părțile vitale pentru reconstruirea încrederii (vedeți declarația mea în Nature de săptămîna trecută, link). Națiunea are nevoie de încredere și măcar în cîteva puncte toate partidele s-ar putea uni ca să facă un pas comun pentru reconstrucție. Am găsit asemenea exemple de consens în istoria statelor care au reușit să progreseze în secolul XX, singurele de pe continentul lor, de exemplu în Chile în anii treizeci cînd s-a luat decizia ca să nu poată fi numită Curtea Supremă decît cu două treimi din voturile Senatului (practic prin consens). A urmat Auditorul Genera, cu aceeași regulă, și așa s-a pus treptat, dar sigur, bazele unei fundații obiective a statului.
Avem de numit Avocatul Poporului. Peter Eckstein Kovacs, un independent cu integritate, care a demisionat din Parlament cînd nu a putut trece legea ANI și de la consilierea unui președinte cînd acesta a început să dea indicații în direct pieței bursiere privitor la aurul Roșiei Montane, a reușit să strîngă sprijin de la societatea civilă și cîteva partide. Lipsesc UDMR și PSD. Ar fi un semnal excelent dacă s-ar putea alătura și ele.
Și nu e vorba doar de asta. Chiar are șanse Rovana Plumb să fie comisar european? Deja vor unii să îl parcheze pe Cioloș în locul ei, ca să îl scoată din politică (mereu Cioloș a fost considerat doar bun de pus în față de cei care îl promovează). Leonard Orban și el ar fi cam gata (a mai fost, și nu a fost strălucit, cum nu a fost nici un ministru eficient, conform singurului raport pe fonduri comparativ între guverne, al Valentinei Dimulescu de la SAR, link). Poate ar fi o idee bună să nu fie nici un dragnist și nici un iohannist, să se facă un consens pe cineva de mijloc, care să poate lucra la refacerea credibilității noastre? Mircea Geoană ar avea și profilul, și relațiile necesare, și e în afara partizanatului actual. Poate nu e singura soluție nepartizană, dar e prima care îmi vine în minte. (…)