Sunday, June 28, 2026
22.8 C
Bucharest

Descoperire macabra. Moment dramatic in istoria Romaniei

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, care face anchetă după ce, în apropiere unei gropi comune de la Popricani, au fost găsite oseminte umane, verificările arheologice stabilind că e vorba de 36 de evrei.

Dosarul a fost deschis la sesizarea reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România. Potrivit unui comunicat transmis corespondentului MEDIAFAX de Parchetul Militar, osemintele au fost descoperite în timpul unor cercetări arheologice în apropierea unei gropi comune din comuna Popricani, iar când a fost delimitată zona au fost descoperite şi o grenadă şi un proiectil în stare de funcţiune.

În acest caz a fost înregistrat un dosar penal pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.

Ancheta a pornit de la o sesizare a reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România.

„Pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, la sesizarea reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect descoperirea, la data de 29 iunie 2019, în satul Vulturi, comuna Popricani, judeţul Iaşi, a mai multor oseminte umane, extrase din sol pe parcursul unei activităţi de cercetare arheologică, în proximitatea zonei în care, în anul 2010 a fost descoperită o groapă comună”, se arată în comunicatul magistraţilor.

La sfârşitul lunii iunie, perimetrul a fost delimitat şi au fost descoperite mai multe elemente de muniţie.

„La data de 30 iunie 2019, procurorii militari au dispus delimitarea perimetrului de protecţie a zonei şi de asanare a zonei de elementele de muniţie, fiind descoperite o grenadă şi un proiectil de mortier de 82 mm, în stare de funcţionare”, se mai arată în comunicat.

Cercetările în acest caz continuă, iar zona este asigurată în permanenţă de către jandarmi.

În urma unor cercetări, în 2010, tot în satul Vulturi, comuna Popricani a fost găsită o groapă comună, unde erau 36 de cadavre, dintre care 12 copii, nouă femei şi 15 bărbaţi. Potrivit anchetei care a durat câţiva ani, s-a stabilit că toţi cei care fuseseră executaţi în pădurea de Vulturi erau evrei şi fuseseră ucişi în vara anului 1941, de către Detaşamentul 6 Vânători, scrie Mediafax.

https://www.reuters.com/article/us-romania-holocaust/romania-finds-many-more-human-remains-near-site-of-jewish-mass-grave-idUSKCN1TX1T6

Hot this week

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Topics

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img