Thursday, December 26, 2024
2.3 C
Bucharest

Socant : retea de sclavie a unor copii germani in Romania

Unul dintre cetăţenii germani suspectaţi în cazul de sclavie din Maramureş, bărbatul, a fost reţinut. Ambasada Germaniei din România a fost anunţată despre acest caz, anunţă DGASPC Maramureş, copiii urmând să aibă parte de asistenţă socială până la preluare.

Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cetăţenii germani suspectaţi în cazul de sclavie din Maramureş, bărbatul, a fost reţinut. Este cea de-a patra persoană reţinută în acest caz.

Alte două persoane au fost puse sub control judiciar, arată aceleaşi surse.

Pe de altă parte, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş informează, într-un comunicat, că a anunţat Ambasada Germaniei din România cu privire la situaţie.

Minorii audiaţi de DIICOT în dosarul de sclavie din Maramureş au relatat în faţa procurorilor cum erau puşi să muncească şi să care pietre şi lemne, cum erau închişi în camera de pedeapsă, sau cum li se lua farfuria din faţă când nu mâncau suficient de repede.

Procurorii DIICOT au audiat, potrivit unor surse judiciare, patru copii, care au povestit cum erau chinuiţi în centrul din cadrul proiectului social Projekt Maramureş.

Unul dintre tineri a povestit că nu a spus nimănui ce se intampla în centru deoarece regula era să nu deţină nimeni telefon, iar în primele patru luni nu aveau voie să-şi contacteze familia. Atunci când vorbeau totuşi cu familiile lor, ei erau supravegheaţi şi nu puteau spune ce îndurau în centru.

De asemenea, un tânăr a încercat să fugă pentru că a fost pus să muncească în condiţii grele şi, drept pedeapsă, a fost închis într-o cameră de pedeapsă aflată la o distanţă de 5 minute de mers pe jos de centru.

Acolo, tinerii pedepsiţi sunt închişi şi nu pot merge nici la toaletă decât dacă bat la uşă şi deschide supraveghetorul.

În privinţa activităţilor la care erau supuşi tinerii, aceştia au spus că aveau program care începea la ora 8 dimineaţa şi, până la ora 18, erau puşi să care pietre, beton, lemne.

Altul a precizat că a fost lovit de mai multe ori fără motiv şi a rămas 3 săptămâni la izolare pentru că a spus că nu mai poate lucra pentru că este prea obosit. Supraveghetorii l-au lovit până i-a curs sânge din nas.

De asemenea, tinerilor care nu mancau suficient de repede li se lua farfuria din faţă. Cu toate astea, erau certaţi că sunt prea slabi şi nu trebuie să arate că sunt supuşi unor rele tratamente.

Tinerii nici nu au primit tratamente medicamentoase, deşi ar fi trebuit şi nici nu au mers la şcoală sau participat la activităţi educative. Unul dintre minori a povestit că a primit un tratament medicamentos în Germania pe care trebuia să îl urmeze şi în România, însă supraveghetorii l-au confiscat.

Mai mult, o tânără a spus cum a fost pusă să rupă aşchii de lemn cu mâinile, apoi să le aranjeze şi să facă ordine. Toată ziua a trebuit să facă acest lucru.

Când tinerii refuzau să lucreze, erau loviţi deoarece, potrivit supraveghetorilor, munca era obligatorie. Unul chiar a încercat să se sinucidă, înghiţind 30 de pastile găsite într-un sertar al supraveghetorilor sau a încercat să se taie cu o lamă pe braţe.

Unul dintre cetăţenii germani suspectaţi în cazul de sclavie din Maramureş, bărbatul, a fost reţinut. Este cea de-a patra persoană reţinută în acest caz. Ambasada Germaniei din România a fost anunţată despre acest caz, anunţă DGASPC Maramureş, copiii urmând să aibă parte de asistenţă socială până la preluare.

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi, în Maramureş, la un grup infracţional bănuit de trafic de persoane, din care fac parte şi doi cetăţeni germani, soţ şi soţie. Grupul este suspectat că aducea copii din Germania pentru „reeducare”, dar îi folosea pentru munci epuizante. Copiii erau ţinuţi în sclavie, umiliţi şi bătuţi.

Pe de altă parte, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş informează, într-un comunicat, că a anunţat Ambasada Germaniei din România cu privire la situaţie.

„DGASPC Maramureş a înştiinţat Ambasada Republicii Federale Germania din Bucureşti în legătură cu situaţia actuală a tinerilor, în cauză fiind vorba despre aplicarea măsurii plasamentului internaţional stabilit în baza Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti. Până la soluţionarea demersurilor juridice şi preluarea minorilor de către autorităţile competente din Germania, aceştia vor beneficia de toate serviciile sociale necesare oferite de DGASPC Maramureş, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind măsurile de protecţie în regim de urgenţă. La solicitarea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au fost instituite măsuri de protecţie în regim de urgenţă pentru patru minori germani, tineri incluşi într-un program social finanţat de statul german, într-un proiect derulat în România, intitulat Projekt Maramureş”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Direcţiei susţin că cei patru copii beneficiază de serviciile sociale specifice oferite în centrele de primire în regim de urgenţă, inclusiv de consiliere psihologică din partea specialiştilor.

„Totodată, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, un reprezentant autorizat al DGASPC Maramureş i-a însoţit pe minori la audierile efectuate de organele de cercetare penală. Până la notificarea DIICOT, DGASPC Maramureş nu a fost sesizată cu privire la existenţa unor cazuri de abuz asupra minorilor germani incluşi în programul social derulat în Maramureş. În acest context, pentru cei patru minori rămâne instituită măsura de protecţie specială în regim de urgenţă, până la sosirea în Maramureş a reprezentanţilor legali din Germania”, se mai arată în comunicat.

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi, în Maramureş, la un grup infracţional bănuit de trafic de persoane, din care fac parte şi doi cetăţeni germani, soţ şi soţie. Grupul este suspectat că aducea copii din Germania pentru „reeducare”, dar îi folosea pentru munci epuizante.Copiii erau ţinuţi în sclavie, umiliţi şi bătuţi.

Potrivit procurorilor DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – august 2019, opt suspecţi, dintre care doi cetăţeni germani, soţ şi soţie, au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca principal scop traficarea pe raza judeţului Maramureş a mai multor tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, sub paravanul desfăşurării unor activităţi autorizate de servicii educative ce vizau recuperarea şi reintegrarea socială a acestora, în baza unor programe şi proiecte derulate şi coordonate de către cei doi suspecţi de naţionalitate germană.

Conform sursei citate, aşa-zisul program social, finanţat de către statul german, fondat şi coordonat de către suspectul de naţionalitate germană este reprezentat de serviciul social intitulat „Projekt Maramureş”, al cărui furnizor acreditat este o asociaţie cu sediul în municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, din datele deţinute până la acest moment rezultând că aceasta are doar un rol formal în derularea proiectului respectiv, care a primit licenţă de funcţionare din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România, valabilă pentru o perioadă de 5 ani în intervalul februarie 2016 – februarie 2021.

Unii dintre cei abuzaţi au fost identificaţi şi încredinţaţi spre instituţionalizare temporară Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş.

Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism a dispus preluarea dosarului înregistrat la Biroul Teritorial Maramureş de către DIICOT Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, scrie Mediafax.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img