Saturday, September 26, 2026
20.2 C
Bucharest

Doar 2 stadioane din 4 sunt gata pentru Campionatul European de Fotbal 2020

Mai crede cineva ca Romania este capabila sa livreze infrastructura serioasa? Intr-o zi in care se anuleaza contractul unei portiuni de autostrada 99% realizata si se anunta ca doar 2 stadioane din 4 sunt gata pentru UEFA 2020?!  M-am saturat de gargara pozitiva pe care vor unii sa ne-o vanda atunci cand spun adevarul ! Suntem incapabili si gata ! Respect pentru Gica Popescu pentru efortul pe care l-a depus. Dar n-are cu cine !

Gheorghe Popescu, implicat în proiectul de organizare a Campionatului European din 2020, a dat asigurări că România este aproape sigură că a respectat ce şi-a asumat prin dosarul de candidatură. Însă, în ceea ce priveşte cele patru stadioane pe care România a promis că le va reconstrui, doar două vor fi gata până vara viitoare, Steaua şi Giuleşti.

“De la 1 septembrie nu se va mai putea întâmpla nimic. La 1 septembrie, UEFA va da girul final şi după 1 septembrie – sperăm să nu facem nicio prostie zilele acestea – nu se va mai întâmpla nimic. UEFA va da binecuvântarea finală. În proporţie de 90 la sută – pentru că domnul ministru este de puţin timp în acest proiect, au fost trei miniştri ai Tineretului şi Sportului de când am preluat eu – avem în proporţie de 95 la sută toate garanţiile guvernamentale terminate. Când noi am depus dosarul de candidaură, am avut 12 garanţii guvernamentale pe care guvernul României şi le-a asumat în acest proiect Euro-2020 şi în proporţie de 95 la sută aceste garanţii guvernamentale sunt implementate. Eu ştiu că toată lumea când vorbeşte de Euro-2020 se gândeşte la stadioane, <aoleu, avem stadioane, nu avem stadioane>. Campionatul european nu mai poate fi pus în pericol după 1 septembrie. Noi am tot livrat către UEFA, am făcut asta, am făcut plan de mobilitate cu Primăria Capitalei şi cu FRF, că suntem trei componente importante: Primăria Capitalei, Guvernul României şi FRF. Guvernul României a livrat cel mai mult pentru acest proiect pentru că el şi-a asumat, bineînţeles şi Primăria Capitalei cu planul de mobilitate, cu fan zone-ul şi stadionul, care este în proprietatea Primăriei Capitalei. Eu nu cred că se mai poate întâmpla ceva în cele două zile rămase şi Euro-2020 nu este pus în pericol şi vom organiza un Euro-2020 şi cu minim două stadioane terminate, care nu sunt în cele 12 garanţii guvernamentale. Este important să le terminăm pe toate, să dăm o dovadă de seriozitate pentru că aceste stadioane sperăm să le folosim după aceea la alte competiţii, aici este câştigul nostru cel mai mare, credibilitate faţă de UEFA. Să demonstrăm că suntem capabili să facem şi asta şi ce-am mai spus că facem, pentru ca în viitor să avem şi alte competiţii pe care să le organizăm la Bucureşti. Ar fi păcat, având această infrastructură sportivă, să nu facem competiţii de nivel european, rugby sau fotbal în Bucureşti, pentru că avem atât de multe stadioane, ţinând cont şi de stadioanele de la Giurgiu şi Ploieşti plus terenurile din Bucureşti, avem un număr de şase, eu sper să fie şi Dinamo, şapte”, a declarat Popescu, la Pro X. 

Arena Naţională este destinată să găzduiască patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 20202 pentru optimile de finală. 

Conform cerinţelor UEFA, România trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Dintre  acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, se află în diferite faze de realizare, în timp ce arena Dinamo a întâmpinat dificultăţi din cauza unor probleme juridice, scrie news.ro

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img