Sunday, August 9, 2026
22.3 C
Bucharest

O axa Paris-Berlin-Moscova poate vulnerabiliza Romania

O interesanta stire venita chiar de la Radio France International

O eventuală încălzire a relațiilor dintre Franța și Rusia nu ar fi în beneficiul României și nici al Republicii Moldova”,  declară într-un interviu acordat RFI profesorul Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. El afirmă că discuțiile din ultimele zile dintre Paris și Moscova, dublate de cele dintre Berlin și Moscova, vizează o apropiere între cele trei state, la cinci ani de la episodul anexării Crimeei de către Rusia, în 2014. În aceste condiții, ”frontiera estică a Europei va fi mai vulnerabilă”, explică Naumescu.

Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, şi cel al Apărării, Florence Parly, se află în aceste zile la Moscova pentru discuţii cu omologii lor ruşi, pe fondul destinderii relaţiilor cu Rusia cerute de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Miniştrii francezi şi ruşi s-au reunit în format ”2+2”, pentru prima dată după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014. Precedenta reuniune în acest format a avut loc în 2012 la Paris.

”Suntem aici pentru a institui un dialog sincer şi exigent, cerut de preşedintele Macron”, a declarat Jean-Yves Le Drian, în debutul întâlnirii. ”Doar această agendă de încredere şi rezultatele concrete care vor decurge din ea ne vor permite să avansăm împreună spre o nouă arhitectură de încredere şi de securitate în Europa”, a adăugat el.

”Susţinem iniţiativele avansate de Franţa”, a declarat, la rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, dând asigurări că ”o întărire a cooperării ruso-franceze pe scena internaţională (…) corespunde pe deplin poziţiei preşedintelui Putin şi intereselor Rusiei”.

Emmanuel Macron, care l-a primit pe Vladimir Putin la sfârşitul lui august la reşedinţa sa de vară din sudul Franţei, pledează însă pentru o normalizare a relaţiilor cu Moscova, în pofida dezacordurilor pe mai multe subiecte sensibile.

Duminică, cei doi lideri au avut o discuţie telefonică în care, printre altele, au salutat schimbul a 70 de prizonieri intervenit în ajun între Ucraina şi Rusia, drept un pas în plus în eforturile de pace.

În contextul acestor posibile evoluții, ”o eventuală încălzire a relațiilor dintre Franța și Rusia nu ar fi în beneficiul României și nici al Republicii Moldova”. Afirmația îi aparține profesorului Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj.

Într-un interviu acordat RFI, el afirmă că discuțiile din ultimele zile dintre Paris și Moscova – dublate și de o apropiere a Berlinului de Moscova – se vor concretiza în  vulnerabilizarea frontierei estice a Europei.

”Dacă UE va vira în relația cu Rusia și va încerca această apropiere pentru a stinge conflictul care durează din 2014, atunci nu pot să văd lucruri extraordinar de bune pentru România și Republica Moldova. Este limpede că această ecuație a unei înțelegeri fraco-ruse sau germano-ruse regiunea de frontieră a estului Europei va fi mai puțin protejată de ambițiile strategice ale Rusiei de a-și menține interesele regionale. (…) E clar că în momnentul în care Germania și Rusia își vor îmbunătăți relația cu Rusia, tema vigilenței față de regimul Putin va scădea în discursul european și occidental și, ca atare, va scădea și atenția asupra zonelor aflate sub amenințarea și sub ambiția tradițională a Federației Ruse”.

Profesorul de la UBB Cluj subliniază că, ”din fericire, România este membru al UE și al NATO”, statut care îi conferă un anumit grad de securitate.

https://www.rfi.ro/politica-114162-axa-paris-moscova-berlin-vulnerabilizeaza-romania?fbclid=IwAR0DOBPVeRjhOc2yeECRRTrFAW2pJbcZffohNo8MVu-NZY5vZVW8CmXLbnc

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img