Saturday, April 11, 2026
5.1 C
Bucharest

Avertisment lansat de dr Alexandru Rafila. Ce ne asteapta in criza #coronavirus

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat, joi seara, la „Marius Tucă Show”, că în lunile noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf de infectări cu COVID-19, însă speră ca până atunci să existe medicaţia necesară.

„Dacă reuşim să menţinem un comportamet reţinut putem ajunge la o relaxare mai rapidă. Îmi pare bine că domnul ministru Tătaru a preluat punctul nostru de vedere legat de evoluţia acestui virus, cu vârful în săptămâna după Paşte. Este greu să condamni oamenii că vor să îşi vadă părinţii. (…) Cred că o se depăşim numărul de 10.000 de cazuri de îmbolnăviri, cred că 12.000, 14.000 ar fi corect pentru sfârşitul lui aprilie. În noiembrie-decembrie vom avea un alt vârf, sper că până atunci să avem medicaţia necesară. Am primit o donaţie de azitromicina de la compania Sandoz pentru 10.000 de pacienţi. Mai este un antiviral în studiu în Japonia şi China şi sperăm să ne dea şi nouă formul aşa îl putem produce”, a spus Alexandru Rafila, la „Marius Tucă Show”.

Microbiologul a punctat că spălatul pe mâini este mai eficient decât spirtul.

„A dispărut chestiunea legată de folosirea banilor, nu trebuie să credem că pe orice punem mâna suntem potenţial infectaţi. (…) Se poartă masca când suntem răciţi şi ne deplasăm. Restul populaţiei poate să poarte o mască în funcţie de disponibilitate. Este recomandată cea chirurgicală şi a doua una din material de bumbac. Mi se pare o greşeală să se recomande batisate sau fulare care nu protejează în niciun fel”, a subliniat Rafila, citat de zf.ro

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img