Thursday, September 11, 2025
21 C
Bucharest

“In perioada următoare, avem două săptămâni grele”

Rămânem în registrul celor 10-12.000 de cazuri, la vârf, dar acest număr se poate modifica, în perioada următoare. Avem două săptămâni grele, urmând ca după trei săptămâni să vedem efectul celor două săptămâni ca număr de cazuri. Noi sperăm ca acest număr de cazuri să nu fie crescut violent”, a afirmat Nelu Tătaru, în interviul pentru Digi24.

Până în prezent, există o creştere moderată a numărului de cazuri de la o zi la alta, precum şi o creştere moderată a numărului de cazuri critice, care necesită ventilaţie, dar aceste tendințe depind și de afluxul de români care vor veni în țară, precum și de evoluția focarelor din România.

„Noi suntem pregătiţi pentru fiecare pas pe care îl trecem. În funcţie de evoluţie, putem spune cât poate suporta sistemul sanitar românesc. Noi suntem pregătiţi (…) pentru un anumit număr de cazuri critice. Avem în acest moment 1.723 de paturi de ATI complet utilate, 1.723 de ventilatoare. În cazurile critice, tocmai accesul la ventilatoare este cel care face diferenţa. Nu avem deocamdată foarte multe cazuri pe terapie intensivă sau pe ventilator. Suntem pregătiţi în acest moment pentru numărul de cazuri pe care îl avem, suntem pregătiţi să facem faţă. Rămâne ca evoluţia, explozia sau nu a unui număr de cazuri critice să ne arate în ce măsură sistemul sanitar vibrează sau ajunge la o saturaţie”, a declarat Nelu Tătaru.

Hot this week

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Secretarul General al NATO avertizează : China, un pericol la fel de mare ca Rusia

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat, joi,...

Topics

Ce moştenire lasă Giorgio Armani

Designerul italian Giorgio Armani, 91 de ani, a murit...

Cancelarul Germaniei : ”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Putin”

”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Vladimir Putin”, recunoaşte...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img