Mihnea Boştină este virusolog la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, iar până în prezent a mai lucrat în institute de cercetare prestigioase din întreaga lume, inclusiv la Universitatea Harvard.
Mihnea Boştină are două licenţe în Geologie şi Matematică, la Universitatea din Bucureşti, însă ulterior s-a reprofilat şi a urmat un doctorat în biologie structurală în Germania. De peste 15 ani se ocupă aproape în exclusivitate de viruşi şi infecţii virale: structura viruşilor, interacţia cu receptorii şi schimbările de morfologie celulară. A lucrat la Institutul Max Planck în Frankfurt, la Universitatea Harvard şi la Universitatea McGill în Montreal. Din 2013 este cercetător la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, una dintre ţările puţin afectate de COVID-19. De altfel, vineri, 10 aprilie, în Noua Zeelandă erau doar două persoane decedate la 1.283 de cazuri. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Boştină a explicat cum au reuşit autorităţile neozeelandeze să gestioneze atât de bine criza şi a vorbit despre situaţia la nivel mondial, precum şi despre metodele prin care pandemia poate fi stopată.
SARS-CoV-2, vulnerabil la temperaturile ridicate S-a discutat foarte mult despre modalităţile de transmitere, dar cercetătorii nu s-au pus încă de acord în această privinţă, aşs cum nu s-a ajuns la o concluzie clară referitor la timpul în care rezistă virusul pe dierite suprafeţe. În opinia dumneavoastră, care e principalul pericol, cum se transmite SARS-CoV-2 cel mai simplu?
Este clar că principala metodă de transmisie este prin picăturile mari de salivă eliminate prin strănut sau tuse. Acestea se depun rapid pe obiecte, unde virusul este încă infecţios de la câteva ore la o zi. Există însă o serie de date care par să indice alte două moduri de transmisie, care însă probabil nu joacă un rol important. În primul rînd, a existat un articol care a demonstrat multiplicarea virusului în tractul gastro intestinal – ceea ce ridică problema transmisiei fecal-orale. Dar mai grav decât asta, încep să se adune observaţii care par să susţină transmiterea prin aerosoli, adică prin picături de salivă de dimensiuni mult mai mici capabile să rămână în suspensie timp mult mai îndelungat şi care pot fi uşor inhalaţi. Dacă se adevereşte că transmisia prin aerosoli are un rol, chiar minor, înseamnă că strategia pentru dezinfecţie va trebui recalibrată. Cu toate acestea, spălatul des pe mâini, purtatul unei măşti şi distanţarea fizică sunt suficiente pentru a reduce riscul de infecţie la un nivel acceptabil pentru majoritatea dintre noi.
Au existat şi numeroase voci care au afirmat că noul coronavirus îşi va pierde din virulenţă automat după creşterea temperaturilor, iar epidemia va scădea în amploare şi se va stinge de la sine. Care este opinia dumneavoastră?
E o întrebare pe care ne-o punem cu toţi. Si cu toţi sperăm acelaşi răspuns. Din păcate nu avem date pentru un verdict clar. Speranţa tuturor este că virusul va urma aceeaşi traiectorie prin anotimpuri precum gripa. Mai mult, există patru specii de coronaviruşi care circulă în mod regulat în populaţie şi sunt responsabile pentru până la 30% din răcelile obişnuite. În cazul acestora s-a observat că infecţiile apar în emisfera nordică predominant doar între decembrie şi aprilie. Aşadar, există şanse ca SARS-CoV-2 să aibă acelaşi comportament.
În ce măsură e adevărat că un virus foarte contagios, aşa cum este cazul SARS-CoV-2, este mai puţin agresiv în comparaţie cu alţi viruşi care se răspândesc cu mult mai greu?
La ora actuală suntem foarte departe de a avea un răspuns clar la aceste întrebări. Ne lipseşte chiar şi o estimare aproximativă a numărului total de persoane infectate. În ceea ce priveşte virulenţa, putem spune că am avut noroc. SARS-CoV-2, chiar şi la o mortalitate de 1% la cât o situează acum unele estimări mai realiste, este cu un ordin de mărime mai mică decât cifra observată la epidemia de SARS din 2003. Asta este partea plină a paharului. Partea goală, este ignoranţa noastră în ce priveşte rata infecţiilor. Dat fiind că testarea este deficitară în aproape toate ţările afectate nu avem o cifră sigură la care să raportăm totul. Singura prioritatea a virusului este transmisia eficientă, iar pentru aceasta o mortalitate ridicată poate fi un impediment major. De aceea epidemiile cu viruşi foarte agresivi, precum Ebola, pot fi localizate şi gestionate cu succes. La fel, epidemia de SARS din 2003 a fost relativ rapid oprită datorită mortalităţii mari, de 10% a virusului, iar infecţiile cu virusul MERS, care are o mortalitate în jur de 35% de se sting rapid pentru că virusul se transmite relativ greu. Analizele variantelor izolate până acum nu arată o modificare a virusului comparativ cu varianta apărută în Wuhan – aşadar nu avem o schimbare în eficienţa transmisiei virusului, a mortalităţii sale sau simptomelor observate.
Ce soluţii există până la apariţia vaccinului? S-a scris foarte mult şi pe marginea faptului că medicii sunt expuşi în special la formele grave ale bolii. Dacă e real, care ar fi explicaţia cea mai verosimilă?
Una dintre explicaţii este încărcătura virală la care sînt supuşi. Deşi nu este demonstrat încă, este foarte posibil atunci când o infecţie virală este declanşată de un număr mare de particule infecţioase, ea va avansa ceva mai rapid în faţa iniţială, înainte de un răspuns complet al sistemului imunitar. Dacă adaugăm la asta faptul că cei care lucrează în sistemul medical pot fi expuşi practic continuu la virus şi faptul că oboseala are un rol important în slăbirea sistemului imunitar vom înţelege presiunea în care lucrează şi importanţa vitală a echipamentului de protecţie.
Trebuie înţeles că lipsa echipamentelor de protecţie nu expune doar personalul medical şi familiile lor. Expune toţi ceilalţi pacienţi, unii suferind de alte maladii şi cărora o infecţie cu SARS-CoV-2 le-ar deveni fatală. O mare parte din explicaţie este în subfinanţarea sistemului medical. Nu e vorba de o problemă exclusiv românească. La nivel mondial există un deficit de şase milioane de cadre medicale. În goana stupidă în a eficientiza orice serviciu public, aproape toate sistemele medicale din lume sunt calibrate pentru funcţionarea cât mai aproape de capacitatea maximă. Aşa că să nu ne mirăm când la apariţia unui eveniment de calibrul acestuia, se declanşează o criză cu asemenea proporţii.
Cel puţin la fel de mult s-a discutat şi s-a scris despre aparţia unor vaccinuri sau măcar a unor tratamente eficace în cazul Covid-19. Ce soluţii credeţi că ar putea fi eficiente până atunci?
Într-o lume normală, după spaimele mondiale trase cu epidemiile de SARS în 2003 şi MERS în 2013, ar fi fost de aşteptat ca acum să avem o gamă de medicamente deja accesibile. Spre exemplu inhibitori pentru proteina care sintetizează genomul în cazul coronaviruşilor – este o proteină foarte bine conservată în orice familie de viruşi şi în mod sigur cu o fonduri adecvate, un astfel de medicament ar fi fost valabil acum. Din nefericire, în societatea anormală în care trăim ştiinţa nu are un loc la mesele celor care iau deciziile importante. Aşa încât avertismentele au fost ignorate de toate guvernele, iar acum economia mondială, adică noi toţi, vom plăti înmiit suma economisită. Dar există la momentul de faţă sute şi sute medicamente sau combinaţii de medicamente aflate în diferite stagii ale testării. Numai în Statele Unite erau astăzi peste 300 de teste clinice în derulare pentru Covid-19. Aşa că putem fi optimişti în ceea ce priveşte victoria. Dar trebuie să rămânem circumspecţi în ce priveşte calendarul ei.
În ce măsură ar putea fi eficientă imunizarea pasivă, aşa cum a fost ea utilizată în lupta cu Ebola?
Asta este soluţia cea mai la îndemână pe termen scurt. Este o metodă veche de peste o sută de ani care, cum spuneaţi, a fost folosită cu succes recent pentru lupta împotriva virusului Ebola. Şi ce este foarte important: poate fi implementată rapid. Nu este vorba de un vaccin, pentru că asigură doar o imunitate de scurtă durată, dar ar putea avea o valoare inestimabilă în protejarea cadrelor medicale sau a pacienţilor în stare critică. Evident, există problema recoltării acestor probelor de plasmă. Ori aici, va fi esenţială existenţa unor teste cu precizie foarte mare, capabile să identifice existenţa anticorpilor în persoanele care au depăşit infecţia cu SARS-CoV-2. Ar fi un deznodământ de Hollywood să vedem cum tinerii, care în zilele acestea privesc mai degrabă distraţi întreaga tevatură planetară, vor fi cei care vor dona sângele care îi va salva pe părinţii şi bunicii lor.
Revenind la vaccin, există şi păreri mai puţin optimiste bazate şi pe faptul că omenirea nu a reuşit în 40 de ani să găsească un vaccin anti HIV. Există riscul să se întâmple la fel şi în acest caz?
Putem fi foarte optimişti în această privinţă. În ianuarie, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat guvernelor câteva zeci de milioane de dolari pentru gestionarea crizei care se preconiza, a primit răspunsuri foarte rezervate de la guvernele din întreaga lume şi doar o mică fracţie din suma cerută. În doar câteva săptămâni însă, întreaga situaţia a căpătat cu totul alte proporţii. Există acum un angajament financiar fără precedent şi un consens total privitor la dezvoltarea unui vaccin şi la producerea lui rapidă. Sunt probabil peste o sută de candidaţi în diferite stagii ale cercetării. Deja s-au început testele clinice în două cazuri şi în mod sigur vor urma multe altele în viitorul foarte apropiat.
În acest caz, în cât timp estimaţi că va fi găsit un astfel de vaccin şi când va fi disponibil la o scară mai largă?
Cel mai probabil vom avea mai multe vaccinuri care vor funcţiona. Iar calendarul care va fi urmat în acest caz va fi unul inedit. În mod normal, dezvoltarea unui vaccin durează ani şi ani, iar lucrurile nu pot fi comprimate în mai puţin de 18 luni: e nevoie de peste un an pentru testarea vaccinului la care trebuie adăugată perioada necesară producerii pe cale industrială a sute de milioane de doze. Dar, evident, nu trăim vremuri normale. Există o mobilizare financiară extraordinară din partea comunităţii internaţionale şi probabil se va trece la producerea de cantităţi mari pentru cei mai promiţători candidaţi chiar înainte de aprobarea oficială pentru utilizare. Chiar dacă asta va însemna zeci şi sute de milioane de dolari irosite – se pot câştiga câteva luni bune în această cursă. În concluzie există şanse ca pentru următorul sezon rece în emisfera nordică să avem un vaccin disponibil.
Până atunci, cât timp credeţi că ar mai trebui să stea oamenii izolaţi şi să respecte toate măsurile de siguranţă impuse de autorităţi?
În mod paradoxal răspunsul stă în noi. În cazul ireal al unei izolări perfecte – adică fiecare stă complet izolat, fără niciun contact timp de câteva săptămâni – virusul ar dispărea complet. Evident, asta este imposibil la scară mondială. Însă dacă local se urmează strict măsurile impuse, am putea vedea o scădere spectaculoasă a cazurilor cam după 4 săptămîni. Dacă situaţia devine controlabilă se va trece la revenirea treptată şi parţială la normal. Va fi însă vorba de un „normal de tranziţie” care va dura mai multe luni în care vor trebui monitorizate atent noile cazurile şi acţionat rapid şi punctual pentru limitarea focarelor noi apărute. Odată ce vom avea disponibil un vaccin, vom putea reveni la viaţa dinainte. Iar SARS-CoV-2 se va alătura celorlalte patru specii de coronoaviruşi care străbat anual planeta.
“Într-o lume normală, după spaimele mondiale trase cu epidemiile de SARS în 2003 şi MERS în 2013, ar fi fost de aşteptat ca acum să avem o gamă de medicamente deja accesibile. Spre exemplu inhibitori pentru proteina care sintetizează genomul în cazul coronaviruşilor – este o proteină foarte bine conservată în orice familie de viruşi şi în mod sigur cu o fonduri adecvate, un astfel de medicament ar fi fost valabil acum”
Mihnea Boştină virusolog
