Avertisment de toxicitate maxima in Romania : dezinformare, haos informațional, bombardament emoțional

Profesor universitar doctor, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative; visiting fellow, Center for European Studies, Harvard University; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; autor, coautor și editor al mai multor cărți de specialitate, una dintre acestea cu referire directă la fenomenul dezinformării: #FAKENEWS – noua cursă a înarmării; Why Europe? Narratives and Counter-narratives of European Integration (2017, coeditor).

În interviul acordat EURACTIV.ro, Alina Bârgăoanu spune că asistăm la un festival al dezinformării.

Principalele idei 

– temele infodemiei

– principalele teorii conspiraționiste

– în ce măsură s-a intensificat dezinformarea în pandemie

– psihoze colective pe fondul excesului (în secolul trecut, penuria de informații cauza psihoze)

– dovezile “tari” fie din zona tehnologică, fie din zona financiară 

– comorbiditățile spațiului public

Temele infodemiei
 

EURACTIV:ro: În România, în timpul pandemiei, din monitorizările la care ați avut acces, care sunt temele care au alimentat în mod fundamental infodemia și de ce?

Alina Bârgăoanu: România a reprodus, în cea mai mare parte, temele conspiraționiste care au circulat în spațiul public global, anume:

– caracterul fabricat al virusului (locația laboratorului variind în diferite momente ale pandemiei – China, America, Israel);

– agendele care ar sta la baza declanșării pandemiei (criză economică globală, introducerea vaccinării obligatorii, controlul populației);

– existența unor leacuri-minune, a unor medicamente “ieftine”, chiar a unor vaccinuri, care ne-ar fi ascunse pentru a amplifica pandemia, pentru a susține interesele financiare ale big pharma;

– amplificarea sau, dimpotrivă, micșorarea numărului de decese sau de cazuri de infectare;

– legătura dintre infrastructura 5G și răspândirea virusului.

Am constatat, cred, cu toții, circulația aproape frenetică a acestor conspirații prin toate mijloacele de comunicare (mass media tradiționale, social media, inclusiv platformele de mesagerie de genul WhatsApp, viu grai).

Au existat și câteva teme legate aparent doar de spațiul public românesc, cum ar fi cele referitoare la închiderea bisericilor, pentru a susține o agendă “satanistă”, “new age”, dar și acestea au putut fi întâlnite, cu variații, în spații publice precum cel grecesc, bulgar, ucrainean.

Circulația transnațională a acestor teme, cu tușele locale de rigoare, arată, pe de o parte, perenitatea unor temeri publice în condițiile unei urgențe medicale (unele teme au fost documentate în legătură cu gripa spaniolă de la sfârșitul primului război mondial; pe de altă parte, circulația transnațională a temelor și narațiunilor toxice indică și nivelul de conectare a spațiului public românesc la spațiul global, cu vulnerabilitățile care decurg din această interconectare.

Desigur, ne putem gândi și la existența unei surse unice, sau a unor alianțe de surse, a unor sinergii între surse aparent diverse care au inundat, din diferite colțuri ale globului, spațiul public cu astfel de teme relative uniforme.

EURACTIV.ro: Care sunt cele mai periculoase teorii conspiraționiste în actualul context al pandemiei?

Alina Bârgăoanu:

Cred că cele mai periculoase și cele mai toxice teme sunt cele care neagă, în continuare, existența virusului (mai precis, a virulenței acestuia) și amploarea pandemiei, precum și cele care se corelează cu agenda mai amplă anti-vaccinare.

De ce tocmai aceste teme?

Pentru că ele pun în pericol sănătatea oamenilor, în cazul agendei de vaccinare, chiar sănătatea copiilor, cuplându-se cu retorici foarte puternice, prezente în spațiul public românesc, cum ar fi aceea a libertății/ a eliberării, mai precis, retorica anti-sistem, anti-autoritate, anti-regulă.

Dincolo de această selecție, care reflectă, poate, și opțiuni personale, cred că mai toate temele conspiraționiste pe care le-am identificat sunt periculoase, deoarece menirea lor nu este neapărat de a fi crezute, ci de a polua spațiul public, de a semăna îndoiala, suspiciunea, neîncrederea; de a lăsa o impresie, oricât de imprecisă, că “ceva nu este în regulă”, că “lucrurile nu stau tocmai așa cum se spune”. 

EURACTIV.ro: În ce măsură s-a intensificat fenomenul dezinformării? Și înainte ne confruntam cu fenomenul supranumit “fake-news”, mai ales că termenul anului, a fost, în 2016, “post-truth” (desemnat astfel de Oxford Dictionaries).

Alina Bârgăoanu: 

Am asistat, cred, la una dintre cele mai dure perioade din punctul de vedere al dezinformării, al haosului informațional, al bombardamentului emoțional. Era de așteptat să se întâmple acest lucru, fiind vorba despre o criză amenințătoare la adresa sănătății, a vieții.

Un alt motiv pentru care era de așteptat un asemenea festival al dezinformării are de-a face cu ceea ce am relevat mai sus: existența unui spațiu public global, transnațional, brăzdat de artere, autostrăzi pe care au circulat nestingherit tot felul de conținuturi îndoielnice.

Dezvoltarea cea mai interesantă, față de alte perioade de încordare maximă, de confruntare acerbă în plan informational, este faptul că infodemia a fost o manifestare a abundenței, și nu a penuriei informaționale.

Discutând despre psihozele colective care s-au creat în jurul epidemiilor/ urgențelor sanitare în Evul Mediu, sau chiar în primele decenii ale secolului trecut, ne-am gândi că respectivele psihoze ar fi fost facilitate și de inexistența sau slaba dezvoltare a mijloacelor de comunicare în masă (de unde apetența pentru zvon, pentru transmiterea distorsionată a informației prin viu grai).

Personal, sunt fascinată de manifestarea acelorași psihoze colective în condiții de explozie informațională, chiar de bombardament informațional.

(foto: 5 martie 2020, la una dintre ultimele conferințe față-în-față, organizată de SNSPA, Global Focus și AnA, pe tema: Romania, Eastern and South Eastern Europe in the New World (Dis)Order’) 

EURACTIV.ro: În continuarea întrebărilor anterioare, de remarcat că termenul infodemie a fost folosit pentru a denumi deopotrivă propagarea de informații false, distorsionate, propaganda, manipularea și alți termeni din categoria largă a lipsei de acuratețe. Ne-am referi însă la intenția din spatele acestui fenomen. În ce măsură, pe baza resurselor de la Comisia Europeană, a studiilor academice sau de monitorizare și/sau a altor resurse, ați sesizat dezinformări intenționate, uneori strategic programate și care urmăresc un anumit scop?

Alina Bârgăoanu: Termenul infodemie a fost introdus de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a sublinia tocmai faptul că există o explozie de informații – unele adevărate, altele neadevărate – care împiedică accesul oamenilor la sursele de încredere atât de necesare într-o perioadă care amenință siguranța persoanei. Infodemia face parte din spectrul manifestărilor despre care ați vorbit: propagandă, dezinformare, haos informațional, manipulare.

Ea se învecinează și cu forme mai soft ale comunicării asociată unui scop, cum ar comunicarea strategică, comunicarea și PR-ul în mediul internațional, lobby-ul.

Fac această precizare deoarece consider că este riscant a pune sub o singură umbrelă – dezinformare, să spunem – orice demers de comunicare asociat unui scop, mai ales când pășim în arena internațională.

Faptul că granițele dintre aceste demersuri au devenit, în zilele noastre, atât de fluide îngreunează, într-adevăr, analiza și creează pericolul de a eticheta rapid un demers de comunicare în arena internațională (dar și internă) drept fake news, propangandă; reflex care poate deveni, la un moment dat, chiar parte a problemei.

Dincolo de această precizare, există cazuri solide documentate de EastStratComm, prin EU vs. Disinfo, de platformele digitale (Facebook, Twitter), de mari companii de monitorizare a social media, cum ar fi Graphika, sau de alianțe internaționale de fact-checkeri: troli, rețele de troli, boți, comportamente neautentice pe plaforme, alianțe de teme, sinergii de interese pe toate temele despre care am vorbit mai sus.

EURACTIV.ro: Este eficient debunkingul sau riscă să creeze un efect de boomerang?

Alina Bârgăoanu: Există, într-adevăr, o adevărată dezbatere în literatura de specialitate cu privire la faptul că demontarea unor teme poate contribui tocmai la amplificarea acestora.

Iar scopul celor care lansează conspirații, teme false, înșelătoare, este tocmai amplificarea, crearea unei senzații de vizibilitate, de popularitate (tehnica inundării, foarte potrivită pentru mediul digital, ai cărui algoritmi funcționează tot pe logica vizibilității, a viralității).

Este un pericol real, mai ales atunci când debunking-ul se face neprofesionist, de către pesoane care nu au neapărat expertiză în ceea ce privește dezinformarea, războiul informațional, mecanismele de viralizare.

Am încredere că, atunci când este făcut în mod profesionist, pe bază de dovezi mai ales de natură tehnologică (documentarea privind existența boților, a trolilor, manipularea algoritmilor, a căutărilor, recursul la clickbait, sursele de finanțare), debunking-ul poate deveni principala apărare în fața dezinformării.

Vorbele în vânt, etichetarea punctelor de vedere opuse sau indezirabile, a criticilor din partea adversarilor drept “propagandă”, exploatând temeri și anxietăți publice adânc înrădăcinate în mentalul public pot deveni, așa cum am spus, parte a problemei: înăbușă conversația publică, etufează adevăratele forme de manifestare ale propagandei/ dezinformării și, într-un fel, chiar le legitimează.

EURACTIV.ro: Cum afectează bulgărele dezinformării lupta cu pandemia și ce nevoi ar fi, concret, pentru a contracara otrăvirea minții oamenilor, și așa destul de rezistenți la a urma sfaturile autorităților medicale, adesea, chiar și la a merge la doctor?

Alina Bârgăoanu: Bulgărele dezinformării, valurile de dezinformare afectează nivelul de încredere publică în autorități, chiar în autoritate (ceea ce este și mai perfid).

Din acest punct de vedere, am putea spune că România a intrat în această pandemie cu severe comorbidități informaționale și psiho-sociale: neîncredere în autorități, în guvernare (nu neapărat într-un guvern sau în altul), confuzia între vizibilitate și adevăr, luarea viralității, a popularității, a numărului de like-uri sau de share-uri drept indicii că “așa stau lucrurile”; insuficienta dezvoltare a spațiului public și a conversației publice (de unde apetența pentru zvon, pentru comunicarea neoficială, “paralelă”), ethos-ul anti-instituțional, lupta cu autoritatea, cu “statul”, ethos-ul de tip insider (care are rădăcini mai adânci – “cunosc eu pe cineva”, dar care se cuplează aproape perfect cu retorica mediului digital).

Comorbidități 

Este vorba despre comorbidități pe care pandemia doar le-a scos, cu o anumită pregnanță, la suprafață, le-a amplificat. Temerea mea este că, în momentul în care pandemia se va fi terminat (am în vedere urgența sanitară), vom considera, în funcție de subiect, de controversă publică, aceleași comorbidități drept manifestări legitime, semne de modernitate, instanțe ale “adevărului” și „binelui”.

EURACTIV.ro: Moscova a acuzat recent politicienii de la București că plagiază și nu sunt capabili să gândească independent, după ce noua Strategie Națională de Apărare a Țării pentru 2020-2024 adoptată de CSAT vorbește despre comportamentul agresiv al Rusiei, care contribuie la deteriorarea stabilității regionale, a relatat presa. Pentru jurnaliștii care țin la standardele profesionale este dificil să acopere un astfel de subiect, pe de o parte, pentru că este sensibil, pe de altă parte, pentru că autoritățile nu prezintă public dovezile, oricare ar fi acelea. În afara debunking-ului de pe site-ul Serviciului UE pentru Acțiune Externă (euvsdisinfo) și a anunțurilor platformelor de social media cu privire la acțiunile de troling etc, dovezi incontestabile de tipul celor apărute, decenii după, cu privire la Operation Infektion, deocamdată nu sunt publice. În ce măsură credeți că, în timpul pandemiei, se folosesc așa-numitele „măsuri active”?

Alina Bârgăoanu: Așa cum am spus, apărarea în fața operațiunilor ce pot fi asimilate războiului informațional, atacurilor informaționale trebuie lăsată pe mâna experților și, atunci când cineva iese în spațiul public [pe acest subiect – n.r.], dovezile trebuie să fie incontestabile.

Personal, mi-am exprimat de câteva ori poziția că dovezile “tari” pot veni fie din zona tehnologică (troli, boți, clicktbait, fabrici de like-uri, manipularea algoritmilor, a căutărilor, utilizarea big data și a datelor personale, a amprentei pentru persuasiune targetată, utilizarea geo-propagandei, pe baza istoricului de navigare), fie din zona financiară (menționez, în paranteză, faptul că, în România, demersurile de transparentizare a surselor de finanțare prin care se realizează amplificarea conținutului în mediul digital se află încă la început).

În absența unor astfel de dovezi, riscăm să etichem punctele de vedere cu care nu suntem de acord, opiniile “indezirabile” drept fake news, propagandă. Ceea ce, între anumite limite, constituie cea mai bună modalitate de creare a unei pseudo-legitimăți a propagandei sau, dacă vreți, chiar de cultivare a unui anumit statut inspirat de frică.

EURACTIV.ro: Ce diferențe sesizați între propaganda rusă și cea chineză? The New York Times dezvăluia tehnica măsurilor active, practicate din anii 1980. (documentarul Operation Infektion).[1] 

Alina Bârgăoanu: Este un subiect deosebit de sensibil la care cred că accesul direct este foarte limitat (acces la surse primare, bariere lingvistice, bariere care țin de background-ul cultural).

Din acest punct de vedere, spațiul public occidental, dominat de utilizarea limbii engleze, este într-o poziție de vulnerabilitate, este perfect și continuu transparent, accesibil pentru oricine știe limba engleză, în timp ce spațiile despre care vorbiți sunt opace, greu accesibile.

Este vorba despre o asimetrie care îngreunează analiza, comparația, accesul la conversațiile interne care au loc în respectivele spații publice și la care avem acces, în mod paradoxal, tot prin intermediul unor surse de limbă engleză.

În plus față de această afirmație generală, aș adăuga, tot cu un caracter de generalitate, faptul că, aproape întotdeauna, comunicarea strategică urmează interesele strategice.

La nivel global, cred că aceste interese strategice încă nu s-au cristalizat în totalitate, alianțele sunt fluide, parțiale, uneori chiar contradictorii (apropieri economice aflate în contradicție cu interese geopolitice, de exemplu).

Din acest motiv, eu nu aș fi atât de sigură, la acum arată lumea azi, că ar exista o alianță la nivel retoric între cele două state menționate, mai degrabă sinergii de interese ad hoc, tatonări, alianțe conjuncturale care se pot schimba ținând cont de jocul internațional.

EURACTIV.ro: În timpul crizei, o serie de jurnaliști nespecializați s-au văzut nevoiți, în condiții neobișnuite, de izolare și fără acces la surse, într-un flux amețitor, să scrie despre un domeniu foarte sensibil: cel medical. Astfel, jurnaliștii, chiar și cei cu bună-credință, au propagat ceea ce au spus diverși lideri (la nivel global sau local) ba că e bun remdesivir, ba că era bună hidroclorochina, ba că un vaccin e aproape gata etc. Ce trebuie făcut pentru a combate acest fenomen? Poate că nu e dezinformare cu rea-credință, dar tot dezinformare e și e, poate, mai insidioasă, cu atât mai mult cu cât studiul Digital News Report 2020, publicat recent de Reuters Institute, Universitatea Oxford arată că, în timpul pandemiei, încrederea oamenilor în mass-media a crescut la început, apoi a scăzut, menținându-se, totuși, încrederea în brandurile puternice. Cu alte cuvinte, dacă jurnaliști ai unor mass-media cu branduri puternice creează astfel de rostogoliri, fenomenul devine cu atât mai periculos?

Alina Bârgăoanu: 

Ați sesizat un lucru important, pe care eu l-aș include la categoria “comorbidități ale spațiului public”: deprofesionalizarea jurnalismulului științific, la care aș adăuga, pe același plan, deprofesionalizarea jurnalismului de politică externă.

Sunt aspecte de care se discuta foarte puțin înainte de pandemie și, teamă mi-e, se va discuta la fel de puțin după ce pandemia va fi trecut.

Sunt mai încrezătoare în ceea ce privește șansele jurnalismului științific/ al jurnalismului din domeniul sănătății în mod particular, unde există deja demersuri lăudabile; în ceea ce privește jurnalismul de politică externă, ar trebui poate, ințiate demersuri care să aibă în vedere atenuarea depedenței cronice de agențiile de presă internaționale și de trusturile de presă globale; creșterea unor specialiști care să stăpânească spații din ce în ce mai importante și mai “fierbinți”, pentru cunoașterea cărora este esențială consultarea și a unor surse la prima mână, în limbile țărilor respective; reabilitarea ideii de documentare de la fața locului.

Fără astfel de demersuri, vom bascula, întotdeauna, între o interpretare sau alta, fără a avea vreo șansă de de a avea acces la fapte. 

Dincolo de aceste acțiuni care ar viza strict zona jurnalismului, am subliniat de fiecare dată când am avut ocazia să mă pronunț pe tema dezinformării: apărarea este de tip “whole-of-society approach”; apărarea nu poate veni decât în urma unei alianțe la nivelul societății, între lideri, instituții de specialitate, organisme de reglementare, instituții mass media, mediul academic și de expertiză; alianță care să inspire încrederea cetățenilor, să îndrepte termenii fundamentali ai conversației publice, să țină societatea la adăpost de basculări, bombardamente informaționale și vârtejuri emoționale.