Friday, July 3, 2026
32.3 C
Bucharest

A murit un mare actor : Haralamb, din “Toate pânzele sus”

Actorul George Paul Avram, cunoscut publicului larg pentru rolul marinarului Haralamb din „Toate pânzele sus” a murit azi, la vârsta de 80 de ani.

George Paul Avram a murit, iar odată cu această veste tristă este doliu în lumea teatrului şi a filmului din România. Anunţul trist a fost făcut de soţia regretatului actor din ”Toate pânzele sus”.  George Paul Avram a fugit în Germania în 1987 din cauza represaliilor la care a fost supus de un important director din Ministerul Culturii.

Marele actor are la activ peste 50 de roluri în cele mai importante piese montate la Teatrul Naţional din Bucureşti precum şi apariţii-cheie în producţii cinematografice cum ar fi „Actorul şi sălbaticii”, „Mitică Popescu” sau serialul de televiziune „Toate pânzele sus”.

„Haralamb a ridicat toate pânzele sus şi, după 80 de ani printre noi s-a dus pe oceanul fără sfârşit. A fost actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, până în ziua în care a decis să părăsească ţara, în 1987, persecutat de comunişti. S-a întors în 2005 şi a fost repus în toate drepturile care i se cuvin ca cetăţean român. Ultimul său rol a fost în 2007, în… „Restul e tăcere”… ”, a scris pe Facebook şi jurnalistul Florin Ghioca.

A murit „Haralamb“ din „Toate pânzele sus“. Anunţul trist a fost ...

Hot this week

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...

Topics

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img