Thursday, April 16, 2026
10.2 C
Bucharest

Cat dureaza imunitatea dupa ce ai avut COVID19

Un studiu recent realizat de Institutul Joao Lobo Antunes de Medicină Moleculară (IMM) din Portugalia a pus în evidenţă că anticorpii împotriva SARS-CoV-2, virusul care declanşează COVID-19, pot fi detectaţi până la şapte luni după infectare la 90% dintre pacienţi, informează miercuri Xinhua.

Rezultatele cercetării, publicate în European Journal of Immunology, indică totodată că nivelurile de anticorpi produşi sunt determinate de severitatea bolii, şi nu de vârsta persoanei infectate.

Studiul a demarat la debutul pandemiei în Portugalia, în martie 2020, când cercetătorii au creat un test serologic sensibil, specific şi versatil pentru COVID-19.

Colaborând cu medici de la Hospital Center Lisboa Norte, echipa de cercetători a început să monitorizeze nivelurile de anticorpi în cazul a 300 de pacienţi şi profesionişti din domeniul sanitar şi a peste 200 de voluntari care au fost urmăriţi după ce au contractat COVID-19.

”Rezultatele acestui studiu, care s-a întins pe o perioadă de şase luni, a pus în evidenţă un model clasic de răspuns imunitar până în cea de-a şaptea lună după infectare, cu o creştere rapidă a nivelurilor de anticorpi în primele trei săptămâni după simptome, urmată de o reducere ulterioară”, a explicat Marc Veldhoen, conducătorul proiectului.

”În faza iniţială de răspuns, rezultatele noastre arată că, în medie, bărbaţii produc mai mulţi anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează în timpul fazei rezolutive şi sunt similare la ambele sexe în lunile ulterioare infecţiei cu SARS-CoV-2”, a adăugat acesta.

Colaborând cu Institutul portughez pentru sânge şi transplant (IPST), Veldhoen a confirmat ”o activitatea robustă până la cea de-a şaptea lună după infectare la o mare parte din indivizii testaţi anterior”. ”Lunile care vor urma vor fi esenţiale pentru evaluarea robusteţii răspunsului imunitar sau a posibilităţii de reinfectare”, a conchis cercetătorul din cadrul IMM.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în data de 2 octombrie erau 193 de vaccinuri candidate împotriva COVID-19 aflate în diferite stadii de dezvoltare la nivel global, dintre care 42 se aflau în teste clinice în contextul luptei mondiale împotriva pandemiei, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Topics

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img