Sunday, August 9, 2026
23.7 C
Bucharest

Ministerul Mediului si agentiile statului asista complice la crima de mediu din Bucuresti si imprejurimi

Aerul a fost din nou greu de respirat în anumite zone din Capitală, la sfârşitul săptămânii trecute. Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti anunţa că, începând din 22 ianuarie seara, s-au înregistrat creşteri importante al concentraţiilor de pulberi fine. Dacă cei de la Agenţie dau vina pe traficul intens şi pe condiţiile meteo, cetăţenii din zonele afectate susţin că incinerările ilegale de deşeuri sunt cauza – şi acuză lipsa de reacţie a autorităţilor, scrie jurnalul.ro

Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bucureşti, cele mai mari creşteri ale concentraţiilor de substanţe poluante s-a înregistrat, în 22 şi 23 ianuarie, la staţiile de monitorizare B6-Cercul Militar şi B2-Titan. La pulberi fine în aer, concentraţia medie orară maximă a atins triplul limitei stabilite pentru media zilnică.

Condiţii defavorabile

Au fost creşteri şi la concentraţia medie orară a dioxidului de azot, care a ajuns la valori apropiate de cea limită (185 de micrograme/mc, valoarea limită fiind de 200 micrograme/mc). Cei de la APM Bucureşti susţin că creşterile, în acelaşi interval, ale valorilor mai multor indici (pulberi fine, dioxid de azot, oxid de carbon, benzen) arată faptul că traficul rutier intens a fost sursa poluării, o altă sursă fiind, după lăsarea nopţii, încălzirea rezidenţială. Condiţiile meteo fiind defavorabile dispersiei substanţelor poluante, acestea s-ar fi acumulat la nivelul solului.

Nimeni nu ia măsuri

„Au fost informate autorităţile publice locale, responsabile de gestionarea traficului în Capitală”, precizează APM Bucureşti, pe pagina de Facebook. Postarea a primit însă comentarii indignate din partea cetăţenilor.

„De raportări suntem sătui, vedem şi noi, simţim şi noi, deschizi geamul să aeriseşti şi-ţi dai seama că e poluare… nu avem nevoie de graficele voastre, avem însă nevoie să luaţi nişte măsuri pentru a preîntâmpina şi stopa cauzele reale ale poluării”, scrie un bucureştean. Un altul spune că, în perioada incriminată, s-a deplasat şi a făcut filmări în zona Rudeni–Chitila–Giuleşti Sârbi, acolo unde sunt companii care depozitează şi ard deşeuri, iar o doamnă se miră retoric de faptul că creşterile de poluanţi se înregistrează fix noaptea şi în weekend, când traficul e scăzut.

Reducerea poluării aerului ar permite evitarea a peste 50.000 de decese pe an în Europa, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img