Monday, July 13, 2026
22.8 C
Bucharest

Colegiul Medicilor : Dr Flavia Grosan, încălcări grosolane ale deontologiei şi eticii medicale

Şefa Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a declarat, joi, că medicul pneumolog Flavia Groşan este invitată luni la o discuţie cu Comisia de etică şi deontologie medicală, după ce instituţia s-a autosesizat în urma afirmaţiilor acesteia, publicate într-un ziar central, privind protocoalele din spitale pentru tratamentul COVID-19.

“Noi, Colegiul Medicilor Bihor, nu contestăm calităţile profesionale ale doamnei doctor, pentru că o ştim. Este medic primar, pneumolog, cu competenţe în bronhoscopie, a avut întotdeauna o activitate medicală de foarte bună calitate, dar, dar, subliniez, afirmaţiile pe care le-a făcut în presa centrală legate de activitatea medicilor din spitale considerăm că sunt încălcări grosolane ale deontologiei şi eticii medicale. Şi pentru acestea am invitat-o pur şi simplu, pe luni, la o discuţie cu Comisia de etică şi deontologie medicală la Colegiul Medicilor Bihor”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Carmen Pantiş.

Potrivit acesteia, Statutul şi Codul de deontologie medicală, reactualizat în 2016, spune la articolul 11 că “recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific şi respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală sunt grave încălcări ale codului de deontologie medicală”.

“Deci dacă noi avem nişte protocoale pe care le-a stabilit comisia de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii, protocoale reactualizate periodic, după care lucrăm în spitale, aceste protocoale ne lasă dreptul de a decide dacă dăm un anumit medicament sau nu pacientului în funcţie de starea lui, de gravitate. Cum putem să acceptăm ieşirea publică a doamnei doctor care precizează, de exemplu: ‘Nu mă sperii la saturaţii de 80%. Heparina mea este plimbarea. Claritromicina mea. În spital se fac greşeli uriaşe. Protocolul COVID omoară pacienţii.’ Afirmaţiile colegei noastre, cu tot respectul pe care i-l purtăm, nu au suport ştiinţific. Nu înţelege mecanisme fiziopatologice ale insuficienţei respiratorii acute din pneumonia SARS-CoV-2 şi aceste erori medicale profunde prezentate ne-au condus la autosesizare şi la invitaţia de a veni la Colegiul medicilor. Deci nu este vorba despre o anchetă disciplinară, va fi o discuţie cu comisia de etică şi deontologie în care dorim să vedem precizate punctele dânsei de vedere”, a menţionat dr. Pantiş.

În ce priveşte consecinţele acestei prime întâlniri cu Comisia de etică, dr. Pantiş a afirmat că această comisie nu aplică niciun fel de sancţiune. Dar dacă dr. Groşan va continua să iasă în spaţiul public cu aceleaşi “aprecieri”, atunci se va ajunge la Comisia de jurisdicţie şi Comisia disciplinară, putând să rişte avertisment sau suspendarea dreptului de liberă practică pentru o lună, trei luni, şase luni.

“Să spui că odată intubat pacientul nu mai are nicio şansă este o gravă eroare, pentru că avem foarte mulţi pacienţi intubaţi care au supravieţuit. Sigur că mortalitatea este foarte mare, nu contestă nimeni această situaţie. Repet, noi recunoaştem performanţele doamnei doctor în tratamentul cazurilor uşoare, a formelor medii, deci în ceea ce se poate trata ambulator. Pentru că dânsa lucrează în sistem privat, consultă telefonic, online şi face-to-face pacienţii, dar nu are posibilităţile şi complexitatea investigaţiilor care se fac în spitale,” a mai precizat, pentru AGERPRES, şefa Colegiului Medicilor Bihor.

Hot this week

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Topics

Noile AWACS ale NATO vor fi Saab

NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

Cifra șocantă cheltuită de români la păcănele și jocuri de noroc

Auditul Curții de Conturi privind activitatea ONJN arată că...

Celebra Isabelle Adjani, condamnată

Actriţa franceză Isabelle Adjani a fost condamnată în apel,...

Monaco începe să simtă ce înseamnă teama

După cum notează Courrier International, acest paradis al ultra-bogaților, care...

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără histerectomie

Cancer de col uterin greu de diagnosticat, tratat fără...

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img