Tuesday, April 28, 2026
19.5 C
Bucharest

PSD face campanie si insista pentru cea mai cunoscuta initiativa USR

PSD face campanie si insista pentru cea mai cunoscuta initiativa USR

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat, luni, la finalul Consiliul Politic Naţional al formaţiunii, ca iniţiativa “Fără penali în funcţii publice” să fie introdusă de urgenţă pe ordinea de zi a Senatului – cameră decizională, astfel încât să fie organizat referendumul prin care românii să se poată exprima dacă susţin sau nu “penal în funcţia de premier”.

“În această sesiune, voi cere ca prioritate zero la Senatul României – camera decizională – să fie introdus pe ordinea de zi proiectul de lege “Fără penali în funcţii publice”, astfel încât, după promulgarea legii, domnul prim-ministru penal, condamnat, să organizeze referendumul prin care românii să se exprime dacă doresc sau nu penali în funcţii publice. Eu sunt ferm convins că românii, peste 90%, nu doresc penali în nicio funcţie publică. Cer Biroului permanent al Senatului, liderului de grup al PSD şi nu în ultimul rând domnului Barna – susţinătorul proiectului “Fără penali în funcţii publice” – şi domnului Cioloş să introducă pe ordinea de zi, în prima şedinţă a Senatului, proiectul de lege “Fără penali în funcţii publice””, a declarat Ciolacu într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun.

El susţine, cu referire la premierul Florin Cîţu, că nu sunt mai multe feluri de penali.

“Penalii sunt penali, sunt condamnaţi şi stau la puşcărie sau stau acasă. (…) Dacă ne-ar fi anunţat mai înainte de a fi premier, am fi ştiut cu cine avem de-a face. Iniţiator e domnul Barna, domnul Cioloş. Noi dorim să o urgentăm, să o pună pe ordinea de zi şi domnul Cîţu, tocmai condamnat penal, să organizeze referendumul’, a adăugat liderul PSD.

Tot de la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară, PSD propune mai multe legi, mai ales în zona economică, a anunţat Marcel Ciolacu.

Dintre amendamentele avute în vedere la legea consumatorului vulnerabil, el a enumerat extinderea numărului persoanelor care primesc ajutor de încălzire, indexarea anuală a ajutorului de încălzire cu rata inflaţiei, creşterea ajutorului acordat pentru fiecare tip de încălzire şi reducerea TVA.

“În ultimele zile, în spaţiul public, toate discuţiile s-au dus în ceea ce priveşte facturile noastre personale de acasă. Scumpirea energiei şi a gazelor este şi la agenţii economici. Scumpindu-se necontrolat energia, automat vom avea importuri mult mai mari şi deficitul comercial, deja de peste 20%, mărit faţă de anul trecut, va fi şi mai mare, iar presiunea pe euro şi pe rata de schimb va fi una şi mai mare. (…) Românii vor avea o problemă şi cu locurile de muncă, pe care şi le vor pierde. Cei mai afectaţi sunt investitorii şi capitalul românesc de aceste scumpiri”, a mai susţinut Ciolacu.

Alte proiecte de lege avute în vedere de PSD sunt acordarea salariului minim în funcţie de studii, vechime şi calificare, susţinerea firmelor româneşti prin acordarea de stimulente financiare prin creşterea producţiei fabricate în România, precum şi “un program strategic de stimulare a procesării în agricultură”, scrie Agerpres.

Hot this week

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Europa Centrală și de Est, vârf de lance al relansării industriei de armament

Europa Centrală și de Est se află într-un punct...

Topics

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Ce oferă România pentru misiunea militară din Strâmtoarea Ormuz https://www.antena3.ro/aliat/ce-ofera-romania-pentru-misiunea-militara-din-stramtoarea-ormuz-785319.html

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img