Tuesday, October 20, 2026
12.8 C
Bucharest

Romania nu va avea bugetul pe 2022 aprobat pana la finalul anului?

Vicepremierul si Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu s-a declarat sceptic cu privire la adoptarea legii bugetului înainte de sărbători.

„Să facem un buget care să fie mult discutat. E o perioadă destul de scurtă. Să vedem, după-amiază avem și coaliție, vin și sărbătorile”, a spus Sorin Grindeanu, luni, la sediul PSD.

Întrebat cât a cerut Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat: „A cerut o mărire pe investiții până la 9 miliarde. Anul trecut s-au cheltuit 5. Noi am cerut 9 și pe care le cheltuim. Eu cred că la jumătatea anului o să mai venim cu sume, pentru că la anul se vor semna multe contracte. Foarte multe sunt prevăzute pe fonduri europene și atunci vom semna aceste contracte la anul. Pe bugetul de stat există creșteri de prețuri, pe care le știm cu toții. (…) Este nevoie de o perioadă de discuții pe fiecare minister în parte și într-un final să se închidă aceste discuții. Nu știu dacă această perioadă de discuții va fi mai lungă sau mai scurtă și să reușim înainte de sărbători”, scrie stiripesurse.ro

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img