Sunday, October 11, 2026
24.2 C
Bucharest

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD) acuza majoritatea PSD-PNL-UDMR pentru neadoptarea certificatului verde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproseaza coalitiei PSD-PNL-UDMR din care face si el parte, dar şi-a exprimat speranţa ca în perioada următoare să existe o decizie la nivel politic pentru adoptarea certificatului electronic COVID, prin care s-ar evita un ‘lockdown’, închiderea şcolilor şi un număr mare de decese cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2.

El a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că certificatul electronic ar trebui introdus înainte să crească numărul de cazuri cu varianta Omicron.

“Din păcate, o măsură care să încetinească transmisia, respectiv utilizarea acelui certificat COVID – noi l-am elaborat, dar, cum bine ştiţi, el nu a fost adoptat – este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, încât să putem să gestionăm mai bine acest val cinci. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să poată să ducă la adoptarea unui astfel de document, încât să evităm trei lucruri majore (…) pe care eu, personal, cât şi colegii mei, ca oameni de sănătate, doresc să le evite”, a spus Rafila la Ministerul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Alexandru Rafila vrea ca autorităţile să aibă la dispoziţie toate instrumentele pentru gestionarea valului cinci al pandemiei, al cărui debut poate fi considerat atunci când rata de infectare depăşeşte unu la mie.

“În primul rând, dorim să evităm un lockdown, care ar afecta foarte serios viaţa economică a ţării, dorim să evităm închiderea şcolilor – întotdeauna am militat pentru menţinerea şcolilor deschise, sigur, în condiţii de siguranţă pentru elevi şi pentru personalul didactic – şi, bineînţeles, ceea ce ne preocupă cel mai mult, este vorba despre un număr cât mai mare de decese, reducerea numărului de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele pentru ca acest lucru să poată fi realizat şi în ţara noastră”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img