Rusia lucreaza intens la destructurarea teritoriala a Ucrainei. Planurile sale, desfasurate pe mai multe directii, au vizat diverse forme de atac. Prima a fost anexarea ilegala a peninsulei crimea. a doua, lansarea unui razboi in donbas si luhansk prin inarmarea separatistilor pro-rusi si infiltrarea zonei cu militari rusi neasumati oficial. 14000 morti a generat pana azi razboiul rusiei pe teritoriul ucrainei. a treia reprezinta o combinata politico-militara, prin initiative ilegale, ce incalca grosolan dreptul international. oamenii lui putin din duma de stat propun recunoasterea teritoriilor separatiste donbas si luhansk drept republici autonome, pe modelul transnistriei. urmatorul pas este ca rusia va trimite oficial trupe in cele 2 asa zise republici, pentru a “proteja etnicii rusi”. invazia s-a produs din 2014, ea se va amplifica in 2022, dar formalistii nu vad razboiul pana cand nu exista o declaratie oficiala in acest sens de la moscova. pistele false lansate de rusia incep sa fie urmate cu generozitate de cei care nu vad realitatea : de 8 ani este un razboi clasic si hibrid al rusiei asupra ucrainei, pana la destructurarea statala finala.
Deputații ruși au votat o rezoluție prin care îi cer președintelui Vladimir Putin să recunoască “imediat” cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei.
Ambele sunt localizate în estul separatist, unde insurgenții pro-ruși luptă din 2014 împotriva trupelor Kievului.
Euronews precizează că în Camera Inferioară a Parlamentului rus au fost depuse două rezoluții pe aceeași temă: prima, concepută de parlamentarii comuniști și naționaliști, este adresată direct lui Vladimir Putin și cere recunoașterea “imediată” a entităților separatiste.
A doua, elaborată de membrii partidului prezidențial “Rusia Unită”, este destinată, “spre studiu și feedback”, Ministerului rus de Externe și altor structuri guvernamentale.
Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a precizat că “deputații au decis să trimită un apel președintelui”.
Șeful Dumei de Stat: “Recunoașterea republicilor Donețk și Lugansk, premisă pentru întărirea păcii internaționale și stabilității regionale”
Potrivit lui Volodin, recunoașterea, de către Rusia, a republicilor separatiste “va crea temeiul pentru garantarea securității și protecției locuitorilor acestora în fața amenințărilor externe, precum și pentru întărirea păcii internaționale și stabilității regionale, în conformitate cu obiectivele și principiile Cartei ONU și va iniția procesul de recunoaștere internațională a ambelor ‘state'”.
“Deputații din Duma de Stat apreciază că recunoașterea Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugnask este justificată (…) În ultimii ani, organisme democratice și aparate de stat cu toate trăsăturile puterii legitime au fost construite în aceste republici pe baza voinței populare”, a continuat el.
Euronews: Recunoașterea republicilor separatiste va semnala “decesul” acordului de la Minsk
Euronews notează că o astfel de recunoaștere va fi echivalentul unui marș funebru pentru Protocolul de la Minsk, un acord de încetare a focului mediat de Franța și Germania în așa-numitul Format Normandia și care a intrat în vigoare în 2015.
Acum, odată ce parlamentarii ruși i-au furnizat instrumentul formal, decizia recunoașterii regiunilor separatiste este în mâinile președintelui Vladimir Putin.
Este interesant de amintit că acordul de la Minsk a fost menționat de Putin în convorbirea de săptămâna trecută cu omologul său francez, Emmanuel Macron, care a avut loc la Moscova pe parcursul a peste cinci ore.
Votul de marți din Duma de Stat vine la câteva ore după ce Moscova a anunțat că a retras în cazărmi unele trupe participante la amplele manevre și exerciții militare desfășurate în apropierea graniței cu Ucraina, scrie www.antena3.ro
#Rusia, #Ucraina
Uniunea Europeană ‘condamnă ferm’ apelul deputaţilor ruşi către preşedintele Vladimir Putin pentru recunoaşterea teritoriilor separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, a declarat marţi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, citat de AFP.
‘Această recunoaştere ar fi o încălcare clară a acordurilor de la Minsk’, semnate sub mediere franco-germană şi care prevăd revenirea acestor teritorii în cele din urmă sub controlul Kievului, a avertizat Borrell într-un mesaj pe Twitter.
Textul acestui apel către preşedintele rus a fost adoptat în ‘sesiune plenară’ de către Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) cu scopul ca cele două teritorii să devină ‘state autonome, suverane, independente’, potrivit preşedintelui camerei, Viaceslav Volodin.
Sprijinul UE şi angajamentul ‘pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional rămân neclintite’, subliniază Josep Borrell.
Şeful diplomaţiei europene invită Rusia să-şi ‘respecte angajamentele şi să se angajeze cu bună credinţă’ în discuţiile cu Ucraina, Germania şi Franţa cu privire la procesul de pace în estul Ucrainei în cadrul formatului de negocieri ‘Normandia’.
Republicile proruse Doneţk şi Lugansk luptă, cu sprijinul Moscovei, împotriva forţelor proguvernamentale în estul Ucrainei de opt ani. Acest conflict, declanşat după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, s-a soldat cu peste 14.000 de morţi, potrivit AFP.