Wednesday, January 28, 2026
3.7 C
Bucharest

Ce spune Directorul SRI Eduard Hellvig despre situatia din Ucraina

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a participat astăzi, 22.02.2022, la ședința Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, scrie institutia intr-un comunicat.

Eduard Hellvig a prezentat, la solicitarea Comisiei, o analiză de securitate din perspectiva atribuțiilor legale ale SRI și în contextul situației tensionate din Ucraina.

Directorul SRI a evidențiat faptul că atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului “fake news” s-au intensificat în ultima perioadă, dat fiind contextul regional.

Eduard Hellvig a prezentat membrilor Comisiei Parlamentare de Control și o analiză privind riscurile de securitate la care ar putea fi expusă România în perioada următoare în funcție de factorii externi.

Membrilor Comisiei li s-a subliniat importanța și reala necesitate a actualizării pachetului de legi privind securitatea națională, cu atât mai mult cu cât mediul regional de securitate este într-o dinamică continuă.

SRI a informat consistent și timpuriu beneficiarii legali, potrivit competențelor prevăzute de lege, pe subiectele discutate în cadrul acestei ședințe și își reiterează determinarea de a continua să lucreze în interesul statului român și al cetățenilor săi, în strânsă legătură cu celelalte instituții abilitate pentru prezervarea securității naționale.

Starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuţiile legale ale SRI este una stabilă, a declarat marţi preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Cristian Chirteş. Aceasta este concluzia principală a şedinţei Comisiei, la care a participat directorul SRI, Eduard Hellvig, şi care a avut ca scop prezentarea situaţiei de securitate a României din perspectiva atribuţiilor pe care le are SRI în interiorul graniţelor ţării şi în contextul tensiunilor din regiune, informează Agerpres.

“În urmă cu câteva zile am solicitat prezenţa directorului SRI în această şedinţă a comisiei, care a avut ca scop prezentarea situaţiei de securitate a României din perspectiva atribuţiilor pe care le are SRI în interiorul graniţelor ţării şi în contextul tensiunilor din regiune. Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a răspuns întrebărilor comisiei după ce s-a făcut o prezentare în faţa membrilor comisiei şi ne-a prezentat o situaţie actualizată a stării generale de securitate din perspectiva SRI”, a declarat la final senatorul Cristian Chirteş.

Potrivit acestuia, s-au punctat două aspecte – efectele pe care criza din Ucraina le poate genera României şi raportarea SRI la principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale rezultate de situaţia din Ucraina şi soluţiile identificate pentru prevenirea şi contracararea acestora.

De asemenea, a adăugat senatorul, pe agenda discuţiilor a fost pus şi subiectul actualizării legislaţiei privind securitatea naţională din perspectiva urgentării adoptării proiectelor de lege privind sistemul naţional de apărare şi securitate pentru creare şi perfecţionarea unor mecanisme clare necesare pentru a gestiona o eventuală situaţie de criză generată în actualul context regional de securitate.

“O concluzie generală – starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuţiile legale ale SRI este una stabilă. Sigur că am dezvoltat discuţii punctuale pe fiecare dintre misiunile legale ale SRI, iar domnul director a răspuns tuturor membrilor comisiei. Am desprins câteva concluzii. Atacurile cibernetice – unde în contextul crizei au fost detectate activităţi suplimentare de vulnerabilizare ale unor infrastructuri cu valenţe critice. De asemenea, acţiunile de spionaj derulate de către serviciile secrete ostile României au crescut, mai ales pe fondul dislocării unor trupe NATO pe teritoriul României. De asemenea, au sporit agresiunile informaţionale – şi vorbim în primul rând de dezinformare şi fenomenul de fake news”, a explicat preşedintele Comisiei SRI.

Au mai fost discuţii despre principalele riscuri care pot apărea suplimentar, în scenariul unei escaladări a conflictului din Ucraina.

“Iar pentru România aceste riscuri sunt legat de gestionarea fenomenului migraţionist, a efectelor economice asupra României şi gestionarea unor operaţiuni de criminalitate transfrontalieră, iar directorul SRI a prezentat membrilor comisiei fiecare dintre aceste riscuri. În ceea ce priveşte misiunea SRI, de a informa beneficiarii săi legali despre toate aceste riscuri şi ameninţări, la întrebarea comisiei dacă pe teritoriul României beneficiarii legali ai acestor informaţii au fost informaţi, răspunsul a fost “Da, la timp şi în mod util”, a precizat Chirteş.

 

Hot this week

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Germania : Rusia rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și libertății în Europa

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a afirmat luni,...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Topics

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img