Sunday, November 1, 2026
8.8 C
Bucharest

Invazia Rusiei. Ce informatii are Pentagonul despre intentiile armatei invadatoare in Ucraina

Forţele ruse caută să încercuiască principalele oraşe ucrainene, între care şi capitala Kiev, a declarat joi un înalt responsabil din cadrul Ministerului american al Apărării, citat de dpa.

“Harkov şi Cernigov, Mariupol – vedem aceste eforturi de a le încercui şi înconjura”, a indicat acesta.

“Acelaşi gen de eforturi” au fost detectate şi în jurul capitalei ucrainene, cu “numeroase linii de avansare” ale soldaţilor ruşi.

Oficialul citat a indicat că forţele ruse au “avansat 5 kilometri în ultimele 24 de ore”.

Deci, a fost un “impuls”, a spus acelaşi responsabil american, adăugând că, chiar dacă nu e mult, trebuie văzut în perspectivă.

Kievul “este puternic apărat”, este greu de spus în acest moment cât timp va lua până când ruşii vor intra în capitala ucraineană, a apreciat el.

În anumite locuri, soldaţii ruşi se află la aproximativ 15 kilometri de centrul oraşului, a adăugat oficialul citat, scrie Agerpres.

Trei atacuri aeriene au lovit vineri dimineaţă zone rezidenţiale din oraşul Dnipro (centrul Ucrainei), care până în prezent fusese ocolit de astfel de evenimente, în urma cărora a fost ucisă cel puţin o persoană, a indicat Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă din Ucraina, care a adăugat că obuzele au căzut în apropiere de o grădiniţă şi un bloc de locuinţe, transmite DPA.

Dis-de-dimineaţă, “au avut loc trei lovituri aeriene în oraş, fiind afectate o grădiniţă, un bloc de locuinţe şi o fabrică de încălţăminte cu două etaje, unde apoi a izbucnit un incendiu. O persoană a decedat”, precizează serviciul ucrainean citat într-un comunicat, citat de AFP.

Kievul a avertizat încă de duminica trecută că Rusia acumulează forţe pentru a încercui Dnipro, unde locuiau aproximativ un milion de oameni înainte de începerea invaziei.

În acelaşi timp, separatiştii susţinuţi de ruşi au preluat controlul asupra localităţii ucrainene Volnovaha, la nord de Mariupol, portul asediat de la Marea Azov, a anunţat vineri agenţia de presă RIA, citând Ministerul Apărării rus, potrivit Reuters.

Volnovaha reprezintă un punct de importanţă strategică, fiind poarta de nord spre Mariupol.

Mai multe explozii au fost auzite vineri dimineaţă în oraşul Luţk, din nord-vestul Ucrainei, situat foarte aproape de graniţa cu Polonia, potrivit primarului acestuia, Igor Polişciuk, care le-a cerut locuitorilor să meargă rapid în adăposturi, a transmis EFE.

“Explozii în apropierea aerodromului. Toată lumea în adăposturi!”, a îndemnat primarul pe Facebook, cerându-le locuitorilor să nu publice fotografii, adrese sau să indice coordonate, în ceea ce ar putea fi primul atac rusesc împotriva acestui oraş din regiunea Volonia, lângă graniţa cu Polonia şi de asemenea vecin cu Lvov.

Potrivit unor surse ale postului de televiziune ucrainean ICTV, ţinta atacului ar fi putut fi aerodromul din oraş şi o fabrică din apropiere.

Acelaşi post de televiziune a anunţat anterior lovituri aeriene la Dnipro. Este prima dată când aceste două oraşe sunt atacate de la începutul invaziei ruse în Ucraina, care vineri a intrat în cea de-a 16-a zi.

Trupele ruse au lansat un atac de mare precizie cu rază lungă de acţiune asupra a două aerodromuri militare din oraşele ucrainene Luţk şi Ivano-Frankivsk, scoţându-le din funcţiune, au transmis vineri agenţiile de presă ruse, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, potrivit Reuters.

Acesta a mai spus că forţele ruse au distrus 3.213 de instalaţii militare ucrainene de la lansarea a ceea ce Rusia numeşte o “operaţiune militară specială” în Ucraina.

Aproximativ 222.000 de persoane au fost evacuate în Rusia din Ucraina din Doneţk şi Lugansk, cele două regiuni rebele din Donbas (estul Ucrainei), a anunţat vineri agenţia de presă TASS, citând o sursă neidentificată, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img