Wednesday, July 22, 2026
17.3 C
Bucharest

Evaluarea completă a stării de sănătate, la SANADOR

Toate dovezile medicale obținute prin studii clinice arată importanța pentru sănătate a unui stil de viață echilibrat și a efectuării cu regularitate de investigații și analize medicale. Astfel pot fi prevenite sau, după caz, tratate în stadii incipiente o serie de boli grave și amenințătoare de viață, înainte de apariția oricăror complicații.

Din dorința de a veni în sprijinul pacienților interesați să ducă un stil de viață sănătos, bazat în primul rând pe prevenirea îmbolnăvirilor, SANADOR a creat pachete medicale complete, dedicate, pentru femei și bărbați.

Pachetele medicale SANADOR includ consultații de specialitate, analize de laborator, investigații imagistice și explorări funcționale, cu scopul de a diagnostica precoce anumite boli, de a depista factorii de risc pentru sănătate și de a preveni evoluția unor posibile patologii. În decurs de 24 de ore, pacientul parcurge toate etapele controlului medical incluse în pachet, iar la final primește concluziile medicale și evaluarea stării de sănătate.

Pachetul Control Complet pentru EA include consultații de specialitate – medicină internă, oftalmologie, gastroenterologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie; investigații: electrocardiogramă de repaus, ecocardiografie, audiometrie, spirometrie, ecografie abdomen total, ecografie mamară (bilateral), ecografie transvaginală, mamografie (bilateral) în funcție de vârstă, examen radiologic cardio-pulmonar (față și profil) și analize de laborator.

Pachetul Control Complet pentru EL include consultații de specialitate – medicină internă, oftalmologie, gastroenterologie, cardiologie; investigații: EKG de repaus, ecocardiografie, audiometrie, spirometrie, ecografie abdomen total, radiografie cardio-pulmonară și analize de laborator.

Pentru stabilirea unui diagnostic corect, sunt importante implicarea medicilor specialiști și efectuarea analizelor de laborator și a investigațiilor funcționale. SANADOR asigură servicii medicale la cele mai înalte standarde și acces la medici specialiști de top, cu rezultate de succes și vastă experiență în domeniu, astfel încât orice problemă de sănătate poate fi rezolvată rapid și eficient. P

Descoperă aici componența pachetelor de check-up pentru EA și EL disponibile la SANADOR!

Hot this week

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Topics

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img