Friday, October 9, 2026
21 C
Bucharest

#SummitNATO. Ministrul roman al apararii dezvaluie : vrem 10000 militari NATO in Romania

Am realizat la Antena 3 un interviu exclusiv cu ministrul apararii Vasile Dîncu in privinta deciziilor Summitului NATO de la Madrid relevante pentru Romania.

10.000 de trupe NATO ar putea ajunge în foarte scurt timp să apere frontiera României! Anunţul a fost făcut chiar de Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, în exclusivitate pentru Antena 3.

Ministrul a spus aseară, la Antena 3, că cel puţin două brigăzi ale trupelor NATO ar trebui să existe pe teritoriul României.

“Ne interesează o prezență robustă pe frontul și flancul estic a trupelor NATO. Prezență robustă, înaintată și dacă se poate, noi milităm pentru existența a minimum două brigăzi pe teritoriul României.

Suntem în proceduri pentru a aduce unele unități de apărare în zona antiaeriană, în zona dronelor, în zona marină.

Toate analizele noastre arată cu acesta nu este un război care se va termina prea curând, va fi probabil de durată. Sperăm însă să poată fi localizat la o anumită zonă, așa cum se pare că se întâmplă. Să sperăm că se va putea trece totuși la faza de negocieri foarte repede și de oprire a focului”, a precizat Vasile Dîncu.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img