Saturday, April 11, 2026
12.5 C
Bucharest

Avertismentul Secretarului General al NATO in legatura cu Rusia si Putin

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut luni, la Madrid, că sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse “are un preţ” pentru toţi, dar a insistat asupra menţinerii unităţii împotriva agresorului pentru a evita “plata unui preţ mai mare”, relatează EFE.

“Ştiu că acest ajutor are un preţ. În ţările noastre, multe persoane se confruntă cu o criză a costului vieţii. Facturile la energie şi alimente sunt în creştere”, a declarat Stoltenberg în cadrul discursului său rostit în ultima sesiune a celei de-a 68-a Adunări Parlamentare a Alianţei, care a dezbătut în acest weekend la Madrid aspecte legate de războiul din Ucraina.

 

Cu toate acestea, a subliniat el, “preţul pe care îl plătim în calitate de aliaţi NATO se măsoară în bani, în timp ce statul ucrainean plăteşte cu sânge acest preţ”, a afirmat Stoltenberg.

“Dacă permitem ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige, va trebui să plătim cu toţii un preţ mult mai mare”, a avertizat Secretarul General al NATO.

În acest sens, el i-a îndemnat pe parlamentarii care participau la Adunarea Alianţei de la Madrid “să menţină cursul împreună”:”Contez pe voi toţi, ca membri ai parlamentelor, să rămânem uniţi!”, a invitat Stoltenberg.

Politicianul norvegian a reamintit, de asemenea, că în timpul summitului “transformator” al NATO, desfăşurat în iunie anul trecut la Madrid, au fost adoptate “decizii foarte importante într-un moment critic pentru alianţă”.

“Am decis să ne intensificăm sprijinul pentru Ucraina, să ne consolidăm în continuare capacitatea de descurajare şi apărarea, invitând totodată Finlanda şi Suedia să devine membre ale NATO. De asemenea, am adoptat conceptul strategic pentru a adapta alianţa la o lume mai periculoasă şi mai competitivă”, a spus Stoltenberg.

Totuşi, el a apreciat că, pentru ca aliaţii să îşi poată consolida în continuare capacităţile, “trebuie să investim mai mult”: “2% din PIB pentru apărare ar trebui să fie considerat un prag, nu un plafon pentru investiţiile noastre”.

Stoltenberg a subliniat că războiul în Ucraina “a scos la iveală unele vulnerabilităţi-cheie”, precum dependenţa puternică de petrolul şi gazele ruseşti, în timp ce Rusia “a transformat energia în armă şi a încercat să o folosească pentru a ne şantaja şi a ne împiedica să sprijinim Ucraina”.

În acest sens, a remarcat el, “aliaţii noştri îşi diversifică acum aprovizionarea”, un lucru bun “pentru securitate şi pentru climă”, dar – a insistat el – “să nu se creeze noi dependenţe, în special, faţă de China!”.

“Nu putem da regimurilor autoritare nicio ocazie pentru a ne exploata vulnerabilităţile şi a ne submina”, a îndemnat secretarul general al NATO, pronunţându-se în consecinţă pentru consolidarea rezilienţei societăţilor şi a infrastructurilor.

În final, Stoltenberg a pledat pentru intensificarea cooperării cu parteneri “din apropiere şi din depărtare”, precum şi “cu cei mai afectaţi de agresiunea şi coerciţia rusă”, printre care a menţionat Republica Moldova, Georgia şi Bosnia-Herţegovina, precum şi ţări într-o situaţie asemănătoare din întreaga lume, de la America Latină până în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, trecând prin regiunea Indo-Pacifică, scrie Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img