Tuesday, February 17, 2026
2.2 C
Bucharest

Secretarul General OCDE : performanta economica a Romaniei e foarte impresionanta

Performanţa economică a României, în ultimii ani, a fost foarte impresionantă, a declarat joi secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, în cadrul unei declaraţii de presă comune susţinute alături de premierul Nicolae Ciucă.

Precizările au fost făcute după ce prim-ministrul român a depus la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică memorandumul iniţial privind accederea ţării noastre la OCDE.

“România a fost un prieten apropiat şi un partener de preţ pentru OCDE, de mulţi ani. Cooperarea noastră a început în anii ’90, am lucrat împreună în diverse domenii de politică economică şi socială, de la reformele pieţei de capital, la politica de concurenţă, educaţie, sănătate şi, bineînţeles, cooperarea noastră în cadrul proiectului OCDE/G20 privind erodarea bazei impozabile şi transferul profiturilor. Performanţa economică a României, în ultimii ani, a fost foarte impresionantă”, a precizat Mathias Cormann.

El a menţionat că România s-a apropiat rapid de venitul mediu pe cap de locuitor din OECD, diminuând diferenţa de la 70% la aproximativ 35% în mai puţin de 20 de ani.

“Procentul populaţiei române aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială a scăzut, iar România a făcut progrese importante în ce priveşte agenda reformelor interne”, a spus secretarul general al OCDE.

El a menţionat că, după ce România a depus memorandumul iniţial privind accederea la OCDE, 26 de comitete tehnice vor evalua legislaţia românească, politice şi practicile, “acoperind aproape fiecare domeniu” al politicilor guvernamentale. Vor fi făcute recomandări pentru a ajuta România să se alinieze, în continuare, standardelor şi practicilor OECD.

“Aşa cum am constatat şi în cazul altor state candidate, procesul de aderare este unul de transformare pozitivă, care va cataliza reforme, în avantajul României şi al cetăţenilor săi”, a afirmat secretarul general al OCDE.

Mathias Cormann a mai precizat că, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, perspectivele economice globale s-au înrăutăţit în ultimele luni.

“Cred că putem fi de acord cu toţii că un sfârşit rapid al războiului, cu o pace justă pentru Ucraina, în conformitate cu dreptul internaţional, ar fi în interesul tuturor. În această perioadă plină de provocări, avem nevoie de mai multă – nu de mai puţină – cooperare. Avem nevoie de mai mult – nu de mai puţin – multiletaralism. Iar instituţii precum OECD vor fi parteneri importanţi în definirea şi implementarea soluţiilor multilaterale la provocările comune”, a spus el.

Totodată, a arătat România continuă să facă eforturi pentru a susţine valorile OCDE şi pentru a promova reformele, inclusiv în afara graniţelor sale.

“Priorităţile României sunt bine aliniate cu agenda OECD, promovând o creştere mai incluzivă, optimizarea comerţului şi a investiţiilor, stimularea inovaţiei, protejarea mediului şi lupta împotriva corupţiei. De asemenea, îmbunătăţirea politicilor din domeniul educaţiei şi sănătăţii. Am avut ocazia de a discuta aceste priorităţi cu premierul Nicolae Ciucă atunci când am lansat studiul ‘Economic Survey’, la începutul acestui an. De la vizita mea în România, membrii OECD au adoptat foaia de parcurs pentru aderarea României la OECD”, a mai spus Mathias Cormann, citat de Agerpres.

Hot this week

Nicuşor Dan nu poate zbura cu Spartan în SUA

Surse autorizate afirmă că preşedintele României Nicuşor Dan nu...

Ipoteza șoc a lui Obama

Ipoteza șoc a lui Obama "Universul este atât de vast...

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Topics

Nicuşor Dan nu poate zbura cu Spartan în SUA

Surse autorizate afirmă că preşedintele României Nicuşor Dan nu...

Ipoteza șoc a lui Obama

Ipoteza șoc a lui Obama "Universul este atât de vast...

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img