Sunday, April 12, 2026
5.2 C
Bucharest

Banca executata pentru “comisioane abuzive”

banca

ANPC a demarat executarea silită a unei bănci care încasat, în mod abuziv, “comisioane de administrare” de la 260 de clienţi cărora, prin internediul executorului judecătoresc, va trebui să le restituie toate sumele colectate fără drept, a anunţat, miercuri, Marius Dunca, preşedintele ANPC.
Potrivit lui Dunca, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat procedura de executare silită pentru o bancă împotriva căreia nu mai puţin de 240 de persoane au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, restituirea unor comisioane percepute în mod abuziv, din iunie 2010 şi până în prezent, cu titlu de “comision de administrare”.
Dunca a afirmat că banca respectivă a fost iniţial amendată de ANPC, în 2010, după care, în 2012, instituţia bancară a pierdut definitiv şi irevocabil în instanţă, iar demersurile pentru executarea silită s-au făcut în 2014.
Preşedintele ANPC a explicat că persoanele care au câştigat recuperarea comisioanelor au luat credite cuprinse între 20.000 şi 400.000 de euro. Marius Dunca a dat ca exemplu cazul unei persoane care, la un credit în valoare de 129.000 de euro, avea o dobândă de 3,4 la sută, iar comisionul de administrare era de 0,12 la sută. “Suma care trebuie înapoiată acestui client a fost calculată de ANPC la 5.991 de euro”, a precizat el.
Potrivit unor surse oficiale, banca executată silit este Volksbank, precizeaza Mediafax.

 

 

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img