Saturday, October 3, 2026
10.2 C
Bucharest

SUA sustin eforturile militare ale Ucrainei de a elibera Crimeea

Statele Unite ale Americii consideră că peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, ar trebui cel puţin demilitarizată, iar Washingtonul sprijină atacurile ucrainene asupra unor ţinte militare de pe acest teritoriu, a declarat subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, transmite vineri Reuters.

Crimeea, care include portul Sevastopol unde este staţionată Flota Rusiei la Marea Neagră, este considerată de către diplomaţi occidentali şi ruşi drept principalul punct critic al războiului din Ucraina, notează Reuters.

”Nu contează ce decid ucrainenii în legătură cu Crimeea în ceea ce priveşte unde anume aleg să lupte etc, Ucraina nu va fi sigură decât dacă în Crimeea se va produce minimum, minimum o demilitarizare”, a declarat Nuland la Carnegie Endowment for International Peace, în Washington.

Întrebată despre pericolele escaladării războiului din Ucraina, Nuland a declarat că Rusia deţine o serie întreagă de instalaţii militare cruciale pentru conflict. ”Acestea sunt ţinte legitime, Ucraina le loveşte şi noi susţinem acest lucru”, a insistat Nuland.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova, a reacţionat vineri la declaraţiile lui Nuland, apreciind că acestea dovedesc că SUA sunt implicate în conflict.

Separat, EFE a relatat că apărarea antiaeriană rusă a doborât vineri o dronă care ar fi fost utilizată de Ucraina pentru a ataca o uzină termoelectrică din oraşul portuar Sevastopol.

”Astăzi dis-de-dimineaţă, în zona centralei termoelectrice Balaklava, forţele apărării antiaeriene au doborât o dronă. Nu s-au înregistrat pagube la uzină, care funcţionează normal”, a scris pe Telegram guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvojaev.

Din august 2022, autorităţile din Crimeea denunţă atacuri ucrainene cu drone asupra mai multor puncte din peninsulă, scrie Agerpres

Hot this week

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Preţul energiei : se anunţă o iarnă de coşmar în toată Europa

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

Topics

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Preţul energiei : se anunţă o iarnă de coşmar în toată Europa

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere Pentru...

Dispare AnimaWings?

Compania aeriană AnimaWings a anunțat joi că a suspendat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img