Tuesday, October 13, 2026
14.4 C
Bucharest

Regimul Orban a spionat opozitia si jurnalistii?

Regimul Orban a spionat opozitia si jurnalistii?

O intrebare justificata pentru acest guvern cu afinitati pro-ruse uriase.

Misiunea Comisiei de anchetă a Parlamentului European pentru examinarea utilizării Pegasus şi a altor programe de spionaj echivalente (PEGA) este o farsă a stângii, a susţinut luni ministrul justiţiei din Ungaria, Judit Varga, motivându-şi cu aceste cuvinte refuzul de a se întâlni cu delegaţia de europarlamentari, transmite MTI.

”Luni începe cu o farsă a Bruxellesului. Astăzi soseşte în ţara noastră delegaţia PEGA care serveşte interesele politice ale stângii europene”, a scris Varga pe contul său de Facebook.

Ministrul ungar a adăugat că membrii delegaţiei, care se vor afla luni şi marţi la Budapesta, au solicitat o întrevedere cu ea, pe care Varga a refuzat-o.

Oficialul ungar a amintit că securitatea naţională este o competenţă exclusiv naţională a ţărilor membre ale UE şi şi-a exprimat opinia că PEGA îşi depăşeşte competenţele instituţionale într-o manieră ”periculoasă”.

”Pentru a proteja statul de drept nu acceptăm să cooperăm cu comisia PEGA”, a susţinut ministrul ungar, care s-a declarat ”obligată” să respingă posibilitatea unei întâlniri cu delegaţia.

Un grup de 10 eurodeputaţi se deplasează luni la Budapesta pentru a investiga folosirea unor programe de spionaj precum Pegasus.

În iulie 2021, mass-media independente au publicat informaţii despre folosirea software-ului de spionaj Pegasus de către guverne din mai multe ţări împotriva jurnaliştilor, activiştilor şi nu numai.

Potrivit portalului de investigaţii ungar Direkt36, în Ungaria, guvernul ultranaţionalistului Viktor Orban ar fi putut utiliza Pegasus în cazul a mai bine de 300 de persoane, între ele, jurnalişti, oameni politici din opoziţie, activişti şi oameni de afaceri.

După luni întregi în care nu a comentat informaţiile, în noiembrie 2021 autorităţile de la Budapesta au recunoscut că guvernul a achiziţionat programul de spionaj israelian Pegasus, fără a da însă şi alte detalii, invocând interesul de securitate naţională.

Este de aşteptat ca marţi delegaţia PEGA să informeze presa despre vizita sa în Ungaria, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img