Sunday, October 11, 2026
23 C
Bucharest

Secretarul General al NATO : “Astăzi îi arătăm lui Putin că a eşuat”

Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat marţi, că Finlanda este acoperită de articolul 5 al Tratatului NATO după aderarea la organizaţie, în timp ce preşedintele Sauli Niinisto a spus că el şi concetăţenii să au sentimentul că trăiesc într-o lume mai stabilă.

“Finlanda are cei mai puternici aliaţi din lume. (Vladimir) Putin a vrut să menţină uşa închisă la NATO. Astăzi îi arătăm că a eşuat. În loc de mai puţin NATO, a realizat mai mult NATO”, a spus Stoltenberg într-o declaraţie comună cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

“Este o zi măreaţă pentru Finlanda şi o zi importantă şi pentru NATO. Vreau să văd că procesul de extindere de la 30 la 31 va fi urmat de trecerea la 32. Facem tot ce putem, împreună cu aliaţii, pentru a obţine aderarea cât mai rapidă a Suediei, care este foarte importantă pentru Finlanda”, a spus Niinisto.

El a recunoscut că se simte uşurat după realizarea aderării la NATO, dar a menţionat că întreg procesul nu a fost atât de dur, pentru că ţara sa a cooperat mereu foarte bine cu NATO.

“Ne-am dezvoltat mereu capabilităţile lucrând împreună cu NATO, an de an, aşa că nu este nimic atât de nou. Nu cred că în viaţa de zi cu zi oamenii văd foarte multe schimbări. Dar avem mai mult sentimentul că trăim într-o lume mai stabilă”, a mai spus preşedintele Finlandei, citat de Agerpres.

“Finlanda a devenit o membră deplină a Alianţei şi va participa la toate întâlnirile şi structurile Alianţei. Dar cel mai important este că Finlanda va fi acoperită de garanţiile de securitate ale NATO, de articolul 5 al Tratatului NATO”, a subliniat şi Secretarul General al NATO.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img