Friday, September 25, 2026
15.3 C
Bucharest

Odobescu : Nu ne permitem să fim slabi

Ţările aliate nu îşi pot permite să fie “slabe” şi trebuie să continue să susţină Ucraina atât cât este nevoie, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său lituanian, Gabrielius Landsbergis.

Şefa diplomaţiei române a participat joi, în Lituania, la reuniunea informală pe teme de securitate “Snow Meeting” organizată la Trakai.

Ea a precizat că a vorbit cu Landsbergis despre implementarea planurilor regionale NATO şi despre o “prezenţă militară solidă” pe Flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

“Totul este legat de războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei şi acesta este motivul pentru care, acum, nu ne putem permite să fim slabi şi trebuie să continuăm să susţinem Ucraina. Pentru ei este vital, dar este şi o chestiune de securitate pentru noi. Am văzut asta direct sau indirect, cu dronele ruse căzute pe teritoriul României, dar nu e vorba doar de asta. Din acest motiv – şi am vorbit despre asta azi – trebuie să continuăm să susţinem Ucraina bilateral, dar şi la nivelul UE. Ne-am exprimat speranţa că, la începutul lunii februarie, la Consiliul European va fi găsită o soluţie pentru adoptarea mecanismului de sprijin pentru Ucraina”, a afirmat Odobescu.

România va continua susţinerea “consistentă” şi “multidimensională” pentru Ucraina, a transmis ministrul.

“Vom continua să susţinem lupta Ucrainei pentru independenţa sa, integritatea sa teritorială şi suveranitatea sa atât cât este nevoie”, a adăugat ea.

Luminiţa Odobescu a remarcat, totodată, că Republica Moldova este “cel mai afectat” vecin al Ucrainei.

Întrebată în conferinţa de presă referitor la incidentele cu drone ruse pe teritoriul român, ea a vorbit despre sprijinul aliat pe Flancul estic.

“Securitatea din regiunea noastră a fost şi rămâne o prioritate pentru NATO. Nu doar în decembrie, ci şi la începutul lunii septembrie (anul trecut – n.r.) am avut câteva incidente care au implicat drone ruse ce au căzut pe teritoriul României. Asta arată cât de gravă este situaţia în Ucraina, dar şi în regiunea Mării Negre. Ne-am coordonat îndeaproape cu aliaţii noştri şi cu secretarul general al NATO şi am avut o reacţie puternică din partea aliaţilor, nu doar de condamnare, ci şi de contribuţie cu capabilităţi de apărare. De aceea, una dintre priorităţile noastre este să implementăm complet ceea ce am decis la summitul de la Vilnius. Una din aceste decizii este legată de securitatea în regiunea Mării Negre”, a spus Odobescu, citată de Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img