Fără SUA, securitatea europeană e în pom. O demonstrează ampla dezbatere și procesul decizional în legătură cu ajutorul acordat Ucrainei.
După un efort remarcabil de aproape 50 miliarde de dolari, SUA se confruntă cu un impas politic intern. UE, o remarcabilă putere economică, ar fi trebuit să suplinească urgent acest buffering american.
Nu o face, deși e vorba despre o țară europeană – Ucraina – și despre securitatea acestui continent.
Industria europeană a apărării este încă departe de a deveni arsenalul Ucrainei, iar mijloacele nu se ridică la înălţimea voinţei politice afişate, în pofida ajutoarelor militare în valoare de miliarde de euro furnizate de către state membre ale Uniunii Europene (UE) Kievului, avertizează unii experţi, relatează AFP.
Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului – căruia i-a furnizat de la începutul Războiului din Ucraina, la 24 februarie 2022, armament în valoare de 44,5 miliarde de dolari.
Însă incapacitatea Congresului american de a debloca un nou ajutor şi posibilitatea alegerii la 5 noiembrie a lui Donald Trump – care pune la îndoială, dacă nu este ostil continuării ajutoarelor – cresc responsabilitatea europenilor.
Cele 27 de state membre UE au furnizat Ucrainei ajutoare militare în valoare de 28 de miliarde de euro de la invazie şi urmează să-i livreze armament în valoare de 20 de miliarde de euro în 2024, potrivit şefului diplomaţiei europene Josep Borell.
Însă este necesar ”să facă mai mult”, îndeamnă cancelarul german Olaf Scholz.
Între cele nouă ţări nu se află nici Germania, nici Franţa şi nici Italia – cele mai bogate trei ţări din UE, dotate cu o industrie a apărării puternică.
”Ţările europene nu şi-au crescut bugetul în mod fenomenal după invazia Ucrainei şi nu au făcut nici multe comenzi” industriaşilor lor, observă un economist în domeniul apărării, Renaud Bellais.
Fabricile produc însă la capacitate maximă unele echipamente destinate Ucrainei sau în vederea refacerii stocurilor naţionale autohtone – rachete antiaeriene sau antitanc, obuze, tunuri.
”AUTONOMIE STRATEGICĂ”
UE, care înregistrează o întârziere în planurile de producţie de obuze de 155 de milimetri, preconizează să producă 1,4 milioane în 2025, mai multe decât cele 1,2 milioane prevăzute în acelaşi orizont de timp de către Statele Unite.
”Capacităţile de producţie din Europa nu sunt deloc neglijabile, însă sunt fragmentate – 15 producători de obuze repartizaţi în 11 ţări, de exemplu – şi nu sunt deloc coordinate”, declară Bellais.
Răspunsul la nevoilor Ucrainei ”va dura, pentru că nu ne-am luptat să facem asta”, iar fabricarea unui echipament poate dura ”mai multe luni, eventual mai mulţi ani”, spune el.
Christian Mölling, de la centrul german de reflecţie DGAP, este de aceeaşi părere.
”Baza industrială a apărării europene nu este capabilă să răspundă nevoilor pe timp de război”, consideră el.
Construită după sfârşitul Războiului Rece, în opinia sa, ea a ”pierdut capacitatea de a-şi creşte cadenţa producţiei”.
Unele state, care vor să-şi consolideze rapid mijloacele militare, au tendinţa să privilegieze, în detrimentul industriei europene, achiziţii din raft, adică existente, în principal din Statele Unite, pe care le consideră garantul securităţii lor, notează el.
Potrivit Institutului Relaţiilor Internaţionale şi Strategice (IRIS), cu sediul la Paris, din achiziţii de armament în valoare de 100 de miliarde efectuate de către Cei 27 din 2022 şi până la mijlocul lui 2023, 60% au fost efectuate din Statele Unite, iar 13% din Coreea de Sud.
”EGOISME NAŢIONALE”
În lipsa unor garanţii ale activităţii lor viitoare, industriile europene rămân reticente să investească în capacităţi de producţie suplimentare, în pofida unor eforturi ale Bruxellesului de a încuraja comenzi în grup ale mai multor state.
”Problema rămâne deschisă dacă creşterea cheltuielilor cu apărarea în UE se va traduce într-o consolidare a industriei sale (…) sau, din contră, într-o agravare a dependenţei” de Statele Unite, subliniază o cercetătoare de la Institutul polonez al Afacerilor Externe (PISM), Aleksandra Koziol.
Necesitatea unei autonomii strategice europene nu este împărtăşită de către toţi, mi ales de către state membre UE din Europa Centrală şi de Est, care nu văd în ea un interes economic.
Industria lor a apărării ”nu este în poziţia de a contrinui în mod semnificativ la proiecte europene”, apreciază Mölling.
Fiecare stat îşi promovează campionii naţionali atunci când aceştia există şi ”din nefericire rămâne în logica egoismelor naţionale”, deplânge Renaud Bellais, care relevă totodată o ”tensiune între discursul despre apărare şi constrângerile bugetare”.
”Ne este frică, dar nu suficient cât să schimbăm logica”, rezumă el.
Însă, ”dacă europenii nu-şi integrează complet efortul apărării şi nu funcţionează ca o entitate unică, ei nu vor fi niciodată în măsură să egaleze capacităţile americane”, avertizează Mark Cancian de la centrul american de reflecţie CSIS.
Cum rămâne, atunci, cu înlocuirea americanilor de către europeni în Ucraina?
”Procesul a început deja”, mărturiseşte un diplomat ucrainean, ”va lua timp, trebuie să continuăm”, scrie news.ro.
