Șeful Apărării din Marea Britanie, afirmații spectaculoase despre Rusia

Șeful Statului Major al Apărării al Marii Britanii, amiralul Sir Tony Radakin a ținut un discurs principal la Conferința de securitate și apărare din Chatham House, pe 27 februarie 2024. Iată extrasele principale.  

https://www.gov.uk/government/speeches/chief-of-the-defence-chatham-house-security-and-defence-conference-2024-keynote-speech?s=03

Câteva reflecţii şi observaţii despre Rusia. Despre cum s-a luptat în Ucraina. Cum am fost surprinși de slăbiciunea sa militară. Situația dificilă pe care o are acum și cum aceasta s-a agravat de o alianță, NATO, consolidată.

Ce face Regatul Unit al Marii Britanii pentru a combate aceste amenințări pe termen lung și cum ne concentrăm pe o strategie care pune accent pe nuclear, maritim și aerian și pe o armată britanică care are rădăcini în NATO? Toate acestea sunt posibile cu bărbați și femei extraordinari care servesc în uniformă, susținuți de agenții de informații fenomenali și funcționari publici remarcabili.

Să fim clari cu privire la responsabilitatea șefilor și să reflectăm asupra modului în care funcționează guvernul. Obligația mea în calitate de Șef al Apărării și obligația tuturor șefilor este să se concentreze pe a oferi mai mult Forțelor Armate de astăzi. Putem face întotdeauna mai bine și îi sfătuim pe miniștri cu privire la ce ar mai fi nevoie pentru viitor. Dar este sarcina politicienilor să decidă câte resurse sunt alocate și unde și cum este echilibrată aceasta cu cerințele mai largi ale guvernului. Sunt conversații sensibile. Cel mai bine se fac în privat.

În primul rând, permiteți-mi să abordez câteva dintre titlurile mai senzaționaliste din ultima vreme.

Nu suntem în pragul războiului cu Rusia.

Nu suntem pe cale să fim invadați.

Nimeni din Ministerul Apărării nu vorbește despre recrutare în vreun sens tradițional al termenului.

Marea Britanie este în siguranță.

Suntem în siguranță pentru că facem parte din NATO, cea mai mare și mai puternică alianță din lume și, de asemenea, pentru că suntem o putere nucleară responsabilă.

Asta nu înseamnă că nu am putea face față atacurilor. Facem deja în fiecare zi, în domeniul cibernetic. Am putea avea atacuri aleatorii în spațiu, asupra cablurilor subacvatice și încercări de încălcare a suveranității noastre aeriene și maritime. Cel mai probabil, protagonist este Rusia. Am fost clar despre asta.

Dar dilema pentru Rusia este uriașă.

Faptul inevitabil este că orice asalt sau incursiune rusă împotriva NATO ar provoca un răspuns copleșitor.

Miile de trupe aliate staționate în prezent în Polonia și statele baltice ar putea apela la cele 3,5 milioane de persoane în uniformă, din întreaga Alianță, pentru întărire.

Forțele aeriene de luptă ale NATO – care depășesc numărul Rusiei cu 3 la 1 – ar stabili rapid superioritatea aeriană.

Forțele maritime ale NATO ar bloca marina rusă în Barents și Marea Baltică, așa cum Ucraina a împins flota Mării Negre din Crimeea. NATO are de patru ori mai multe nave și de trei ori mai multe submarine decât Rusia.

Marea Britanie ar fi în centrul acestui răspuns, contribuind cu 25% din puterea Alianței pe mare și 10% din sol și aer, plus capacitățile noastre cibernetice și spațiale și forțele noastre speciale.

Aceasta este o Alianță care devine din ce în ce mai puternică.

Crește de la 30 la 32 de națiuni.

Cu un PIB colectiv de douăzeci de ori mai mare decât Rusia.

Și un buget total de apărare de trei ori și jumătate mai mare decât Rusia și China la un loc.

În plus, NATO are adâncimea strategică suplimentară a unei populații de peste 1 miliard.

Și deasupra tuturor se află NATO, ca alianță nucleară.

Cel mai puternic motiv pentru care Putin nu vrea un conflict cu NATO este că Rusia va pierde. Și pierde repede.

În al doilea rând, putem face o pauză și să reflectăm la așa-numita „Operațiune Militară Specială” a Rusiei în Ucraina.

Trebuia să dureze între 3 zile și 3 săptămâni. Trebuia să subjuge populația Ucrainei. Trebuia să ocupe aproximativ două treimi din teritoriul Ucrainei. Trebuia să împiedice aderarea Ucrainei la NATO și UE.

Putin a eșuat în toate aceste obiective strategice.

La nivel operațional, Rusia și-a demonstrat incapacitatea continuă de a lupta cu forțe întrunite.

Forțele sale aeriene nu au reușit să câștige supremația aeriană.

Marina Rusă a văzut 25% din navele sale din Marea Neagră scufundate sau avariate de o țară fără forțe navale, iar comerțul maritim al Ucrainei a ajuns înapoi la nivelurile de dinainte de război.

Armata Rusiei a pierdut aproape 3.000 de tancuri, aproape 1.500 de piese de artilerie și peste 5.000 de vehicule blindate de luptă.

La nivel tactic, Rusia a câștigat Bahkmut – o zonă de puțin peste 40 de kilometri pătrați – după 9 luni de lupte.

Avdiivka are aproximativ 29 de kilometri pătrați.

Acest lucru a durat 5 luni și costul uman e aproximativ de 17.000 de ruși morți și peste 30.000 de răniți.

Pentru a reprezenta o amenințare realistă pentru Flancul Estic al NATO în următorii 2-5 ani, Rusia va trebui să-și reconstituie tancurile și vehiculele blindate, să-și reconstruiască stocurile de rachete cu rază lungă de acțiune și muniții de artilerie și să se extragă dintr-un război prelungit și dificil din Ucraina.

Nu spun că Rusia nu este periculoasă. A demonstrat că prin agresiune se angajează atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Dar, în același timp, este și mult mai puțin capabilă decât am anticipat, în urma invaziei ilegale, dezastruoase, în Ucraina. Și se confruntă cu o cămașă de forță și mai puternică, odată cu introducerea Finlandei și a Suediei în NATO.

Ambele teze sunt adevărate și pot exista în același timp: o Rusie mai periculoasă și mai puțin capabilă decât credeam. Și noi și NATO răspundem la Rusia mai periculoasă.