Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că a fost adoptată procedura pentru e-TVA. Între timp, OUG a apărut în Monitorul oficial. Contabilii s-au adunat pe pagina sa pentru a-i explica ce este greșit la proiectul adoptat fără o dezbatere publică reală, în câteva zile.

Hotnews a redat o parte dintre comentariile de pe pagina Ministrului Marcel Boloș:

  • „Este evident că nu ați lucrat în mediul privat și nu aveți nimic în comun cu economia reală. Cum să nu-ți dai seama că la nimeni nu o să iasă decontul de TVA precompletat cu evidența contabilă? Este suficient să ai un furnizor cu TVA la încasare, bonuri fiscale de combustibil.
  • Înțeleg că între 20 și 25 a fiecărei luni trebuie sa fii apt. Nu poți fi bolnav, nu poți avea probleme de familie, nu poți avea sărbători, concedii, nunți, înmormântări, etc. Lucruri firești. Nu ne dorim minivacante fără număr, concedii lungi plătite ca cei care lucrează la stat. Dar această muncă neremunerată mereu sub amenințarea amenzilor e prea mult. De ce trebuie să dovedim că nu furăm atât timp cât marile furturi sunt tocmai la cei care impun această dictatură. Nu e posibil așa ceva. Vrem să trăim și noi!
  • Domnule Marcel Boloș, explicati-ne nouă, experților contabili, cu firme de contabilitate, cum vom reuși noi să verificam în 5 zile, lună de lună deconturile precompletate e-TVA la zeci de firme? Avem copii acasă, care se îmbolnăvesc, sunt răciți, sau poate suntem noi bolnavi, unii contabili poate se căsătoresc, și-au programat concedii între 20 și 25 ale lunii.
  • Ulterior, dacă sunt diferențe, și vor fi la majoritatea firmelor, în termen de 10 zile va trebui să vă răspundem la notificare. Conform codului muncii ar trebui să avem 10 zile de concediu de odihnă legate. Vă mulțumim, prin aceasta ordonanță, ne-ați privat dreptul la libertate.
  • O consultare cu experții contabili ați avut? Și dacă introduceți e-TVA și nu aveți în vedere toate aspectele fiscale, cum facem cu timpul nostru? Poate ne dați și niste instructiuni de cum să organizăm timpul. Ce garanție avem că va merge totul strună și nu vom pierde timpul în a explica eventuale greșeli din acest e-TVA? Și totuși, ce sperați să obțineți pentru beneficiul țării cu acest proiect implementat? Dar credeți că noi contabilii suntem cai de bătaie?
  • Ceea ce vreți să implementați prin aceste legi date în grabă, netestate și din dorința de a avea mai multi bani la buget, nu fac decât să îngreuneze munca contabililor, să descurajeze antreprenorii și să determine firmele mici să închida porțile. Se vede clar ca cei care dau și sustin aceste legi nu au habar de contabilitate și ce înseamnă întocmirea unor declaratii (300, 390, 394). Se vede clar: ZERO respect pentru sectorul privat!!!
  • Totuși, nu mai testam nimic? Tot ce s a introdus noutate a fost inițial testat. Ce e cu grabă asta? Încă nu funcționează corect noutățile introduse în acest an.
  • Domnule ministru, cum ați testat acest eTVA? Vreți să îl testați pe nervii noștri? De ce? Credeți că gaura din buget se umple dacă mai mor de stres cronic doi economiști sau se închid câteva firme plătitoare de TVA? Nu ne mai facem bine, scriem legi pe picior!
  • Vă felicit pentru realizare asta. Dacă nu eram noi contabilii aveați non factura, și ne loviți exact în plin concediu cu e-TVA. Perfect va felicitam ați reușit să uniți cea mai neunita meserie. Va facem munca de ani de zile, ca voi nu aveți specialiști, când nu va ies calculele mai dați o declaratie, sa o facem tot noi contabilii. Eu va întreb dacă o tara de contabili refuza sa va răspundă la notificări ce o sa faceți? Amendați o tara? Ca eu toate amenzile astea nu le vad decât ca stați la cerșit de amenzi în loc sa va faceți munca. În plus vedeți ca o sa încurajăm din ce în ce mai mult patronii ca au acces în Spv sa va conteste fiecare PV de amenda, asa ca să va fie învățare de minte si mai ales sa atragem si raspunderea inspectorului care a scris PV.
  • Domnule ministru, nu aveți nici o treabă cu partea practică. Îndrăznesc să spun ca nu ați depus în viața dumneavoastră vreun decont de TVA iar e-factura v-ar bate la zero. Nu este posibil să îngreunați în așa măsură mediul de afaceri cu aberații ca e-TVA. Suntem în continuă schimbare și implementare a câte ceva, pe banii contribuabililor. Modificărilor sau update-urile costă mult, pentru ca nu toată lumea folosește Saga. Oamenii sunt nevoiți să lucreze suplimentar pentru a face față. Respectul dumneavoastră față de mediul privat și față de breasla contabililor este zero. Rușine mare!
  • Oare dvs. sau oricare dintre cei care au propus și votat tâmpenia asta de OUG, câte deconturi de TVA (normale, din acelea banale) ați completat în vasta dvs experiență? Dacă răspunsul este 0 (zero) cum este cât se poate de evident, cum îndrăzniți să debitati astfel de bălării? Și dacă atât ați putut gândi/debita, măcar încercați s-o dregeti cumva acum, pe ultima sută de metrii iar acele notificări pe care le așteptați de la noi să fie jurnalele de vânzări și cumpărări și NIMIC altceva. Iar stimabilii din Anaf să-și ia datele singuri de acolo. Le oferiți marea șansă să aibă și ei satisfacția la final de lună că și-au meritat lefurile încasate.
  • Cine a propus e-TVA habar nu are despre cum se întocmește un decont. Și veți pune la o muncă total inutilă mii de profesioniști contabili pentru a compara mere cu pere. Decontul precompletat își va lua informațiile din e-factura și info transmise de casele de marcat.
  • În viața reală însă există și: – TVA la încasare (când deducerea/colectarea se efectuează la data plății/incasarii, nu la emiterea facturii) aspect pe care e-TVA nu are cum sa îl gestioneze- facturile emise B2C care nu se transmit in e-factura, deci nu vor apărea in e-TVA- facturile încasate prin casele de marcat (pt ca ați interzis utilizarea chitanței dacă agentul economic deține casa de marcat), deci veți dubla TVA ul colectat- bonurile cu CIF pe ele pentru care există drept de deducere în anumite limite (imposibil de gestionat în e-TVA)- deductibilitatea parțială funcție de specificul fiecărui agent economic.
  • Cum generati voi decontul de TVA precompletat? Adunati sumele din toate E-urile pe care le-ati inventat? Ati citit codul fiscal? Ati auzit de TVA la incasare, de deducerea de 50% la autoturisme, de colectarea TVA la avansurile incasate, de emiterea facturilor pt. Bonurile fiscale, de ajustarea TVA ? Decontul de TVA precompletat nu se va „pupa” cu decontul firmelor in 99% din cazuri. Cine va munci sa faca toate aceste verificari? Tot noi? Aveati toate parghiile sa verificati corectitudibea datelor declarate de contribuabili:Decontul de TVA -decl 390-decl 394-intrastatul-saft-efactura. Si poate nu sunteti bine informat dar si la e-factura sunt mari probleme. Firmele mari trebuie sa mai angajeze oameni care sa verifice daca facturile sunt trimise/primite corect (verificarea asta nu o face AI apasand un buton – astea sunt povesti).
  • Sistemul E-TVA este o inepție fiscală pentru că este implementat din 01 iulie 2024 pentru date pe care la va avea fiscul, parțial, și repet cuvântul „parțial” doar din 01.01.2025. De la anul poate mai discutăm, dar acum este o batjocură la adresa tuturor persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, fie că discutăm de personalul cu implicații în evidența contabilă, fie că discutăm de proprietarii respectivelor activități ce o să plătească mai mult, scrie consultatul fiscal Adrian BenţaPe scurt, pentru cine nu este obișnuit cu limbajul TVA: Lunar sau trimestrial până în data de 25 a lunii următoare, aceste persoane înregistrate în scopuri de TVA plătesc la stat o sumă de bani sub forma taxei pe valoarea adăugată. Unii au de recuperat. Însă până la plată este cale lungă. Mai întai cineva trebuie să calculeze cât TVA este de plată.
  • Ce nu a luat în calcul legiuitorul

    1. Sistemul de TVA la încasare. Este permis plătitorilor de TVA cu cifra de afaceri anuală mai mică de 4.500.000 lei. Probabil majoritatea au optat. Mai exact TVA devine colectată când furnizorul încasează de la client ce a facturat, iar deducerea TVA de la achiziții se face la momentul plătii către furnizori. Fiscul nu are date când anume se încasează sau se plătesc facturile unei firme. Nu acum. Ar putea să aiba datele de la 01.01.2025 dacă o altă declarație se generalizează. Este adevărat că se raportează facturile în e-Factura, însă nu și plățile/încasările.

    2. TVA în legătură cu autoturismele. O altă prevedere minunată stabilește că dacă un plătitor de TVA utilizează chiar accidental un autoturism în scopuri ce nu țin de activitatea economică, deducerea TVA de la achiziția acestuia sau de la cheltuielile ulterioare cum sunt reparațiile sau combustibilii, se deduce în procent de 50%. Desigur, daca vreau deducere integrală a TVA folosesc în mod exclusiv autoturismul în activități economice și obligatoriu întocmesc foi de parcurs care, culmea, trebuie să menționeze norma proprie de consum de carburant pentru care nu există legislație în mediul privat. De unde știe softul fiscului că eu întocmesc sau nu foi de parcurs?

    3. Vânzările către persoane fizice cu plata ulterioară prin bancă. Să dăm exemplul unui dezvoltator imobiliar ce vinde un bun imobil la o persoană fizică sau suntem o firmă de consultanță fiscală ce am efectuat o expertiza fiscală către o persoană fizică cu plata prin bancă. Oare stie Fiscul de aceste facturi? Nu știe! Eu contribuabil sunt de bună credință și țin cont de TVA de la vânzări și iata de ce sunt diferențe față de decontul precompletat, tocmai pentru buna credință a contribuabilului. Actualele date ale Fiscului nu sunt suficiente pentru determinarea corectă a TVA. Rolul profesiei financiar contabile și fiscale este să calculeze corect. Și experiența ultimilor 10 ani mi-a arătat ca evidențele contabile ale firmelor sunt de multe ori mai corecte decât bazele de date ale Fiscului. Aceste facturi se vor declara individual în mod obligatoriu la Fisc abia din 01.01.2025. În perioada 01.07.2024 – 31.12.2024 declararea este opțională, deci probabil foarte puțini o vor implementa, având în vedere multiplele deja sarcini fiscale.

    4. Ajustările de TVA. Subiectul este un pic specializat însă acestea există. Un exemplu concret: am construit o clădire destinată închirierii. S-a dedus TVA la construcție. Închiriez clădirea colectând TVA la chirie. Nimic nu e greu. Însă peste 7 ani închiriez parțial din clădire în regim de scutire de TVA – legea permite. Însă o parte din TVA dedus la construcție, ce ține cont și de suprafață, se plăteste la buget. Oare știe baza de date a Fiscului ce suprafață a fost închiriată în regim de scutire de TVA? Doar eu contribuabil am calculat corect!

    5. Foarte frecvent se emit două documente fiscale pentru aceeași tranzacție și sunt două raportări pentru aceeași vânzare. Să luăm un exemplu usor. Un hypermarket înregistrat în scopuri de TVA vinde un laptop către o firmă înregistrată în scopuri de TVA. Evident se emite factura care se raportează în e-Factura. Firma plătește laptopul cu cardul bancar și evident hypermarketul emite bon fiscal, ce se raportează cptre Fisc. Pe cât punem pariu că această simplă vânzare va figura în bazele de date ale Fiscului ca două vânzări distincte?

    6. Eu contribuabil nu am acces la întreaga bază de date a autorității fiscale. Eu nu cunosc de unde provin sumele din decontul precompletat. Mi se cere să fac o analiza a diferențelor când eu, contribuabil, nu știu în ce mod au fost determinate sumele din decontul precompletat.

    Având în vedere aceste argumente, autorul acestui articol ce are calitate de consultant fiscal și membru fondator al unei societăți plătitoare de TVA, consideră că modul în care a fost implementat sistemul RO e-TVA este o bătaie de joc la adresa zecilor de mii de plătitori de TVA, deoarece cifrele din deconturile de TVA precompletate sunt din start eronate, probabilitatea existentei diferențelor semnificative fiind certă și aceste diferente nu sunt generate de evidentele sau erorile contribuabilului.

    Desigur, eu sunt pro-activ, în sensul că toți trebuie să își plătească corect taxele, iar dacă autoritatea fiscală consideră că este util un decont de TVA precompletat și să fiu notificat de existența unor diferențe, atunci trebuie să mă roage frumos pe mine contribuabil să analizez aceste diferențe într-un termen rezonabil, nu de 10 zile, ci de cel puțin 45 de zile, termenul la care Fiscul raspunde la orice cerere a contribuabilului, iar dacă nu identific diferentele și nu pot să stabilesc de unde provin, atunci în niciun caz nu trebuie să fiu amendat sau cu risc fiscal suplimentar din cauza faptului că autoritatea fiscală nu are bazele de date complete.

    Așa cum muncesc în plus pentru evidența Fiscului, trebuie să fiu recompensat în așa mod în care salariații Fiscului sunt plătiți. Prin urmare, în momentul în care o să raspund afirmativ la vreo notificare de diferențe, aștept o bonificație la plata TVA sau a oricărui alt impozit.

    Concluzia deocamdată este că trebuie abrogată această aberație de RO e-TVA deoarece este greșită din start!

5 COMMENTS

  1. Inca o slujba gratis la stat pentru compensarea repetentilor angajati. Slujbe gratis: efactura,cititor contor apa rece apa calda,gaze,electrica,sortare gunoaie lentru reciclarea care nu se face,…. etva… marcel inteligenta artificiala o rezolva Se cauta duminica optima cu denumire potrivita in care sa votam orbii,surzii,mutii la problemele romanului

  2. BUNA ZIUA!
    DOMNULE RADU TUDOR
    Indraznesc..pe scurt.. sa va propun o tema care sa duca la unele limpeziri nationale.
    Deci : in cadrul partidelor, de facto, este o dictatura de gasti.
    Cineva pune stapanire pe o organizatie si stabileste tot.Vot nu exista decat de fatad.
    Asa se repeta de jos pana sus.
    aceasta face ca unii oameni de certa valoare sa nu aiba acces in aceste oficine devenite private.
    esenta situatiei mizerabile este si inaceasta stare de lucruri.
    Se poate schimba..la partide sa fie ca la o federatie sportiva..chiar alegerile interne si gestionarea membrilor sa fie vizata strans de ..AUT ElLECTORALA PERMANENTA.
    Daca acum..un Leonardo Da Vinci..s-ar inscrie in..PNL sa zicem,,tot la coada ar fi..!Daca e de interes subiectul..mult succes!
    Cu stima !!
    Marius.

  3. Ordonanțele date din birou sunt pură teorie, nu cred că plimbatul hârtiilor poate trece drept practică…

  4. Cred că ni se pregătește un fel de TVA forfetar, la modul, ia să vedem de ce bani avem noi nevoie luna asta… Aha! Păi e clar, trimiteți somațiile!

  5. Poate primăria Oradea să ne garanteze că specificațiile și prețurile din facturile noastre nu ajung la concurență?
    Am deja semnale că nu prea poate…

Leave a Reply