Monday, September 21, 2026
17.6 C
Bucharest

Un posibil atentat la securitatea Romaniei

Sunt 6-7 ani de cind scriu despre temerea mea ca jocurile dintre austrieci si rusi ne pot provoca si noua mari dureri de cap. Pericolul ca Gazprom, ca mai puternica arma a razboiului economic purtat de Moscova, sa intre pe usa din dos la Petrom, e foarte mare.

Ruşii de la Gazprom ar putea deveni acţionari în compania Petrom, potrivit unor surse citate de agenţia de presă Reuters. Aceştia ar dori să cumpere aproape un sfert din compania OMV, cea care deţine majoritatea rezervelor de petrol şi gaze ale României.
Zvonurile au apărut după ce, la începutul săptămânii, OMV şi Gazprom au semnat un contract de construcţie a gazoductului South Stream, în ciuda opoziţiei Uniunii Europene şi a sancţiunilor aplicate Rusiei.
Gazoductul urma să transporte gaze ruseşti până în centrul Europei, însă după declanşarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, oficialii europeni au încurajat Bulgaria să refuze proiectul care urma să treacă prin ţara vecină.
Cu toate astea, austriecii de la OMV nu par să renunţe la gazul rusesc.

Statul roman este inca actionar la Petrom, cea mai puternica firma romaneasca. Desi nu mai are pachetul majoritar, sper ca statul roman, reprezentat atit de Guvern cit si de Administratia Prezidentiala, sa faca toate dilgentele pe linga statul austriac si OMV ca Gazprom sa nu devina actionar Petrom.

Nici un efort nu poate fi prea mare pentru protejarea petrolului romanesc si a securitatii noastre energetice, ca membri NATO.

Ar fi o lovitura prea dura data securitatii noastre nationale si politicienii nu vor fi iertati daca permit acest lucru.

Hot this week

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Topics

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img