Serviciul Român de Informaţii a desecretizat, joi, o serie de documente – note, corespondenţă, articole din presa românească, inclusiv cele reţinute de cenzură, precum şi traduceri din presa străină – referitoare la „Afacerea Butenko”, dispariţia, la data de 6 februarie 1938, a consilierului Legaţiei URSS la Bucureşti, Theodor Hrisanfovici Butenko, reprezentantul de cel mai înalt nivel al statului sovietic în România.
Specialiştii SRI apreciază că documentele aduc în faţa publicului „o filă din istoria intelligence-ului românesc într-un context internaţional şi intern tensionat”, dar atrată şi faptuş că, în contextul relaţiilor internaţionale încordate din acel moment, ”tratarea eronată a situaţiei ar fi putut conduce la un nou Sarajevo”.
Presa centrală susținea că Butenko a fost răpit și ucis de legionari sau „lăncieri”
Lipsa de la post a diplomatului a fost reclamată, în termen de 24 de ore, Ministerului de Externe, Ministerului de Interne, Poliției Capitalei și procurorului general. Au fost luate în considerare mai multe ipoteze de lucru; partea sovietică, respectiv comisariatul pentru afaceri externe, agenția TASS și presa centrală susțineau că a fost răpit și ucis de legionari sau „lăncieri” – formațiunea paramilitară a Ligii Apărări Național Creștine. Ambele părți invocate de sovietici aveau antecedente semnificative în privința acțiunilor violente și divergențe ideologice evidente cu URSS. Partea română, respectiv Siguranța, presupunea, de asemenea, că Butenko a fost răpit sau ucis, dar de GPU (Glavnoe Politiceskoe Upravlenie – Direcția Politică Generală, din cadrul NKVD, responsabilă cu informațiile externe), având în vedere prezența la București a unor agenți despre care se știa că erau specializați în astfel de acțiuni.
Răpirea de către GPU a oficialului rus era luată în calcul de către români și pentru că predecesorul acestuia, ministrul plenipotențiar Mihail Ostrovski, primul ambasador sovietic trimis la București, în 1934, odată căzut în dizgrația lui Stalin, fusese rechemat de urgență la Moscova, în contextul marilor epurări, ulterior fiind judecat, condamnat și trimis în gulag. Ostrovski, fusese, împreună cu Nicolae Titulescu, artizan al proiectului unui pact româno-sovietic de asistență mutuală, nefinalizat însă. Ca maximă ironie, unul dintre capetele de acuzare pentru care ambasadorul a fost condamnat la 15 ani de închisoare fusese „contribuția” la demiterea lui Nicolae Titulescu
Conform unei alte teorii luate în calcul de serviciile românești, răpirea ar fi putut fi înscenată tot de GPU, chiar cu concursul lui Butenko, acțiune utilizată ca pretext pentru tensionarea relațiilor între cele două state.