Friday, February 13, 2026
2.1 C
Bucharest

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să
clarifice recentele informații apărute în mass-media, conform cărora valoarea
exporturilor din industria auto ar fi inferioară importurilor, sugerând astfel o
presupusă sub performanță a sectorului. Această interpretare nu reflectă
realitatea economică și comercială a industriei auto din România.

Cifrele vehiculate în presă aferente exporturilor de 43 miliarde de euro și cele
aferente importurilor de 45 miliarde de euro sunt supraevaluate în cifre absolute.

Aceste valori nu reflectă structura reală a fluxurilor comerciale specifice
industriei auto, incluzând segmente care nu sunt direct relevante pentru
evaluarea performanței sectorului. APIA consideră esențială o abordare corectă și documentată a acestor date pentru a evita dezinformarea publicului și a factorilor decizionali.

În realitate, în anul 2024, România a exportat autoturisme noi în valoare de aproximativ 12 miliarde de euro în timp ce importurile de autoturisme noi au fost de 3,5 miliarde de euro. Aceste cifre demonstrează un randament pozitiv al exporturilor față de importuri, ceea ce subliniază competitivitatea industriei auto românești pe piața internațională. Chiar și luând în considerare importurile de autoturisme rulate, care au însumat 3,4 miliarde de euro, balanța comercială rămâne favorabilă exportului de autoturisme noi.

Totuși, APIA dorește să atragă atenția asupra unui fenomen îngrijorător:
importurile de autoturisme rulate care generează pierderi economice
semnificative pentru statul român întrucât o mare parte din acestea sunt
importate la negru, fără a fi fiscalizate sau fiscalizate necorespunzător. De
asemenea este important de menționat ca aceste importuri au un impact negativ asupra mediului pentru ca au un grad de poluare ridicat.

Conform datelor oficiale, 64% dintre autoturismele rulate importate în
2024 sunt mai vechi de 10 ani, fiind echipate cu tehnologii depășite, care
contribuie la creșterea emisiilor poluante și la scăderea siguranței în trafic.

 

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img