Monday, February 9, 2026
-0.2 C
Bucharest

Ponta are numele viitorului premier

Actualul premier Victor Ponta spune ca stie cine ar putea fi premier in caz ca el castiga alegerile prezidentiale.

Victor Ponta

“Nu spun nici dacă e bărbat, nici dacă e femeie, nici dacă e înalt sau scund. Spun doar că e o persoană pro-europeană și cu suficientă experiență. Sunt o persoană organizată, când vorbim de lucruri importante, iar conducerea țării, conducerea Guvernului, conducerea partidului sunt chestiuni foarte importante. Nu poți să vii așa, să-l desemnezi pe Stolojan, pleacă Stolojan, vine Boc de la Cluj. E neserios acest lucru (…) Oricum, funcția de prim-ministru este mult mai dificilă decât cea de președinte. E mai ușor să găsești un președinte bun, decât un prim-ministru bun. Viața oamenilor are nevoie de o viziune pe care o dă președintele, după care viața de zi cu zi, salariul, pensia, drumul, școala, spitalul, țin de Guvern”, a afirmat Victor Ponta in emisiunea Q&A de la Antena 3 moderata de Alessandra Stoicescu.

Premierul a subliniat că în cazul în care el va merge la Cotroceni și va demisiona din funcția de președinte al PSD, Liviu Dragnea este cel care va rămâne la conducerea partidului, până la organizarea unui congres care va desemna noua conducere.

‘Eu nu voi face ca domnul Băsescu cu domnul Boc, să îmi scot insigna și să-l punem pe X. Cred că PSD este un partid suficient de mare, de puternic și de matur, încât să-și aleagă cel mai bun lider și eu cu acela voi lucra. Nici n-o să mă vedeți la perdeluță, spunând ‘La revedere, PSD, că nu ați ales pe cine am vrut eu’. Lucrurile sunt foarte clare, Liviu Dragnea rămâne liderul PSD până la congres’, a mai spus prim-ministrul.

În ceea ce privește Guvernul, Victor Ponta spune că a discutat cu formațiunile din coaliția majoritară și aceasta va funcționa până în 2016. Premierul a dat, totodată, asigurări că nu va face ca președinte ceea ce face acum Traian Băsescu, adică să-și asume doar realizările și să critice Guvernul pentru eșecuri.

Hot this week

Harta cu prezența militară americană în Europa. Trei baze-cheie sunt în România

Harta cu prezența militară americană în Europa. Unde sunt...

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

Topics

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...
00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img