Wednesday, July 22, 2026
17.3 C
Bucharest

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în arest preventiv în Franța pentru apologia terorismului, informează surse din anturajul său. relatează AFP.

‘Ea a fost convocată sub regimul arestului preventiv, ceea ce este halucinant dat fiind că s-a deplasat mereu la toate convocările’, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul formațiunii sale La France insoumise (Franța nesupusă), de extremă stânga, confirmând o informație din Le Parisien.

Potrivit Le Parisien, Rima Hassan a fost plasată în arest preventiv în cadrul unei anchete privind o postare pe rețelele sociale care ar face referire la unul dintre autorii unui atentat de pe aeroportul din Tel Aviv în 1972, Kozo Okamoto. Aceste mesaj a fost între timp șters, potrivit cotidianului.

Liderul partidului La France insoumise, Jean-Luc Melenchon, a confirmat plasarea în arest a eurodeputatei într-o postare pe platforma X, potrivit Reuters.

Rima Hassan făcea parte din grupul GUE/NGL (Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică) și se află la primul mandat de eurodeputat.

‘Este o nouă direcție atinsă în hărțuirea judiciară care vizează reducerea la tăcere a vocilor care apără drepturile poporului palestinian’, a declarat anturajul Rimei Hassan.

La sfârșitul lui martie, deputatul Rassemblement national (RN, de extremă dreaptă) Matthias Renault a anunțat că a făcut o sesizare la procurorul din Paris privind un mesaj al eurodeputatei care făcea referire la Kozo Okamoto, fost membru al Armatei roșii japoneze.

Rima Hassan, juristă franco-palestiniană de 33 de ani, este vizată de la sfârșitul lui 2023 de o anchetă judiciară în Franța pentru apologia terorismului, după afirmații considerate o dovadă a susținerii mișcării islamiste Hamas, în urma atacului de la 7 octombrie comis de grupare în sudul Israelului, scrie Agerpres.

Hot this week

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Topics

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img